Despăgubiri pasagerilor aerieni în UEDrept societarLitigii cu profesioniștiCambia, Biletul la ordin și CeculDrept fiscalInsolvențăProtecția consumatorilorDreptul muncii și securității socialeDate, confidențialitate și Cyber SecurityDreptul FamilieiStarea civilăLitigiiExecutare silităDrept ContravenționalDrept PenalDrept execuţional penalDrepturile omului

“Lingvistica belgiană”

Situația de fapt:

La originea cazului stau 6 cereri introduse între iunie 1962-ianuarie 1964, de către 324 locuitori din Alsemberg, Beersel, Kraainem, Anvers, Gand, Louvain şi din Vilvorde, zone considerate de lege de limbă olandeză. Populaţia lor cuprinde în proporţie variabilă francofoni.

Petenţii, părinţi ai copiilor de naţionalitate belgiană, acţionând în nume propriu, dar şi în cel al copiilor lor minori în număr de peste 800, doresc ca aceştia să primească educaţie în limba franceză. Reclamaţiile lor erau îndreptate contra unei serii de dispoziţii ale legislaţiei belgiene, şi în special contra legii din 30.07.1963 privind regimul lingvistic al învăţământului , care au abrogat 2 legi din anul 1932, încă în vigoare la introducerea primelor cereri. Reproşurile la adresa guvernului belgian privesc lipsa şcolilor de limbă franceză, a subvenţiilor şcolare, refuzarea omologării certificatelor de studii eliberate de aceste şcoli, închiderea accesului copiilor la clasele franceze existente în anumite locuri, ce-i obligă la instruirea la şcolile locale cu predare în limba olandeză, sau la migraţia spre zona capitalei sau a Walonia, ce ar aduce cu ea riscuri grave şi neplăceri.

Hotărârea Curții: 

În consecinţă părinţii denunţă violarea art. 8, 9, 14 din Convenţie şi art.2 al Protocolului nr.1. Pledoaria guvernului belgian se bazează pe lipsa de autoritate a Comisiei în problema în cauză considerată de competenţă naţională. Curtea refuză argumentarea guvernului belgian considerând căsunt încălcate dispoziţii ale Convenţiei.

Curtea recunoaşte că dreptul la instruire necesită o reglementare internă dar ea nu trebuie să aducă atingere esenţei acestui dreptşi nici să lovească alte drepturi specificate de Convenţie.

Pe baza interpretării generale pe care o reţine, Curtea în baza următoarelor argumente:

  1. atât timp cât şi legile din 1932, şi cele din 1963 se opuneau creării şi subvenţionării uno şcoli care nu s-ar conforma prescripţiilor generale de ordin lingvistic;
  2. retragerea totală a subvenţiilor şcolare care întreţineau un învăţământ în altă limbă;
  3. condiţiile care sunt impuse pentru copii care nu locuiesc lângă capitală, sau în Walonia, pentru învăţământul in aceste zone;
  4. refuzul omologării certificartelor de învăţământ neconforme cu prescripţiile lingvistice în materie;
  5. decide că este violată Convenţia, şi îşă rezervă dreptul de a cere pentru petenţii interesaţi despăgubiri echitabile în baza art.50.