Aplicabilitatea art. 6 § 1 în materie civilă depinde de existenţa unei contestaţii care se refere la „drepturi şi obligaţii” despre care se poate afirma, cel puţin în mod rezonabil, că sunt recunoscute în legislaţia internă. Aceste „drepturi şi obligaţii” trebuie să aibă un „caracter civil”, în sensul Convenţiei, deşi art. 6 nu le conferă, în sine, niciun conţinut material specific în ordinea juridică a statelor contractante.
Noţiunea de „drepturi şi obligaţii cu caracter civil” nu poate fi interpretată doar printr-o trimitere la legislaţia internă a statului pârât. Ea este o noţiune „autonomă”, care reiese din Convenţie. Art. 6 § 1 din Convenţie se aplică indiferent de calitatea părţilor sau de natura legislaţiei ce reglementează modul de stabilire a „contestaţiei” şi al autorităţii competente în acest sens.
Articolul 6 nu se aplică unei proceduri necontencioase şi unilaterale, rezervată doar pentru cazurile de absenţă a unei contestaţii privind drepturi, deci cazurilor fără interese contradictorii în joc.
Contestaţia trebuie să fie reală şi serioasă. Ea poate să se refere nu numai la existenţa unui drept, ci şi la întinderea acestuia sau la modul în care poate fi exercitat. De asemenea, aceasta poate să se refere la chestiuni de fapt.
Rezultatul procedurii trebuie să fie în mod direct decisiv pentru dreptul în cauză. O legătură slabă sau repercusiuni îndepărtate nu sunt suficiente pentru ca art. 6 § 1 să fie aplicabil.
Drept întemeiat în legislaţia internă
Curtea trebuie să se raporteze la legislaţia naţională pentru a determina existenţa dreptului. Curtea poate decide că un drept, precum dreptul la viaţă, sănătate, mediu înconjurător sănătos şi respectarea proprietăţii sunt recunoscute în dreptul intern.
Dreptul în cauză trebuie să aibă o bază legală în ordinea juridică internă. Curtea nu poate să creeze, un drept material de natură civilă care nu are un temei legal în Statul respectiv.
Existenţa unei pretenţii aparent întemeiate în plan intern, poate depinde nu numai de conţinutul material propriu-zis al unui drept civil, dar şi de existenţa impedimentelor de ordin procedural care împiedică sau limitează posibilităţile de sesizare a unui tribunal cu potenţiale cereri. Articolul 6 nu poate fi aplicat limitărilor materiale ale dreptului consacrat de legislaţia naţională.
Pentru a aprecia dacă există un drept de natură civilă şi pentru a determina care este calificarea ce trebuie dată unei restricţii, trebuie să se ţină cont de conţinutul dispoziţiilor legislaţiei naţionale şi de modul în care instanţele naţionale le-au interpretat. Trebuie examinat modul în care legislaţia naţională califică o restricţie particulară, concentrându-se asupra realităţii. O decizie definitivă a instanţei nu privează în mod retroactiv plângerile reclamanţilor de caracterul lor aparent întemeiat.
Reclamanţii trebuie să poată emite o pretenţie aparent întemeiată asupra drepturilor recunoscute de legislaţia naţională. Curtea a admis faptul că asociaţiile pot beneficia de protecţia articolului 6 § 1 dacă acestea urmăresc să se recunoască anumite drepturi şi interese membrilor lor sau chiar anumite drepturi a căror respectare ar putea să o solicite în calitate de persoane juridice (cum ar fi dreptul „publicului” la informaţie şi de participare la adoptarea deciziilor referitoare la mediul înconjurător sau atunci când acţiunea asociaţiei nu poate fi apreciată drept actio popularis).
Atunci când legislaţia subordonează ocuparea de funcţii sau profesii de îndeplinirea unor condiţii de admitere, un candidat care le satisface are dreptul de a fi admis în funcţie sau profesie. Când legalitatea unei proceduri privind un drept cu caracter civil putea face obiectul unei căi de atac, care a fost exercitată de reclamant, trebuie să se concluzioneze că a avut loc o „contestaţie” referitoare la un „drept cu caracter civil”, chiar dacă autorităţile interne au constatat, în cele din urmă, că reclamantul nu îndeplinea condiţiile necesare.
Considerarea unui drept ca având sau nu caracter civil se stabileşte în funcţie de conţinutul material şi de efectele pe care i le conferă legislaţia internă a statului respectiv. În exercitarea funcţiei sale de control, Curtea trebuie să ţină seama de obiectul şi de scopul Convenţiei, precum şi de sistemele juridice naţionale ale celorlalte state contractante.
Caracterul patrimonial al dreptului
Curtea consideră că intră în domeniul de aplicare al art. 6 § 1 procedurile care, în legislaţia internă, sunt de competenţa „dreptului public” şi al căror rezultat este decisiv pentru drepturi şi obligaţii cu caracter privat. Aceste proceduri pot viza, de exemplu, autorizaţia de a vinde un teren, exploatarea unei clinici private, o autorizaţie de construcţie, proprietatea şi folosinţa unui imobil religios, o autorizaţie administrativă privind condiţiile de exercitare a unei activităţi, o licenţă de comercializare a băuturilor alcoolice, un litigiu cu privire la plata compensaţiilor pentru boli profesionale sau un accident de muncă.
Art. 6 se aplică unei proceduri disciplinare desfăşurate în faţa unor organisme profesionale şi în care este vorba de dreptul de a practica o profesie.
Art. 6 se aplică unei acţiuni împotriva statului pentru neglijenţă, unei acţiuni în anularea unei decizii administrative care aduce atingere drepturilor reclamantului, unei proceduri administrative privind o interdicţie de a pescui în zone aparţinând reclamanlui şi unei proceduri de vânzare prin licitaţie publică în care este vorba despre un drept cu caracter civil - precum dreptul de a nu face obiectul unei discriminări întemeiate pe convingerile religioase sau pe opiniile politice cu ocazia prezentării ofertelor pentru contracte de lucrări publice.
Art. 6 § 1 se aplică unei plângeri cu constituire de parte civilă, cu excepţia unei acţiuni civile iniţiate doar pentru a obţine o răzbunare privată sau în scop punitiv.
Art. 6 se aplică unei proceduri cu constituire de parte civilă din momentul în care persoana se constituie parte civilă, cu excepţia cazului în care persoana în cauză a renunţat în mod neechivoc la dreptul de a obţine o reparaţie. Convenţia nu conferă dreptul de a începe urmărirea penală în cazul unor terţi sau condamnarea penală a acestora.
De asemenea, art. 6 § 1 se aplică unei acţiuni civile în despăgubire, pentru rele tratamente despre care se susţine că au fost comise de agenţi ai statului.
Art. 6 § 1 este aplicabil contestaţiilor privind aspecte sociale, în special unei proceduri privind concedierea unui angajat de o întreprindere privată, unei proceduri referitoare la acordarea unor prestaţii de asigurări sociale sau a unor alocaţii de ajutor social, chiar şi în cadrul unui regim necontributiv, precum şi unei proceduri privind obligaţia de plată a unor cotizaţii de securitate socială.
Contestaţiile privind funcţionarii publici se încadrează în domeniul de aplicare al art. 6 § 1. Statul pârât are sarcina să demonstreze că un reclamant care este funcţionar public nu are dreptul de acces la instanţă şi că excluderea drepturilor garantate de art. 6 este întemeiată în privinţa acestui funcţionar.
Art. 6 se aplică litigiilor de muncă obişnuite, precum cele referitoare la salariu, la indemnizaţie sau la alte drepturi similare, pe baza caracterului special al relaţiei dintre funcţionarul respectiv şi statul în cauză.
Art. 6 § 1 este aplicabil procedurii pentru concediere abuzivă, iniţiată de o angajată a unei ambasade, un înalt ofiţer de poliţie sau un ofiţer din tribunalul militar, unei proceduri privind dreptul de a obţine un post de asistent parlamentar şi unei proceduri disciplinare împotriva unui judecător, unei contestaţii a unui procuror împotriva unui decret prezidenţial de transfer şi cu privire la procedurile referitoare la cariera profesională a unui ofiţer vamal.
Art. 6 nu se aplică în situaţia disputelor referitoare la un decret prezidenţial de acordare a cetăţeniei unei persoane ca o măsură excepţională, asupra constatării dacă Preşedintele a încălcat jurământul său constituţional, din moment ce aceste proceduri nu se referă la drepturi şi obligaţii cu caracter civil.
Art. 6 este aplicabil altor aspecte care nu au caracter strict patrimonial, precum aspecte legate de mediu, în privinţa cărora pot fi introduse contestaţii privind dreptul la viaţă, la sănătate sau la un mediu sănătos, plasamentul copiilor într-un centru de primire, aranjamentele pre-şcolare ale copiilor; dreptul la constatarea paternităţii; dreptul la libertate; limitările aplicate dreptului deţinuţilor, proceduri disciplinare care au avut ca rezultat restricţionarea vizitelor membrilor familiei deţinutului; dreptul la reputaţie; dreptul la acces la documente administrative, o contestaţie împotriva unei înregistrări într-un dosar de poliţie care a încălcat dreptul la reputaţie, dreptul la protecţia proprietăţii şi posibilitatea de a găsi un loc de muncă şi respectiv obţinerea unui venit; dreptul de a fi membru al unei asociaţii, procedurile referitoare la înregistrarea unei asociaţii referitoare la drepturile civile ale asociaţiei, chiar dacă potrivit legislaţiei naţionale chestiunea cu privire la dreptul la libera asociere aparţine dreptului public; dreptul la continuarea studiilor superioare.
Faptul de a demonstra că un litigiu are caracter „patrimonial” nu este suficient pentru a genera aplicabilitatea art. 6 § 1 sub aspect civil.
Procedurile fiscale sunt incluse în materiile care nu se află în sfera de aplicare a art. 6. Este exclusă și procedura ordonanţei preşedinţiale în legătură cu plata drepturilor vamale.
Nu sunt incluse nici cele în materie de imigraţie, cu privire la intrarea, reşedinţa şi expulzarea străinilor, în cazul procedurilor de acordare a azilului politic sau privind expulzarea (cerere de anulare a unui decret de expulzare; extrădare; acţiune pentru acordarea de daune-interese, iniţiată de un solicitant de azil, ca urmare a refuzului de a i se acorda azil, în pofida unor eventuale consecinţe grave asupra vieţii private sau de familie sau a perspectivelor de angajare). Această inaplicabilitate se extinde asupra înregistrării unui străin în Sistemul Informaţional Schengen. Dreptul la un paşaport şi dreptul la cetăţenie nu sunt drepturi cu caracter civil, în sensul art. 6.
Dreptul unui străin de a solicita un permis de muncă poate intra sub incidenţa art. 6, atât în ceea ce priveşte angajatorul, cât şi solicitantul, chiar dacă acesta din urmă nu are calitatea de a solicita permisul.
Drepturile politice, precum dreptul de a candida la alegeri şi de a-şi păstra mandatul, dreptul la pensie a unui fost deputat sau dreptul unui partid politic de a desfăşura activităţi politice nu pot fi considerate drepturi cu caracter civil.
Alte proceduri decât cea principală
Procedurile preliminare, precum procedura ordonanţei preşedinţiale nu beneficiază de protecţia art. 6.
Aplicabilitatea art. 6 în cazul măsurilor provizorii depinde de respectarea anumitor condiţii. În primul rând, dreptul respectiv, atât în procedura din acţiunea principală, cât şi în acţiunea accesorie, trebuie să aibă „caracter civil”, în sensul Convenţiei. În al doilea rând, natura, obiectul şi scopul măsurii provizorii, precum şi efectele acesteia asupra dreptului respectiv trebuie să fie examinate cu atenţie. Ori de câte ori o măsură provizorie este considerată decisivă pentru a stabili dreptul sau obligaţia cu caracter civil în cauză, indiferent de durata pe parcursul căreia aceasta a fost în vigoare, art. 6 va fi aplicabil.
Articolul 6 este aplicabil procedurilor provizorii care urmăresc acelaşi scop ca şi procedurile principale pendinte, atunci când ordonanţa este imediat executorie şi implică o soluţie asupra aceluiaşi drept.
Indiferent de aplicabilitatea art. 6 în cazul procedurii iniţiale, nu este absolut necesar ca titlul executoriu, prin care este soluţionată o contestaţie privind drepturi cu caracter civil, să rezulte dintr-o procedură căreia i se aplică art. 6. Executarea unei hotărâri sau decizii, indiferent de instanţă este considerată ca făcând parte integrantă din „proces”, în sensul art. 6.
Hotărârea de exequatur a unei decizii de confiscare, pronunţată de o instanţă străină, intră în domeniul de aplicare a art. 6, doar sub aspect civil.
Art. 6 nu este aplicabil în cazul procedurii în care este examinată o cerere de revizuire a unui proces civil, care s-a finalizat printr-o hotărâre definitivă. Art. 6 nu se aplică nici unei cereri de revizuire introdusă în urma unei hotărâri a Curţii, finalizate printr-o concluzie de încălcare a Convenţiei.