Despăgubiri pasagerilor aerieni în UEDrept societarLitigii cu profesioniștiCambia, Biletul la ordin și CeculDrept fiscalInsolvențăProtecția consumatorilorDreptul muncii și securității socialeDate, confidențialitate și Cyber SecurityDreptul FamilieiStarea civilăLitigiiExecutare silităDrept ContravenționalDrept PenalDrept execuţional penalDrepturile omului

Belziuk c. Polonia

Situația de fapt:

La 31 mai 1992 reclamantul care domiciliază în localitatea Gorlice, Polonia, a fost arestat sub acuzația de a fi încercat să fure un autoturism. Procesul s-a desfășurat în fața ribunalului de district unde martorii (proprietarul vehiculului, un vecin, și ofițerul de poliție) au declarant că l-au văzut pe inculpate încercând să deschidă cu forța ușa vehiculului, inculpatul având asupra sa un sac cu unelte de spargere a mașinilor.

Inculpatul a participat la process, dorind să nu fie reprezentat de un avocat.

Tribunalul l-a condamnat la 3 ani închisoare pentru tentative de furt. Împotriva acestei hotărâri condamnatul a declarant recurs, susținând că probele nu au fost correct aprec ate și nu s-a ținut seama de explicațiile sale. El a solicitat să fie adus la judecată pentru a da explicații.

Tribunalulregional a respins cererea condamnatului de a asista la process motivând că el ar fi putut să-și comunice în scris observațiile, deoarece a avut timp suficient pentru aceasta.

Hotărârea Curții: 

La 31 mai 1993, condamnatul s-a adresat Comisiei europene a drepturilor omului susținând că au fost violate prevederile art.5, art.6, art.14 și art. 15 din Convenția europeană a drepturilor omului, urmărirea penală și judecata desfășurându-se în mod vădit discriminatoriu (fiind socotit recidivist), fără o apreciere obiectivă a probelor și fără să I se dea posibilitatea să combat probele în fața unei instanțe imparțiale. Guvernul polonez a cerut respiungerea cererilor reclamantului, în principal pentru că nu au fost epuizate căile interne de atac, în subsidiar pentru că nu s-a produs nici o violare a Convenţiei europene.

Curtea Europeană, analizând susţinerile părţilor şi actele dosarului, a constat reclamantul a epuizat căile interne de atac contra hotărârii, deoarece tribunalul reglorv respins cererea de a se prezenta în faţa instanţei de apel şi de a se apăra personal în fața acuzaţiilor aduse.

În ceea ce priveşte fondul cauzei, Curtea a constatat că tribunalul regional, care avea plenitudine de jurisdicţie, nu a aprobat ca reclamantul să fie adus în faţa instanţei pentru a contesta condamnarea sa şi a administra probe în apărarea.

Astfel condamnatul a fost privat de un proces echitabil şi de posibilitatea de a-şi susţine apărarea în faţa instanţei prin invocarea de probe concludente pentru soluţionarea cauzei.

Principiul egalităţii armelor şl dreptul la o procedură contradictorie impuneau ca reclamantul să fie autorizat să se prezinte în faţa instanţei spre a contesta concluziile procurorului. Nu se poate susţine că reclamantul putea suplini aceasta prin transmiterea de observaţii scrise, dată fiind prezenţa în şedinţă publică a procurorului şi caracterul agresiv al rechizitoriului său.

Curtea a constatat că există o violare a art. 6 parag. 3 lit. c) din Convenţia europeană, această constatare reprezentând o satisfacţii echitabilă suficientă pentru prejudiciul moral suferit.