O anumită locuinţă reprezintă un „domiciliu” dacă existenţa legături suficiente şi continue aceasta.
Această noţiune:
– nu se limitează la reşedinţele legal stabilite;
– vizează ocuparea unei case care aparţine altei persoane dacă aceasta are loc pe perioade lungi de timp în fiecare an;
– se aplică unei locuinţe sociale pe care reclamantul o ocupă în calitate de locatar;
– include caravane şi alte domicilii mobile;
– se aplică reşedinţelor secundare sau caselor de vacanţă;
– se aplică sediilor profesionale în absenţa unei distincţii clare între birou şi reşedinţă privată sau între activităţi private şi profesionale;
– se aplică sediului social, filialelor sau altor sedii profesionale ale unei societăţi;
– nu se aplică intenţiei de construire a unei case pe un teren, nici faptului de a-şi avea originea într-o anumită regiune;
– nu se aplică unei spălătorii, bun comun aflat în coproprietate, care are destinaţia unei utilizări ocazionale, unei cabine de artist sau terenurilor pe care proprietarii practică un sport sau celor pe care permit practicarea unui sport.
Ingerinţe în dreptul la respectarea domiciliului:
– distrugerea domiciliului;
– refuzul de a autoriza persoanele plecate să revină la domiciliu;
– percheziţiile şi alte vizite la domiciliu, efectuate de poliţie;
– deciziile în materie de urbanism şi deciziile de expropriere;
– problemele de mediu;
– ascultările telefonice;
– lipsa de protecţie a bunurilor personale care fac parte din domiciliu.