Întreruperea executării pedepsei

Cazurile de întrerupere sunt aceleași cu cele de amânare a executării pedepsei, respectiv:

• se constată, pe baza unei exepertize medico-legale, că persoana condamnată suferă de o boală care nu poate fi tratată în rețeaua sanitară a Administrației Penitenciare și care face imposibilă executarea imediată a pedepsei, dacă specificul bolii nu permite tratarea acesteia sub pază permanentă, iar instanța apreciază că amânarea executării și lăsarea în libertate nu prezintă un pericol pentru societate.
• condamnata este însărcinată sau are un copil mai mic de 1 an.

Diferența dintre amânarea și întreruperea executării pedepsei este momentul la care instanța le dispune. În cazul amânării, cazul intervine înainte de începerea executării sau există deja înainte de rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, iar în situația întreruperii pedepsei cazul intervine pe parcursul executării.

Instanța competentă este doar instanța locului de deținere egală în grad cu instanța de executare.

În cazul admiterii cererii de întrerupere a executării pedepsei închisorii sau a detențiunii pe viață, hotarârea poate fi atacată cu contestație în termen de 3 zile de la comunicare, contestația formulată de procuror fiind supensivă de executare.

Instanța care a dispus întreruperea comunică măsura locului de deținere, organului de poliție, precum și instanței de executare. Penitenciarul unde este încarcerat cel ce beneficiază de întrerupere, precum și instanța de executare țin evidența întreruperilor acordate, întrucât aceaste perioade nu sunt cuprinse în durata pedepsei.

Pe durata întreruperii condamnatul trebuie să execute pedeapsa accesorie aplicată de instanță.