Despăgubiri pasagerilor aerieni în UEDrept societarLitigii cu profesioniștiCambia, Biletul la ordin și CeculDrept fiscalInsolvențăProtecția consumatorilorDreptul muncii și securității socialeDate, confidențialitate și Cyber SecurityDreptul FamilieiStarea civilăLitigiiExecutare silităDrept ContravenționalDrept PenalDrept execuţional penalDrepturile omului

Cererea să nu fie abuzivă

Noţiunea de „abuz” trebuie să fie înţeleasă în sensul exercitării unui drept de către titularul acestuia în alte scopuri decât cele pentru care este destinat, în mod prejudiciabil. În consecinţă, este abuziv orice comportament al unui reclamant, care este în mod vădit contrar vocaţiei dreptului de recurs şi care constituie un obstacol în calea bunei funcţionări a Curţii sau a bunei desfăşurări a procedurii în faţa sa.

Respingerea unei cereri pentru abuz al dreptului de recurs este o măsură excepţională. Ipotezele în care Curtea a constatat caracterul abuziv al unei cereri pot fi repartizate în cinci categorii tipice: dezinformarea Curţii; utilizarea unui limbaj ofensator; încălcarea obligaţiei de confidenţialitate a soluţionării pe cale amiabilă; cererea cu caracter vădit şicanator sau lipsită de orice miză reală; precum şi toate celelalte cazuri care nu pot face obiectul unei liste exhaustive.

O cerere este abuzivă dacă se întemeiază în mod deliberat pe fapte inventate cu scopul de a induce în eroare Curtea. Cele mai grave şi elocvente exemple ale unui asemenea tip de abuz de drept sunt introducerea cererii sub o falsă identitate şi falsificarea documentelor trimise Curţii. Acest tip de abuz poate fi comis prin inacţiune  atunci când reclamantul omite de la început să informeze Curtea cu privire la un element esenţial pentru examinarea cauzei. În mod similar, dacă survin aspecte importante în cursul procedurii în faţa Curţii şi dacă reclamantul nu informează Curtea în acest sens, împiedicând-o să se pronunţe cu privire la cauză în deplină cunoştinţă a faptelor, cererea acestuia poate fi respinsă ca fiind abuzivă.

Intenţia reclamantului de a induce Curtea în eroare trebuie să fie întotdeauna stabilită cu suficientă certitudine.

Există abuz al dreptului de recurs în cazul în care reclamantul utilizează, în corespondenţa sa cu Curtea, expresii deosebit de ofensatoare, jignitoare, ameninţătoare sau impertinente - fie împotriva guvernului pârât, a agentului acestuia, a autorităţilor statului pârât, a Curţii înseşi, a judecătorilor acesteia, a grefei acesteia sau a agenţilor acesteia din urmă.

Nu este suficient ca limbajul reclamantului să fie doar critic, polemic sau sarcastic; acesta trebuie să depăşească „limitele unei critici normale, civice şi legitime” pentru a fi considerat ofensator. Dacă, în cursul procedurii, reclamantul încetează să utilizeze aceste expresii, după ce a primit o avertizare formală din partea Curţii, le retrage în mod expres sau îşi prezintă scuzele, cererea nu mai este respinsă ca fiind abuzivă.

O încălcare intenţionată din partea reclamantului a obligaţiei de confidenţialitate a negocierilor în cazul soluţionării pe cale amiabilă poate să fie considerată abuz al dreptului de recurs şi să conducă la respingerea cererii.

Deşi comunicarea către un terţ a conţinutului documentelor referitoare la soluţionarea pe cale amiabilă poate, în principiu, să constituie un abuz, nu se poate ajunge astfel la o interdicţie absolută şi necondiţionată de a arăta aceste documente unui terţ sau de a-i vorbi despre acestea. 

Ceea ce se interzice părţilor este de a face publice informaţiile în litigiu, fie prin intermediul mijloacelor de informare în masă, într-o corespondenţă care poate fi citită de un mare număr de persoane sau în orice alt mod. Prin urmare, este considerat abuziv acest tip de comportament care prezintă un anumit grad de gravitate.

Pentru a fi considerată abuzivă, divulgarea informaţiilor confidenţiale trebuie să fie intenţionată. Răspunderea directă a reclamantului în cazul acestei divulgări trebuie întotdeauna stabilită cu suficientă certitudine, o simplă suspiciune nefiind suficientă în această privinţă. 

Este abuzivă fapta reclamantului de a introduce în mod repetat, în faţa Curţii, cereri cu caracter şicanator şi în mod vădit nefondate, similare cu o cerere a acestuia care a fost deja declarată inadmisibilă în trecut.

De asemenea, Curtea poate declara abuzivă o cerere care este în mod vădit lipsită de orice miză reală şi/sau se referă la o sumă de bani derizorie.

Uneori, hotărârile şi deciziile Curţii, precum şi cauzele încă pendinte în faţa acesteia sunt folosite în discursul politic la nivel naţional din statele contractante. O cerere inspirată de o dorinţă de publicitate sau de propagandă nu este, numai din acest motiv, abuzivă. Cu toate acestea, poate exista abuz în cazul în care reclamantul, motivat de interese politice, acordă presei sau televiziunii interviuri în care exprimă o atitudine iresponsabilă şi frivolă în privinţa procedurii din faţa Curţii.