Despăgubiri pasagerilor aerieni în UEDrept societarLitigii cu profesioniștiCambia, Biletul la ordin și CeculDrept fiscalInsolvențăProtecția consumatorilorDreptul muncii și securității socialeDate, confidențialitate și Cyber SecurityDreptul FamilieiStarea civilăLitigiiExecutare silităDrept ContravenționalDrept PenalDrept execuţional penalDrepturile omului

Güleç c. Turcia

Situația de fapt:

Domnul Hüseyin Güleç, resortisant turc, s-a născut în 1954. Pe 4 martie 1991 are loc la Idil o manifestaţie care îi opune pe manifestanţi forţelor de ordine. Două persoane – dintre care fiul petiţionarului – Ahmed, în vârstă de 15 ani, fiul petentului, şi elev al liceului din Idil, au fost ucise şi alte 12 persoane au fost rănite.

La 5 aprilie 1991 petentul depune o plângere la procurorul Replublicii din Idil împotriva lui X şi a comandantului forţelor de ordine. El afirmă că fiul său a fos ucis de către forţele de ordine, care au tras asupra manifestanţilor pentru a-i împrăştia. Constatând că cererea este formulată împotriva comandantului forţelor de ordine, parchetul se declară incompetent la data de 19 aprilie 1991, deferind spre rezolvare cazul consiliului administrativ al departamentului Şirnak, în confiormitate cu legea care reglementează urmărirea judiciară a funcţionarilor. La 18 octombrie 1991, cazul consiliului administrativ al departamentului Şirnak emite o ordonanţă de ăncetare a urmăririi, pe motivul că moartea victimei a intervenit în cursul unei manifestaţii, fiind imposibil de cunoscut, vinovaţii. Ordonanţa nu-i este adusă la cunoştiinţă petentului.

Sesizat din oficiu, Consiliul de Stat confirmă încetarea urmăririi la 13 noiembrie 1991, argumentând imposibilitatea întreprinderii unei urmăriri judiciare împotriva unor funcţionari, dacă identitatea şi statutul lor de funcţionari nu poate fi stabilită.

La 20 ianuarie 1993 petentul se interesează la autorităţi de soarta petiţiei sale din 5.04.1991. Printr-o scrisoare din 3.03.1993 prefectura din Şirnak îi comunică o copie după ordonanţa de încetare a urmăririi şi a hotărârii Consiliului de Stat.

 

Hotărârea Curții:

În petiţia sa din 16.03.1993, adresată Comisiei, domnul Hüseyin Güleç, arată că moartea fiului său a fost provocată de gloanţele trase de forţele de ordine în cursul unei manifestaţii şi denunţă imposibilitatea de a supune o plângere jurisdicţiei naţionale penale. în argumentare invocă articolul 2 al Convenţiei.

În raportul său din 17.04.1997, Comisia formulează un aviz potrivit căruia a avut loc o violare a articolului 2.

Guvernul formulează o excepţie de neepuizare a căilor de recurs interne, pe motiv că petentul nu ar fi solicitat plata unor despăgubiri în faţa tribunalului administrtiv competent. Excepţia fiind ridicată pentrui prima data în faţa Curţii a fost respinsă pe motiv de prescriere (unanimitate).

Potrivit jurisprudenţei constatate a Curţii, stabilirea şi verificarea faptelor revine în primul rând Comisiei. În speţă s-au constatat : manifestaţia nu a fost una paşnică, s-au produs pagube a unor bunuri mobile şi imobile, răni jandarmilor. Faţă de actele de violenţă, forţele de ordine, prezente în număr insuficient, au făcut apel la întăriri, iar cel puţin 2 vehicile blindate au fost utilizate. Pe când conducătorul Condorului, subofiţerul Nazim Ayhan, afirmă că ar fi deschis focul trăgând în aer, mai mulţi martori afirmă că au fost trase tiruri împotriva mulţimii. Cu toate că a fost negată de guvern, această alegaţie are o bază solidă prin faptul că toţi manifestanţii raniţi au avut răni la membrele inferioare, ceea ce este în corcodanţă cu ricoşerile unor gloanţe având o traiectorie descendentă, ce puteau fi trase din turela unui vehicul blindat.

Curtea admite utilizarea forţei se poate justifica în spiritul paragrafului c al art.2, însă trebuie să existe un  echilibru între scop şi mijloace. Jandarmii au utilizat o armă de mare putere deoarece nu dispuneau de bastoane, scuturi, tiruri cu apă, gloanţe de cauciuc sau gaze lacrimogene. Această lipsă este cu atât mai gravă cu cât, regiunea Şirnak este supusă regimului stării de urgenţă, în perioada respectivă, iar producerea unor tulburării era de aşteptat.

În ceea ce priveşte prezenţa altor persoane înarmate în afara jandarmilor, această afirmaţie nu a fost sprijinită nici de guvern, nici de petent, şi este demonstrată şi de Comisie prin aceea că nici un jandarm nu a fost rănit de armă de foc. De altfel urmăririle intentate în faţa Curţii Siguranţei Statului din Dizarbakir împotiva proprietarului a 13 puşti confiscate după incidente şi ale căror cartuşe trase fuseseră adunate de forţele de ordine s-au finalizat prin eliberarea inculpaţilor, nici unul din ei nu participase la evenimentele litigioase.

În concluzie, Curtea consideră că forţa utilizată pentru a-i dispersa pe paricipanţi nu era necesară.

Analiza anchetei oficialilor turci atrage atenţia asupra unor lipsuri de anchetă cu incidenţă asupra rezultatului cum ar fi exemblu intrerogarea a 2 martori subofiţerul Ayhan, conducătorul Condurului, şi domnişoara Cüda Demir, care se afla în imediata apropiere a adoles-centului decedat.

În aceste condiţii, Curtea a ajuns la concluzia că ancheta nu s-a desfăşurat nici în mod aprofunat, nici de către organe independente fără participarea autorului plângerii, care nu a primit notificarea ordonanţei din 18 octombrie 1991 şi a deciziei din 13 noiembrie 1991. În consecinţă a avut loc o violare a art. 2 al Convenţiei, din cauza folosirii disproporţionate a forţei, precum şi din lipsa unei anchete aprofundate cu privire la circumstanţele decesului fiului petentului, lucru consemnat cu unanimitate de voturi.

Curtea decide să-i fie alocată petentului suma de 50.000 FF ca daune morale, şi suma de 10.000 FF cheltuieli de judecată.

 

 


    Copyright © 2019 - Ionas Mihaela - Cabinet de avocat. Cluj-Napoca Toate drepturile rezervate.