Despăgubiri pasagerilor aerieni în UEDrept societarLitigii cu profesioniștiCambia, Biletul la ordin și CeculDrept fiscalInsolvențăProtecția consumatorilorDreptul muncii și securității socialeDate, confidențialitate și Cyber SecurityDreptul FamilieiStarea civilăLitigiiExecutare silităDrept ContravenționalDrept PenalDrept execuţional penalDrepturile omului

Infracţiuni contra vieţii

În România, Codul Penal reglementează mai multe infracţiuni contra vieţii:

  • omorul
  • omorul calificat
  • uciderea la cererea victimei
  • determinarea sau înlesnirea sinuciderii
  • uciderea din culpă

Omorul – este uciderea unei personae. Pedeapsa pentru infracţiunea de omor este închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. Tentativa se pedepseşte.

Omorul calificat – este omorul săvârşit în vreuna dintre următoarele împrejurări:

a) cu premeditare;

b) din interes material;

c) pentru a se sustrage ori pentru a sustrage pe altul de la tragerea la răspundere penală sau de la executarea unei pedepse;

d) pentru a înlesni sau a ascunde săvârşirea altei infracţiuni;

e) de către o persoană care a mai comis anterior o infracţiune de omor sau o tentativă la infracţiunea de omor;

f) asupra a două sau mai multor persoane;

g) asupra unei femei gravide;

h) prin cruzimi,

Pedeapsa pentru infracţiunea de omor calificat este detenţiunea pe viaţă sau închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. Tentativa se pedepseşte.

Uciderea la cererea victimei – este uciderea săvârşită la cererea explicită, serioasă, conştientă şi repetată a victimei care suferea de o boală incurabilă sau de o infirmitate gravă atestată medical, cauzatoare de suferinţe permanente şi greu de suportat. Pedeapsa pentru infracţiunea de ucidere la cererea victimei este închisoarea de la 1 la 5 ani.

Determinarea sau înlesnirea sinuciderii – este fapta de a determina sau înlesni sinuciderea unei persoane, dacă sinuciderea a avut loc. Pedeapsa pentru determinarea sau înlesnirea sinuciderii este închisoarea de la 3 la 7 ani.

Formele agravate ale determinării sau înlesnirii sinuciderii:

  • fapta este mai gravă dacă se săvârşeşte faţă de un minor cu vârsta cuprinsă între 13 şi 18 ani sau faţă de o persoană cu discernământ diminuat. Limitele de pedeapsă sunt de la 5 la 10 ani.
  • a doua agravantă constă în fapta săvârşită faţă de un minor care nu a împlinit vârsta de 13 ani sau faţă de o persoană care nu a putut să-şi dea seama de consecinţele acţiunilor sau inacţiunilor sale ori nu putea să le controleze, dacă sinuciderea a avut loc. Pedeapsa pentru această formă a determinării sau înlesnirii sinuciderii este închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Formă atenuată. Există forma atenuată a oricăreia dintre faptele descrise mai sus, ori de câte ori actele de determinare sau înlesnire au fost urmate de o încercare de sinucidere. Limitele pedepsei se vor reduce la jumătate.

Uciderea din culpa – este uciderea din culpă a unei personae. Pedeapsa pentru infracţiunea de ucidere în culpa este închisoarea de la 1 la 5 ani.

Formele agravate ale uciderii din culpa:

  • fapta este mai gravă când se datorează nerespectării dispoziţiilor legale ori a măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii, ori pentru desfăşurarea unei anumite activităţi. Pedeapsa pentru această formă a uciderii din culpă este închisoarea de la 2 la 7 ani. Când încălcarea dispoziţiilor legale ori a măsurilor de prevedere constituie prin ea însăşi o infracţiune se aplică regulile privind concursul de infracţiuni.
  • a doua agravantă constă în fapta prin care s-a cauzat moartea a două sau mai multor persoane. Limitele de pedeapsă prevăzute la cele două forme prezentate mai sus se majorează cu jumătate.

    Copyright © 2019 - Ionas Mihaela - Cabinet de avocat. Cluj-Napoca Toate drepturile rezervate.