Despăgubiri pasagerilor aerieni în UEDrept societarLitigii cu profesioniștiCambia, Biletul la ordin și CeculDrept fiscalInsolvențăProtecția consumatorilorDreptul muncii și securității socialeDate, confidențialitate și Cyber SecurityDreptul FamilieiStarea civilăLitigiiExecutare silităDrept ContravenționalDrept PenalDrept execuţional penalDrepturile omului

Ayşe Tepe c. Turcia

Situația de fapt:

Reclamanta a fost arestată la 9 decembrie 1993 de poliţia din Istanbul şi dusă în  locurile de deţinere ale direcţiei securităţii din istanbul, secţia luptei contra terorismului.

Arestarea a fost prelungită de mai multe ori, cu motivarea că s-au confiscat d domiciliul reclamantei două pistoale, nouă bombe, cartuşe, documente ale unei ort ilegale, un magnetoscop şi casete video.

La 27 decembrie 1993, reclamanta şi alţi 18 deţinuţi au fost examinaţi de un me legist, care a atestat că pe corpul deţinuţilor nu există nici o urmă de violenţă. În acea zi, reclamanta audiată de procurorul republicii s-a plâns de relele tratamente la care a fr supusă după reţinere şi arestare şi că declaraţia dată la 20 decembrie 1993, prin care a recunoscut că desfăşoară activităţi ilegale, i-a fost luată sub constrângere. La 30 decembrie 1993, inculpata a fost examinată de medicul închisorii din Istanbul, care a întocmit uni raport provizoriu, iar la 17 ianuarie 1994, medicul legist, după ce a examinat raportul medicului închisorii, a constatat că pe corpul reclamantei sunt urme dureroase la braţe şl umăr, o diminuare a sensibilităţii umerilor, dureri la mijlocul corpului şi la un picior, o diminuare a forţei unui picior; s-au mai constatat urmele unor vechi echimoze pe cotul drept, umărul stâng, o diminuare a sensibilităţii celor două braţe şi dureri pe tot corpul. Aceste vătămări, se arată în raport, nu puneau în pericol viaţa reclamantei.

La 26 noiembrie 1996, Curtea securităţii de stat a condamnat pe reclamantă şi pe alţi 15 acuzaţi la diferite pedepse cu închisoare.

La 11 iulie 1994, reclamanta s-a plâns contra funcţionarilor de poliţie care au supus-o la rele tratamente după reţinere, susţinând că a fost constrânsă şi cu ochii legaţi de a semna procesul-verbal de interogatoriu la poliţie; de asemenea, a fost supusă la şocuri electrice. La 14 februarie 1993, procurorul republicii a dispus trimiterea în judecată în faţa Curţii cu juraţi a funcţionarilor din poliţie vinovaţi de rele tratamente. Instanţa a pronunţat o soluţie de achitare din lipsă de probe.

Reclamanta a formulat o nouă plângere, susţinând că durata reţinerii (15 zile) contravine reglementărilor legale. Plângerea a fost respinsă cu motivarea că durata reţinerii a fost legală.

Hotărârea Curții: 

Reclamanta s-a adresat Curţii Europene a Drepturilor Omului, susţinând că, în speţă, s-au încălcat prevederile art. 3 din Convenţie, fiind supusă la torturi şi tratamente inumane.

Examinând susţinerile reclamantei şi actele dosarului, Curtea a reamintit soluţiile sale anterioare prin care a decis că orice persoană rănită în cursul reţinerii, adică atunci când se află complet sub controlul funcţionarilor poliţiei, face să se prezume că vătămările s-au datorat tratamentelor ilegale la care cel reţinut a fost supus, urmând ca guvernul să prezinte explicaţii plauzibile ale acestei stări.

Curtea a constatat, de asemenea, că reclamanta nu a fost supusă imediat unui examen medical şi nu a beneficiat de un avocat şi de un medic la alegerea sa în timpul reţinerii. După sfârşitul perioadei de reţinere a fost examinată de trei medici, dintre care primul nu a constatat urme de violenţă.'în timp ce ceilalţi doi au constatat dureri la umeri, braţe, o diminuare a sensibilităţii umerilor şi a forţei unui picior şi alte urme de vătămare, în absenţa unor explicaţii din partea guvernului asupra acestor discordanţe între cele trei rapoarte medicale, Curtea este obligată să constate că primul raport nu a fost întocmit cu bună-credinţă.

Curtea a constatat că reclamanta a fost reţinută 15 zile, lipsită de beneficiul unui avocat şi al unui medic ori al unei rude sau prieten şi că achitarea funcţionarilor de poliţie de instanţa penală nu înlătură obligaţia şi răspunderea statului în raport cu cerinţele Convenţiei.

Curtea a constatat că reclamanta a fost reţinută 15 zile fără a fi prezentată în faţa unui judecător, pentru ca urmele torturilor să se şteargă.

Sub acest aspect, Curtea a reamintit că o deţinere de 4 zile fără controlul judecătorului se situează dincolo de limitele prevăzute în art. 5 parag. 3 din Convenţia europeană, chiar dacă se referă la infracţiuni de terorism. Ca atare, durata de 15 zile de deţinere nu corespunde necesităţilor de promptitudine a represiei, aşa cum se desprinde din doctrina şi jurisprudenţa în materie.

Curtea a constatat că există şi o violare a art. 5 parag. 3 din Convenţia europeană.