„Trimitere preliminară – Directiva 2000/13/CE – Etichetarea și prezentarea produselor alimentare – Articolul 2 alineatul (1) litera (a) punctul (i) și articolul 3 alineatul (1) punctul 2 – Etichetare de natură să inducă cumpărătorul în eroare asupra compoziției produselor alimentare – Lista ingredientelor – Utilizarea mențiunii «aventură zmeură‑vanilie», precum și a unor imagini cu zmeură și cu flori de vanilie pe ambalajul unei infuzii de fructe care nu conține aceste ingrediente”
Tipul şi obiectul: cerere de pronunţare a unor hotărâri preliminare privind interpretarea articolului 2 alineatul (1) litera (a) punctul (i) și a articolului 3 alineatul (1) punctul 2 din Directiva 2000/13/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 20 martie 2000 privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la etichetarea și prezentarea produselor alimentare, precum și la publicitatea acestora (JO L 109, p. 29, Ediție specială, 15/vol. 6, p. 9), astfel cum a fost modificată prin Regulamentul (CE) nr. 596/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 iunie 2009 (JO L 188, p. 14, denumită în continuare „Directiva 2000/13”), introdusă în faţa CJCE, în temeiul articolului 267 TFUE, de Bundesgerichtshof (Germania)
Situaţia de fapt:
Societatea germană Teekanne comercializează o infuzie de fructe denumită „Felix aventură zmeură-vanilie". Ambalajul cuprinde, printre altele, imagini cu zmeură şi cu flori de vanilie, precum şi menţiunile „infuzie de fructe cu arome naturale", „infuzie de fructe cu arome naturale - gust de zmeură-vanilie" şi „nu conţine decât ingrediente naturale". În realitate, infuzia de fructe nu conţine ingrediente naturale obţinute din vanilie sau din zmeură, nici aromă obţinută din acestea din urmă. Lista ingredientelor care apare pe una dintre părţile laterale ale ambalajului menţionează următoarele: „Hibiscus, măr, frunze de mure dulci, coajă de portocală, măceş, aromă naturală cu gust de vanilie, coajă de lămâie, aromă naturală cu gust de zmeură, mure, căpşuni, afine, soc".
BVV, asociaţie de protecţie a consumatorilor din Germania, a solicitat obligarea Teekanne, sub sancțiunea aplicării unei măsuri de constrângere, la încetarea acțiunilor de promovare a infuziei de fructe, în mod activ sau pasiv, în cadrul activităților comerciale.
Prin hotărârea sa, Landgericht Düsseldorf a admis această acțiune.
Teekanne a formulat apel, Oberlandesgericht Düsseldorf (Tribunalul Regional Superior din Düsseldorf) a anulat hotărârea respectivă și a respins cererea introductivă formulată de BVV. Această instanță a considerat că nu a existat nicio inducere în eroare a consumatorului.
BVV a declarat recurs („Revision”) împotriva acestei hotărâri în fața Bundesgerichtshof (Curtea Federală de Justiție), care a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară:
Este permis ca etichetarea și prezentarea produselor alimentare, precum și publicitatea acestora să sugereze, prin intermediul prezentării, denumirii sau reprezentării grafice, prezența unui anumit ingredient, deși în realitate produsul nu conține acest ingredient, iar absența acestuia reiese numai din lista ingredientelor vizată la articolul 3 alineatul (1) punctul 2 din Directiva 2000/13?
Motivarea instanţei comunitare:
Curtea a amintit că dreptul Uniunii impune ca cumpărătorul să dispună de o informare corectă, neutră şi obiectivă care să nu îl inducă în eroare şi prevede că etichetarea unui produs alimentar nu trebuie să prezinte un caracter înşelător. Deşi este adevărat că se prezumă faptul că un consumator citeşte lista ingredientelor înainte de a cumpăra un produs, Curtea nu exclude posibilitatea ca etichetarea produsului să fie de natură să inducă cumpărătorul în eroare atunci când anumite elemente ale etichetării sunt mincinoase, eronate, ambigue, contradictorii sau incomprehensibile.
Curtea a precizat că lista ingredientelor poate, chiar dacă este exactă şi exhaustivă, să fie inaptă, să corecteze suficient impresia eronată sau echivocă care rezultă, în percepţia consumatorului, din etichetarea acestui produs. Astfel, atunci când etichetarea unui produs alimentar sugerează prezenţa unui ingredient care, în realitate, nu există (absenţa acestuia reieşind numai din lista ingredientelor), o asemenea etichetare este de natură să inducă cumpărătorul în eroare cu privire la caracteristicile produsului în cauză.
Instanţa naţională va trebui, aşadar, să verifice, examinând diferitele elemente care compun etichetarea infuziei, dacă un consumator mediu, normal informat şi suficient de atent şi de avizat poate fi indus în eroare cu privire la prezenţa unor constituenţi din zmeură şi din flori de vanilie sau a unor arome obţinute din aceste ingrediente. În cadrul acestei examinări, instanţa naţională va trebui să ţină seama în special de termenii şi de imaginile utilizate, precum şi de amplasarea, de dimensiunea, de culoarea, de fontul, de limba, de sintaxa şi de punctuaţia diverselor elemente care figurează pe ambalajul infuziei de fructe.
Soluţia instanţei comunitare:
Articolul 2 alineatul (1) litera (a) punctul (i) și articolul 3 alineatul (1) punctul 2 din Directiva 2000/13/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 20 martie 2000 privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la etichetarea și prezentarea produselor alimentare, precum și la publicitatea acestora, astfel cum a fost modificată prin Regulamentul (CE) nr. 596/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 iunie 2009, trebuie interpretate în sensul că se opun posibilității ca etichetarea unui produs alimentar și modalitățile potrivit cărora este realizată aceasta să sugereze, prin intermediul prezentării, al descrierii sau al reprezentării grafice a unui anumit ingredient, prezența acestuia din urmă în produsul respectiv, deși, în realitate, produsul nu conține ingredientul în cauză, iar absența acestuia reiese numai din lista ingredientelor care figurează pe ambalajul produsului menționat.
