Odată cu intrarea în vigoare a Protocolului nr. 14, la 1 iunie 2010, un nou criteriu de admisibilitate a fost introdus. Acesta îi permite Curţii să respingă cauzele considerate „minore” în temeiul principiului conform căruia judecătorii nu ar trebui să examineze astfel de cauze.

Curtea poate declara inadmisibilă orice cerere individuală atunci când consideră că reclamantul nu a suferit niciun prejudiciu important. 

Curtea nu poate declara inadmisibilă o cerere dacă respectarea drepturilor omului impune o examinare pe fond. Totodată ea nu poate respinge o cauză care nu a fost examinată în mod corespunzător de o instanţă internă.

Noul criteriu se bazează pe ideea că încălcarea unui drept, indiferent de realitatea sa din punct de vedere pur juridic, trebuie să atingă un nivel minim de gravitate pentru a justifica examinarea sa de către o instanţă internaţională.

Formularea criteriului ţine seama de prejudiciul deja suferit de reclamant la nivel naţional. Printre factorii care pot fi luaţi în considerare se numără și impactul financiar pentru reclamant. 

Miza patrimonială nu reprezintă singurul element care trebuie luat în considerare pentru a stabili dacă un reclamant a suferit un prejudiciu important. Încălcarea Convenţiei poate avea legătură cu chestiuni de principiu importante şi poate cauza un prejudiciu important fără a aduce totuşi atingere unui interes patrimonial. Sentimentul subiectiv al reclamantului cu privire la efectele pretinsei încălcări trebuie să poată fi justificat prin motive obiective.

Cu privire la chestiunea dacă respectarea drepturilor omului impune examinarea cererii pe fond, cererea nu este declarată inadmisibilă dacă respectarea drepturilor omului impune examinarea cauzei pe fond. 

Organele Convenţiei au interpretat întotdeauna aceste dispoziţii în sensul că le obligau să continue examinarea unei cauze, indiferent de soluţionarea sa de către părţi sau de existenţa unui alt motiv de radiere a cererii de pe rol. 

Astfel de întrebări cu caracter general se pun, de exemplu, atunci când trebuie precizate obligaţiile statelor în temeiul Convenţiei sau când trebuie stimulat statul pârât să rezolve o problemă structurală care afectează şi alte persoane în aceeaşi situaţie ca şi reclamantul. 

Curtea a trebuit adesea să verifice dacă problema generală ridicată de cauză a fost sau era pe cale să fie soluţionată şi dacă chestiuni juridice similare fuseseră soluţionate de Curte. 

Cu privire la examinarea respectivei cauze în mod corespunzător de o instanţă internă, Curtea nu va putea niciodată respinge o cerere pe motiv de banalitate, dacă respectiva cauză nu a fost examinată în mod corespunzător de o instanţă internă.