Despăgubiri pasagerilor aerieni în UEDrept societarLitigii cu profesioniștiCambia, Biletul la ordin și CeculDrept fiscalInsolvențăProtecția consumatorilorDreptul muncii și securității socialeDate, confidențialitate și Cyber SecurityDreptul FamilieiStarea civilăLitigiiExecutare silităDrept ContravenționalDrept PenalDrept execuţional penalDrepturile omului

Tyrer c. Regatul Unit

Situația de fapt:

Anthony Tyrer este cetăţean britanic, domiciliat în Casteltown, în insula Man. La 7.03.1972, când avea 15 ani, acesta este condamnat de Tribunalul pentru Tineri local, în baza legii aplicabile în insulă, la 3 lovituri de vergea pentru agresare neproocată cauzând daune corporale (împreună cu alţi 3 adolescenţi, el a rănit un elev mai mare din şcoala sa). Împotriva pedepsei el face recurs la Înalta Curte de Justiţie din Insula Man. Aceasta examinează cererea şi respinge recursul său în apel la 28.04.1972. condamnarea este executată în aceeaşi zi la postul de poliţie, în prezenţa tatălui şi a unuimedic. Condamnatul trebuie să-şi dea jos pantalonii şi slipul şi să se întindă pe o masă pe care se administrează loviturile de vergea.

Abolite în Ţara Galilor, Anglia şi din Scoţia încă din 1948, iar în Irlanda de Nord din 1968, pedepsele juudiciare corporale au fost menţinute pentru unele delicte în legislaţia din insula Man. Aceste pedepse sunt aplicabile faţă de persoanel de sex masculin cu vârste cuprinse între 10-21 ani, numărul de lovituri neputând depăşi 6 pentru un copil (10-13 ani) şi 12 pentru un tânăr.

Insula Man nu face parte din Regatul Unit dar este dependent de Coroană, având guvern, o adunare legislativă şi tribunale proprii. Guvernul britanic o consideră ca pe un teritoriu pe care îl reprezintă în relaţiile internaţionale, în concluzie îi este aplicabilă Convenţia.

 

Hotărârea Curții: 

În plângerea formulată la 21.09.1972, în faţa Comisiei, Anthony Tyrer pretinde că pedeapsa corporală încalcă art.3 al Convenţiei.

Curtea judecă fondul şi consideră că pedeapsa suferită de tânăr nu reprezintă nici “tortură”, nici “pedeapsă inumană” în sensul art.3, pentru că suferinţa pe care aceasta a provocat-o nu a atinsnivelul implicat al acestor noţiuni. În consecinţă se pune întrebarea dacă pedeapsa este degradantă. 

În opinia Curţii ca o pedeapsă să fie degradantă şi contrară art.3, umilirea şi dispreţuiea trebuie să atingă un nivel deosebit şi să difere de elementul obişnuit de umilire pe care-l comportă orice pedeapsă judiciară. Aprecierea în această privinţă este relativă, depinzând de natura şi contextul pedepsei, de modalităţile de executare.

Curtea notează că legislaţia insulei Man oferă anumite garanţii, dar notează din ansamblul probelor administrate că, bătaia aplicată petentului este degradantă. Pedepsele judiciare corporale implică prin natura lor ca o fiinţă umană să procedeze le violenţe fizice asupra unuia din semenii săi ; faptul că este o pedeapsă instituţionalizată, combină caracterul procedurii oficiale cu faptul că executanţii sunt persoane străine delincventului.  Deşi petentul nu a suferit leziuni grave, sau permanente, pedeapsa sa a adus atingere demnităţii şi integrităţii fizice a acestuia, încercând angoasa de a aştepta aplicarea pedepsei. Ruşinea de a i se administra loviturile la fundul gol a agravat situaţia, dar nu acesta este factorul determinant.

Guvernul a adus în apărare teza conform căreia locuitorii insulei Man consideră bătaia cu vergeaua un mijloc disuasiv. Curtea răspunde că niciodată nu este admis să se recurgă la pedepse contrare art.3, oricare ar fi efectul lor.

În consecinţă, Curtea hotărăşte că pedeapsa suferită de Anthony Tyrer a încălcat prevederile art.3.