Despăgubiri pasagerilor aerieni în UEDrept societarLitigii cu profesioniștiCambia, Biletul la ordin și CeculDrept fiscalInsolvențăProtecția consumatorilorDreptul muncii și securității socialeDate, confidențialitate și Cyber SecurityDreptul FamilieiStarea civilăLitigiiExecutare silităDrept ContravenționalDrept PenalDrept execuţional penalDrepturile omului

Altay c. Turcia

Situația de fapt:

Reclamantul a fost arestat la 2 februarie 1993, cu folosirea forţei de către organele de poliţie, şi reţinut până la 16 februarie la sediul secţiei antiterorişte. Medicul care l-a examinat după 14 zile de la arestare a constatat existenţa a trei cicatrice la cap, reclamantul depunând totodată o plângere pentru rele tratamente la care a fost supus în timpul reţinerii sale. În iunie 1993, prefectul de poliţie a clasat plângerea, motivând că nu există probe; poliţiştii au folosit forţa pentru a-l putea aresta pe reclamant, iar acesta s-a lovit cu capul de poartă când a încercat să evadeze în timp ce i se lua interogatoriul.

Această decizie a prefectului nu a fost comunicată reclamantului. 

În luna mai 1994, Curtea securităţii de stat din Istanbul a condamnat pe reclamant pentru fapta de a fi urmărit răsturnarea regimului constituţional, la pedeapsa capitală, comutată ulterior în privare de libertate pe viaţă. Această hotărâre a fost confirmată de Curtea de Casaţie.

Hotărârea Curții: 

Reclamantul s-a adresat Curţii Europene, invocând violarea Convenţiei europene sub multiple aspecte.

Examinând susţinerile reclamantului şi actele dosarului, Curtea a constatat că guvernul turc nu a dat explicaţii plauzibile cu privire la originea rănilor constatate pe capul reclamantului. Susţinerile privind tentativa de evadare şi de lovire cu capul de poartă a reclamantului sunt, după părerea Curţii, neconvingătoare.

Dată fiind obligaţia autorităţilor de a veghea la integritatea persoanelor aflate sub puterea lor, Curtea a considerat că statul turc poartă răspunderea pentru rănile cauzate reclamantului atunci când acesta se afla sub controlul organelor de poliţie. Rănile menţionate vizau un organ vital al corpului şi au fost constatate abia după 14 zile de la reţinere, reclamantul neavând în această perioadă nici un contact cu un medic sau cu un avocat.

În aceste condiţii, se poate afirma că reclamantul a fost supus unui tratament inuman, fiind violate prevederile Convenţiei europene.

Curtea a constatat că au fost violate aceste prevederi şi prin durata excesivă a perioadei de reţinere, 15 zile, fără ca reclamantul să fie adus în faţa unui magistrat.

De asemenea, constituie o violare a Convenţiei europene faptul, constatat de Curte, că din completul de judecată a făcut parte şi un judecător militar, deşi reclamantul era o persoană civilă, iar procesul era de competenţa instanţelor civile. O asemenea compunere a completului de judecată putea să creeze unele suspiciuni asupra independenţei şi imparţialităţii Curţii siguranţei statului, ofiţerul judecător putând influenţa Curtea în sensul părerii guvernului asupra speţei supuse judecăţii.

În raport cu aceste violări ale Convenţiei, statul turc a fost obligat la plata sumei de 100.000 de franci francezi. Totodată, i s-a atribuit reclamantului drept cheltuieli de judecată suma de 10.000 franci francezi.


    Copyright © 2019 - Ionas Mihaela - Cabinet de avocat. Cluj-Napoca Toate drepturile rezervate.