Situația de fapt:
Minor la data săvârşirii faptelor, Naïm Bouamar a locuit din iunie 1977-mai 1978 în diferite centre pentru copii, beneficiind de o acţiune socailă preventivă, prevăzută de legea din 08.04.1965 privind protecţia tineretului. Din iunie 1978, în virtutea aceleiaşi legi, el a constuit în mai multe rânduri, obiectul unor măsuri judiciare.
În 1980, jurisdicţiile pentru tineri iau împtriva sa diferite măsuri provizorii printre care 9 plasări în închisoare, fiecare având o durată maximă de 15 zile. Toate aceste măsuri se înscriu în cadrul unei proceduri de urgenţă prevăzute de art.53 din legea citată, şi se bazează pe faptul că nu s-a găsit o instituţie sau o persoană fizică care să-l primească pe loc, cât şi pe comportamentul periculos al acestuia.
Între aceste plasări, jurisdicţiile pentru tineri îl încredinţau pe petent, printr-o ordonanţă de modificare a măsurii preventive, mediului său familial sau unei instituţii de observare şi educare supravegheată a statului.
În faţa Curţii de Apel din Liége, minorul contestă legalitatea unora din aceste decizii de plasare. Recursurile sale sunt declarate inadmisibile, ca fiind lipsite de obiect, deoarece el între timp şi-a recăpătat libertatea ca urmare a ordonanţelor emise de jurisdicţiile pentru tineri. Din acelaşi motiv, Curtea de Casaţie i-a respins recursurile.
Hotărârea Curții:
La plângerea sa din 02.09.1980 adresată comisiei, Naïm Bouamar denunţă plasările sale în casele de arest şi condiţiile de recurs; invocă art.5.1 lit.d, art.5.4 coroborat cu art.14 din Convenţie.
Litera d) a art.5.1 este singurul argument juridic pe care se poate porni acţiunea judiciară a petentului. În ea se stipulează că trebuiesc controlate respectarea regularităţii, inclusiv a căilor legale pe care se inserează detenţia. Regularitatea implică nu doar respectarea legislaţiei naţionale ci şi conformitatea măsurii luate, în scopul protejării individului de arbitrariu.
Curtea recunoaşte spiritul liberal al legislaţiei belgiene în materia delincvenţei juvenile. Aceasta exclude încarcerarea, cu excepţia câtorva situaţii enumerate în cadrul legii. În privinţa arbitrariului, curtea notează faptul că petentul a făcut un tranzit între arestul din Lantin şi familia sa, fără ca acesta să conducă la aplicarea efectivă a unui regim de detenţie. În acea perioada în Belgia nu exista o infrastructură care să pună în practică legea din 08.04.1965. De aceea o acumulare inutilă a măsurilor de plasare în arest nu urmărea un scp educativ. În concluzie, a fost încălcat art.5.1, fapt votat în unanimitate de Curte.
Judecătorul pentru tineri belgian este un organ judiciar, pe care Curtea nu-i poate recunoaşte această calitate din faptul că nu sunt acordate garanţii suficiente ca de exemplu audierea persoanei în cauză şi apărarea prin avocat. În cazul de faţă nu s-a putut demonstra că avocaţii d-lui Naïm Bouamar au avut acces la dosar sau că l-au asistat la proces. În speţă s-a admis că au fost încălcate prevederile art.5.4.
În privinţa ultimului cap de acuzare, Naïm Bouamar invocă faptul că minorii, spre deosebire de adulţii plasţi în detenţie, nu beneficiază de un control al legalităţii acestei legi. Curtea estimează că tocmai caracterul protector al procedurii aplicabile minorilor furnizează o justificare obiectivă şi rezonabilă. Curtea votează în unanimitate că nu sunt încălcate prevederile art.50.
Guvernul belgian este obligat să plătească 150.000 FB despăgubiri d-lui Naïm Bouamar, şi suma de 10.000 FF cheltuieli de judecată.
