Despăgubiri pasagerilor aerieni în UEDrept societarLitigii cu profesioniștiCambia, Biletul la ordin și CeculDrept fiscalInsolvențăProtecția consumatorilorDreptul muncii și securității socialeDate, confidențialitate și Cyber SecurityDreptul FamilieiStarea civilăLitigiiExecutare silităDrept ContravenționalDrept PenalDrept execuţional penalDrepturile omului

Viorel Burzo c. România

Situația de fapt: 

Reclamantul a fost Preşedinte al Secţiei Penale din cadrul Curţii de Apel Cluj-Napoca şi a fost arestat sub învinuirea de trafic de influenţă. Mandatul de arestare a acestuia arăta că în iulie 2000, reclamantul primise bani de la o anume „G.M" în timp ce soţul acesteia din urmă era în detenţie, cu scopul de a convinge judecătorii Curţii de Apel Cluj să fie îngăduitori.

Reclamantul a fost reţinut în locul de detenţie din cadrul sediului poliţiei din Cluj. Acolo a stat 11 zile în total, într-o celulă dintr-o pivniţă lipsită de căldură, măsurând 5,75 m.p., împreună cu alţi doi deţinuţi. Reclamantul susţinea că i se permitea să meargă la toaletă numai de două ori pe zi.

În presa naţională şi locală au apărut o serie de articole cu privire la arestarea reclamantului, la 22 ianuarie 2001, 23 ianuarie 2001 (ziua următoare unei conferinţe de presă organizate de direcţia de cercetări judiciare) precum şi la sfârşitul lunii ianuarie şi la începutul lunii februarie 2001. În acestea se făcea un rezumat al presupuselor infracţiuni, unele dintre articole prezentând vinovăţia reclamantului ca fiind stabilită iar altele pretinzând că vinovăţia acestuia ar fi fost confirmată de o sursă oficială.

Printre probele de la dosar se afla înregistrarea unei conversaţii dintre soţul lui „G.M." şi reclamant, obţinută prin ascultarea biroului reclamantului de Serviciul Român de Informaţii.

La 21 februarie 2001, reclamantul a fost transferat la Penitenciarul Bucureşti - Jilava, unde a fost ţinut până la 14 august 2002, într-o celulă de 14 m.p. cu lumină naturală, împreună cu alţi nouă deţinuţi. Conform reclamantului, toaleta era reprezentată de o groapă în podea, apa nu era potabilă şi se permitea numai un duş pe săptămână. Conform Guvernului, reclamantul avea dreptul la o oră de activităţi în aer liber pe zi.

La 11 iulie 2001, după administrarea probelor, Curtea Supremă de Justiţie l-a condamnat pe reclamant la patru ani închisoare pentru trafic de influenţă, şi i-a interzis să-şi exercite drepturile părinteşti faţă de fiica sa în această perioadă. Curtea Supremă de Justiţie a respins recursul reclamantului.

La 14 august 2002, reclamantul a fost transferat de la Penitenciarul Jilava la Penitenciarul Bistriţa, într-o camionetă a penitenciarului. Reclamantul susţinea că pe parcursul celor 23 de ore ale călătoriei, a trebuit să stea în picioare şi nu a primit hrană sau tratament medical. Guvernul a precizat că deţinuţii primiseră hrană rece şi fuseseră însoţiţi de o echipă ce le putea acorda primul ajutor.

Reclamantul a continuat să îşi execute sentinţa în cadrul Penitenciarului Bistriţa până la 25 iulie 2003, când o instanţă a hotărât liberarea condiţionată a acestuia.

Bazându-se în principal pe art. 3, art. 5.3, art. 6.1, 6.2 şi 6.3 şi art. 8 din Convenţie, reclamantul s-a plâns în special de condiţiile inadecvate în care fusese deţinut la Cluj şi la Jilava şi în care fusese transportat la Bistriţa, că nu fusese adus înaintea unui judecător de îndată după arestarea sa, că nu beneficiase de prezumţia de nevinovăţie, de interceptarea convorbirilor telefonice ca urmare a monitorizării biroului său şi de interzicerea exercitării drepturilor sale părinteşti ca urmare a condamnării sale penale.

Hotărârea Curții: 

În ceea ce priveşte condiţia de aducere imediată înaintea unui judecător sau a unui magistrat autorizat de lege să exercite competenţe judiciare, durata totală a detenţiei reclamantului înainte de aducerea sa înaintea unei autorităţi judiciare fusese de 19 zile, iar Guvernul României nu a adus nicio justificare a acestei întârzieri.

Astfel, Curtea a concluzionat că reclamantul nu fusese adus „de îndată" înaintea unui judecător sau a altui magistrat cu competenţă judiciară, astfel încălcându-se art. 5.3.

De asemenea, Curtea a mai reţinut că: (i) fusese încălcat art. 3 din Convenţie cu privire la interzicerea tratamentului inuman sau degradant avându-se în vedere condiţiile de detenţie a reclamantului; (ii) fusese încălcat art. 8 din Convenţie cu privire la dreptul de respectare a vieţii private şi de familie avându-se în vedere monitorizarea biroului reclamantului şi sancţionarea sa privitoare la exercitarea drepturilor părinteşti; (iii) nu fuseseră încălcate dispoziţiile art. 6.2 din Convenţie cu privire la dreptul la un proces echitabil referitor la prezumţia de nevinovăţie a reclamantului, nici art. 6.1 şi 6.3 din Convenţie privitoare la probe şi la examinarea martorilor în cadrul urmăririi.

Curtea a acordat reclamantului daune morale în valoare de 10.000 de euro şi 1.500 de euro pentru cheltuieli.


    Copyright © 2019 - Ionas Mihaela - Cabinet de avocat. Cluj-Napoca Toate drepturile rezervate.