Despăgubiri pasagerilor aerieni în UEDrept societarLitigii cu profesioniștiCambia, Biletul la ordin și CeculDrept fiscalInsolvențăProtecția consumatorilorDreptul muncii și securității socialeDate, confidențialitate și Cyber SecurityDreptul FamilieiStarea civilăLitigiiExecutare silităDrept ContravenționalDrept PenalDrept execuţional penalDrepturile omului

Stoica c. România

Situația de fapt:

Reclamantul, un băiat în vârstă de paisprezece ani de origine romă, susţinea că în timpul unei confruntări dintre autorităţi şi un grup de romi, a fost molestat de un ofiţer de poliţie, în pofida avertismentului că recent băiatul suferise o intervenţie chirurgicală la cap.

Guvernul român a negat acest lucru, pretinzând că sătenii înarmaţi cu bâte atacaseră maşina viceprimarului. În aceeaşi seară, reclamantul a fost dus la spital.

Un raport medical ulterior a certificat faptul că reclamantul prezenta vânătăi şi zgârieturi cauzate de un instrument bont şi comoţie toracică. La scurt timp după aceea, el a fost declarat ca având un handicap grav.

În urma cercetării plângerii penale a reclamantului, procurorul militar a hotărât neînceperea urmăririi penale a ofiţerilor de poliţie implicaţi, dat fiind faptul că probele împotriva acestora erau insuficiente şi concluzionând că acest conflict nu fusese de natură rasială. Declaraţiile sătenilor cu privire la eveniment, ca şi cele ale persoanei în cauză, au fost ignorate pe motiv că erau părtinitoare şi lipsite de credibilitate.

Între timp, poliţia locală a informat pe procurorul militar că nu fusese înaintat nici un raport având ca obiect comportamentul jignitor la adresa romilor implicaţi în incident, deoarece se considera că acesta era „comportament caracteristic romilor".

Reclamantul susţinea că art. 3 şi 14 din Convenţie fuseseră încălcate.

Hotărârea Curții: 

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că gradul de vătămare constatat de medic arăta că rănile reclamantului, fie cauzate de poliţie, fie de altcineva, erau suficient de grave pentru a fi considerate rele tratamente în sensul art. 3 din Convenţie.

Din mai multe motive, conform Curţii, autorităţile române nu întreprinseseră o cercetare adecvată a acuzaţiilor aduse de reclamant privind relele tratamente, astfel încălcându-se art. 3. Date fiind aceste lipsuri, Curtea a mai considerat că România a stabilit în mod nesatisfăcător că rănile reclamantului nu fuseseră cauzate de tratamentul aplicat de ofiţerii de poliţie, conchizând că rănile acestuia

reprezentau rezultatul unui tratament inuman şi degradant, încălcând art. 3.

În ceea ce priveşte art. 14 din Convenţie privind discriminarea, coroborat cu art. 3, în opinia Curţii, litigiul, aşa cum a fost descris de săteni, şi, într-o anumită măsură, aşa cum a fost raportat de ofiţerii de poliţie, nu avusese un caracter neutru din punct de vedere rasial.

În opinia Curţii era de remarcat şi faptul că unul dintre săteni susţinea că fusese întrebat dacă este „rom sau român" şi, la solicitarea viceprimarului, a fost bătut pentru a i se da „o lecţie". În mod similar, o dispută a altui sătean cu viceprimarul se baza pe elemente de natură rasistă. Stereotipul cuprins în raportul poliţiei care descrisese presupusul comportament agresiv al sătenilor ca fiind „caracteristic romilor" constituia o dovadă în plus a faptului că ofiţerii de poliţie nu erau neutri din punct de vedere rasial, nici în timpul incidentului, nici al cercetărilor.

Curtea nu a găsit nici un motiv pe baza căruia să considere că atacul ofiţerilor de poliţie împotriva reclamantului nu avusese loc în context rasial. Astfel, Curtea era preocupată de uşurinţa cu care autorităţile concluzionaseră că respectivul incident nu fusese motivat de rasism, bazându-se exclusiv pe declaraţiile ofiţerilor de poliţie şi pe cele ale unui martor.

În plus, procurorul considerase că doar sătenii, în majoritate de origine romă, erau părtinitori în declaraţiile lor şi, pe de altă parte, s-a bazat în întregime pe declaraţiile ofiţerilor de poliţie în decizia luată şi în motivarea acesteia. De asemenea, acesta nu abordase menţiunea „caracteristic romilor" din raportul poliţiei.

În consecinţă, autorităţile ignoraseră probele privind discriminarea iar cercetările aveau caracter rasist.

Dată fiind această constatare, Curtea a considerat că guvernul român avea responsabilitatea de a dovedi că în incidentul în cauză nu fusese vorba de o motivaţie de ordin rasist. Nici procurorul responsabil cu coordonarea cercetării penale, nici Guvernul nu au prezentat nici un argument pentru a demonstra că incidentul fusese neutru din punct de vedere rasial. Dimpotrivă, probele arătau că ofiţerii de poliţie au avut un comportament clar motivat de rasism.

Prin urmare, Curtea a conchis că art. 14 coroborat cu art. 3 din Convenţie fusese încălcat.

Curtea a acordat reclamantului daune morale în valoare de 15.000 de euro.