Despăgubiri pasagerilor aerieni în UEDrept societarLitigii cu profesioniștiCambia, Biletul la ordin și CeculDrept fiscalInsolvențăProtecția consumatorilorDreptul muncii și securității socialeDate, confidențialitate și Cyber SecurityDreptul FamilieiStarea civilăLitigiiExecutare silităDrept ContravenționalDrept PenalDrept execuţional penalDrepturile omului

Noţiunea de “bun”

Articolul 1 din Protocolul nr. 1 – Protecţia proprietăţii “1. Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale…”

Un reclamant nu poate pretinde existenţa unei încălcări a art. 1 din Protocolul nr. 1 decât în măsura în care hotărârile pe care le contestă se raportează la „bunurile” sale în sensul acestei dispoziţii. Noţiunea de „bunuri” poate acoperi atât „bunurile actuale”, cât şi valorile patrimoniale, inclusiv creanţele, în virtutea cărora reclamantul poate pretinde că are cel puţin o „speranţă legitimă” de a beneficia efectiv de un drept de proprietate. O “speranţă” este „legitimă” dacă aceasta este bazată fie pe o prevedere legală, fie pe un act juridic cu privire la interesul patrimonial respectiv.

Noţiunea de „bunuri” nu se limitează la proprietatea bunurilor corporale. Anumite drepturi şi dobânzi care reprezintă active pot fi considerate „drepturi de proprietate” şi, deci, „bunuri” în sensul acestei dispoziţii. 

 

Bunuri actuale

Art. 1 din Protocolul nr. 1 se aplică doar bunurilor actuale. Acesta nu garantează dreptul de a dobândi bunuri.

O persoană care denunţă o încălcare a dreptului la respectarea bunurilor sale trebuie să demonstreze existenţa unui astfel de drept.

 

Creanţe

O creanţă nu poate fi considerată „valoare patrimonială” decât atunci când are o bază suficientă în dreptul intern, de exemplu atunci când este confirmat de jurisprudenţa constantă a instanţelor.

O creanţă recunoscută printr-o hotărâre judecătorească reprezintă un „bun” dacă este suficient de determinată pentru a fi exigibilă.

Nu există o „speranţă legitimă” protejată de art. 1 din Protocolul nr. 1 atunci când există controverse cu privire la modul de interpretare şi aplicare a dreptului intern şi când argumentele prezentate de reclamant în această privinţă sunt respinse definitiv de instanţele naţionale.

 

Restituirea bunurilor

Art. 1 din Protocolul nr. 1 nu poate fi interpretat ca impunând statelor contractante o obligaţie generală de restituire a bunurilor care le-au fost transferate înainte de ratificarea Convenţiei. 

De asemenea, art. 1 din Protocolul nr. 1 nu le impune statelor contractante nicio restricţie cu privire la libertatea de a determina domeniul de aplicare a legislaţiilor pe care le pot adopta în materie de restituire a bunurilor şi de alegere a condiţiilor în care acceptă să restituie un drept de proprietate persoanelor deposedate.

Statele contractante dispun de o marjă amplă de apreciere privind oportunitatea de a exclude anumite categorii de foşti proprietari de la un astfel de drept de restituire. Acolo unde categorii de proprietari sunt astfel excluse, o cerere de restituire din partea unei persoane care face parte din una dintre aceste categorii nu poate oferi baza unei „speranţe legitime” care să impună protecţia art. 1 din Protocolul nr. 1.

Dacă după ratificarea Convenţiei, inclusiv a Protocolului nr. 1, un stat contractant adoptă o legislaţie care prevede restituirea totală sau parţială a bunurilor confiscate în temeiul unui regim anterior, o astfel de legislaţie poate fi considerată ca generând un nou drept de proprietate protejat de art. 1 din Protocolul nr. 1 pentru persoanele care îndeplinesc condiţiile de restituire. 

 

Venituri viitoare

Veniturile viitoare nu reprezintă „bunuri” decât atunci când au fost obţinute sau când există o creanţă care poate fi apărată în justiţie.

 

Clientela

Art. 1 din Protocolul nr. 1 se aplică profesiilor liberale şi clienţilor acestora, deoarece este vorba de entităţi cu o anumită valoare. Având caracteristicile unui drept privat, acestea se analizează ca o valoare patrimonială.

 

Licenţele de desfăşurare a unei activităţi comerciale

O licenţă pentru desfăşurarea unei activităţi comerciale reprezintă un bun; retragerea acesteia se analizează ca o atingere adusă dreptului la respectarea bunurilor.

 

Proprietatea intelectuală

Art. 1 din Protocolul nr. 1 se aplică proprietăţii intelectuale ca atare și cererilor de înregistrare a unei mărci.

 

Acţiunile

Acţiunile care au valoare economică pot fi considerate bunuri.

 

Prestaţiile de securitate socială

 

Dacă un stat contractant adoptă o legislaţie care prevede acordarea automată a unei prestaţii sociale – fie că acordarea acestei prestaţii depinde sau nu de plata prealabilă a contribuţiilor – respectiva legislaţie trebuie considerată ca dând naştere unui interes patrimonial care intră în domeniul de aplicare al art. 1 din Protocolul nr. 1 în ceea ce priveşte persoanele care îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege.