Despăgubiri pasagerilor aerieni în UEDrept societarLitigii cu profesioniștiCambia, Biletul la ordin și CeculDrept fiscalInsolvențăProtecția consumatorilorDreptul muncii și securității socialeDate, confidențialitate și Cyber SecurityDreptul FamilieiStarea civilăLitigiiExecutare silităDrept ContravenționalDrept PenalDrept execuţional penalDrepturile omului

Schimbarea regimului de executare

Schimbarea regimului de executare se dispune de către Comisia de individualizare, la cererea persoanei condamnate sau la sesizarea Comisiei de individualizare. Comisia are obligaţia ca după executarea a 6 ani și 6 luni în cazul detențiunii pe viață sau după executarea unei cincimi din durata pedepsei închisorii, să analizeze conduita persoanelor condamnate și eforturile pentru reintegrare social. Aceasta trebuie să întocmească un raport și să-l comunice persoanei condamnate sub semnatură.

Schimbarea regimului de executare din regim de maximă sigurană în regim închis se face obligatoriu pentru cei care au împlinit vârsta de 65 de ani.

Schimbarea regimului de executare se poate dispune:

  • într-unul mai uşor - dacă persoana a avut o conduită bună şi a făcut eforturi serioase pentru reintegrarea sa socială, în special în cadrul programelor propuse, precum şi pe baza muncii prestate.
  • într-unul mai sever - dacă persoana a comis în penitenciar, o infracţiune sau o abatere disciplinară gravă sau mai multe abateri disciplinare.

În cazul în care persoana condamnată este nemulțumită de hotărârea comisiei, trebuie să urmeze procedura prevăzută pentru stabilirea regimului de executare.


    Copyright © 2019 - Ionas Mihaela - Cabinet de avocat. Cluj-Napoca Toate drepturile rezervate.