Situația de fapt:
Doamna Grace Campbell are un fiu de vârstă şcolară şi locuieşte în Scoţia. Ea se plânge de recurgerea la pedepse corporale, ca măsură disciplinară, în şcolile publice din Scoţia în special cea frecventată de fiul său, ce constau în lovirea palmei cu o curea din piele, pentru o conduită proastă, atât în timpul orei de curs, în faţa colegilor, cât şi în afara ei, de către director sau adjunctul acestuia, în biroul unuia dintre ei.
Gordon Campbell urmează cursurile şcolii catolice Sf. Matei din Bishopbriggs, regiunea Strathclyde. Serviciul academic regional respinge cererile d-nei Campbell, care doreşte să aibă siguranţa că fiului ei nu i se vor aplica o pedeapsă corporală pe motive disciplinare. În fapt, lui nu i s-au aplicat nicicând astfel de pedepse.
În dreptul scoţian învăţătorii pot folosi pedepse corporale cu moderaţie în scop disciplinar. Dacă ar aplica o pedeapsă în mod nelegal sau excesiv, arbitrar sau cu cruzime, ar fi o agresiune care poate duce la acţiuni de despăgubire sau urmărire penală.
Hotărârea Curții:
Comisia este sesizată la 30.03.1976 fiind denunţată o violare a art.3 din Convenţie, şi aliniatului 2 art.2 Protocolul nr.1.
Curtea notează că un simplu risc de acţiuni interzise a art.3 din Convenţie poate viola acest text. Analizând art.3, Curtea nu poate încadra pedeapsa corporală din şcoli nici în tortură, nici în tratament inuman şi nici în tratament degradant –cu excepţia cazului când ar fi cauzat celor interesaţi o umilire care să atingă un minim de gravitate apreciat prin prisma circumstanţelor.
Curtea constată absenţa unor probe evidente, la copilul în cauză, a unor efecte nefaste psihologice sau de alt fel. În acest context nu s-a putut stabili o încălcare a art.3.
Examinând cazul din perspectiva aliniatului 2 al art.2 al Protocolului nr.1, Curtea aminteşte că statele contractante (inclusiv Scoţia) trebuie să respecte convingerile părinţilor în exercitarea ansamblului funcţiilor lor în materie de educaţie, învăţământ şi disciplină. În cazul de faţă părerile doamnei Campbell asupra pedepselor corporale sunt în contradicţie cu viziunea legiuitoruilui scoţian.
Curtea respinge argumentul guvernului, conform căruia politica sa de abolire treptată a pedepselor corporale ar fi suficientă pentru respectarea convingerilor părinţilor.
Curtea decide că petenta a suferit o violare a art.2 al Protocolului nr.1
Doamna Campbell cere suma de 3.000£ cu titlu de indemnizaţie justă pentru cheltuielile personale făcute, o sumă suplimentară pe care nu o indică, pentru costurile suplimentare pe care le implică învăţământul copiilor ei şi 10.856,6£, din care se scad sumele luate de la Comisie, drept ajutor judiciar, pentru cheltuielile de judecată şi taxe. Dorea de asemenea şi un angajament din partea guvernului prin care să se stipuleze că nici unul din copii ei nu vor suferi pedepse corporale în şcolile din Regatul Unit.
Curtea decide că Regatul Unit trebuie să verse, drept cheltuieli de judecată şi taxe, suma de 940£ doamnei Campbell, şi declară inacceptabile şi respinge cererile de satisfacere echitabilă pentru surplus în unanimitate.