Despăgubiri pasagerilor aerieni în UEDrept societarLitigii cu profesioniștiCambia, Biletul la ordin și CeculDrept fiscalInsolvențăProtecția consumatorilorDreptul muncii și securității socialeDate, confidențialitate și Cyber SecurityDreptul FamilieiStarea civilăLitigiiExecutare silităDrept ContravenționalDrept PenalDrept execuţional penalDrepturile omului

Cererea să nu fie anonimă

O cerere este considerată anonimă atunci când nu se menţionează în dosarul cauzei niciun element care să permită Curţii să îl identifice pe reclamant. Nici formularul şi nici documentele prezentate nu conţin vreo menţiune a numelui, ci numai o referinţă şi nume false, iar procura reprezentantului este semnată „X”, adică identitatea reclamantului nu este divulgată.

Nu este anonim un formular de cerere nesemnat, care conţine toate detaliile personale, suficiente pentru a înlătura orice îndoială referitoare la identitatea reclamantului, urmat de o corespondenţă semnată în mod corespunzător de reprezentantul reclamantului.

Cererea introdusă cu nume fictive: cazul unor persoane folosind pseudonime, explicând Curţii că erau obligate de contextul unui conflict armat să nu îşi dezvăluie numele adevărate pentru a-şi proteja familiile şi rudele. Constatând că „dincolo de tacticile de disimulare a identităţilor reale din motive uşor de înţeles, se află persoane reale, concrete şi care pot fi identificate printr-un număr suficient de indicii, altele decât propriile nume …” şi „existenţa unei legături suficient de strânse între reclamanţi şi evenimentele în cauză”, Curtea nu a considerat că cererea era anonimă. 

O cerere introdusă de un organ ecleziastic sau de o asociaţie religioasă şi filozofică, în care identitatea membrilor nu este divulgată, nu este respinsă ca fiind anonimă.

Preşedintele camerei învestite cu soluţionarea unei cereri poate autoriza anonimatul, în cazuri excepţionale, temeinic justificate.


    Copyright © 2019 - Ionas Mihaela - Cabinet de avocat. Cluj-Napoca Toate drepturile rezervate.