Situația de fapt:
Reclamantul a fost arestat de poliţia din Irlanda de Nord la scurt timp după un atac cu arme în cursul căruia două persoane au fost ucise. în momentul arestării, reclamantul a declarat poliţiei că la data când a avut loc atacul se afla la ferma sa unde îngrijea oile. Cu toate acestea, a fost menţinut în arest şi izolat timp de 24 de ore, în care timp nu a putut fi văzut de apărătorul său.
Interogat de organele de poliție de 37 de ori, reclamantul a păstrat tăcerea . El a putut însă în acest timp să ia contact cu apărătorul său.
Reclamantul a fost trimis în judecată sub acuzaţia de participare la atacul armat şi la uciderea celor 2 persoane. Faptele erau probate cu constatările medico-legale care confirmau legătura între reclamant şi cagulele, precum şi mănuşile descoperite în epava autovehiculului care a servit la executarea agresiunii. Reclamantul a explicat că purta cagulă şi mănuşile la fermă în timpul lucrului.
Instanţa formată dintr-un singur judecător a reţinut vinovăţia reclamantului pe baza datelor medico-legale, desprinzând totodată concluzii defavorabile acestuia din atitudinea adoptată la organele de poliţie.
Apelul reclamantului a fost respins.
Hotărârea Curții:
Reclamantul s-a adresat Curţii Europene, susţinând că s-au violat prevederile art. 6 din Convenţia europeană, fiind lipsit de un proces echitabil prin aceea că s-au dedus concluzii defavorabile din tăcerea sa şi nu a avut posibilitatea să ia legătura cu avocatul decât după 24 de ore.
Curtea Europeană, examinând susţinerile reclamantului şi actele dosarului, a constatat că, în principiu, nu se pot desprinde decât în mod limitat concluzii defavorabile unui inculpat din faptul că a păstrat tăcerea la interogatoriile luate de poliţie. Există numeroase alte raţiuni care pot să justifice o atare conduită, cu atât mai mult în speţă când era vorba de o infracţiune gravă, iar inculpatul nu a avut posibilitatea să ia legătura cu avocatul său înainte de primul interogatoriu.
în speţă însă, reclamantul nu a fost condamnat numai pe baza interpretării defavorabile a tăcerii sale, ci şi pe baza unor probe ştiinţifice. El a refuzat, de pildă, să explice prezenţa unor fibre de pe îmbrăcămintea sa, identice cu cele de la locul faptei, ceea ce a determinat instanţa să desprindă anumite concluzii, defavorabile reclamantului, şi să respingă probele în apărare, martorii fiind consideraţi că nu declară adevărul. Pe lângă acestea, inculpatul a avut posibilitatea să se consulte cu apărătorul său, chiar cu întârziere, fiind conştient de riscurile la care se expune printr-o asemenea comportare în faţa organelor de poliţie.
Curtea a constatat că în cauză nu s-a produs o încălcare a art. 6 din Convenţia europeană.
Examinând cel de-al doilea motiv invocat de reclamant, Curtea a considerat că, deşi este vorba de o perioadă scurtă de timp de refuz de asistenţă juridică, totuşi, faţă de specificul cauzei, de dilema în care s-a găsit reclamantul, a vorbi ori a tăcea, se impunea cu atât mai mult să i se permită asistenţa juridică imediat după ce a fost arestat. Echitatea ar fi cerut să se acorde reclamantului posibilitatea de a consulta un avocat înainte de primul interogator. Neprocedându-se astfel, s-au încălcat prevederile art. 6 din Convenţia europeană, violare pe care Curtea a reţinut-o, obligând statul englez la plata cheltuielilor ocazionate de proces.
