Despăgubiri pasagerilor aerieni în UEDrept societarLitigii cu profesioniștiCambia, Biletul la ordin și CeculDrept fiscalInsolvențăProtecția consumatorilorDreptul muncii și securității socialeDate, confidențialitate și Cyber SecurityDreptul FamilieiStarea civilăLitigiiExecutare silităDrept ContravenționalDrept PenalDrept execuţional penalDrepturile omului

Boddaert c. Belgia

Situația de fapt:

în luna iulie 1980, autorităţile belgiene au descoperit în pivniţa imobilului locuit de inculpat cadavrul unui oarecare Jehin. Au fost emise mandate de arestare atât împotriva inculpatului, care între timp a fugit în Spania, cât şi împotriva unei alte persoane suspecte, pe nume Piron. Inculpatul a fost predat autorităţilor belgiene la 30 iulie 1980, astfel că instrucţia s-a putut desfăşura în mod normal. La interogatoriile luate de judecătorul de instrucţie, inculpaţii s-au învinuit reciproc de comiterea crimei. Din raportul de autopsie şi de expertiză balistică s-a desprins concluzia că mai apropiată de adevăr este versiunea dată faptelor de către Boddaert. 

Au fost audiaţi numeroşi martori şi s-au făcut investigaţii şi în legătură cu o serie de fapte conexe rezultate din instrucţie, şi anume în legătură cu actele de tăinuire şi furt care se organizau în localul condus de Boddaert, cu ameninţările cu moartea proferate de Piron contra lui Bustin, ultimul martor care a stat de vorbă cu victima înainte de a fi fost ucisă, şi în legătură cu uciderea unei femei numite Thereza, găsită în apartamentul lui Piron.

După terminarea instrucţiei, la 1 februarie 1986, dosarul a fost trimis la Curtea cu Juraţi din Liege. Curtea cu Juraţi, prin hotărârea din 14 martie 1986, a declarat culpabili pe Boddaert şi Piron ca fiind coautori la omorul săvârşit asupra lui Jehin, şi pe Piron ca autorul uciderii numitei Thereza. Curtea a condamnat pe inculpatul Boddaert la 10 ani închisoare şi pe Piron la pedeapsa cu moartea.

Recursul inculpaţilor a fost respins la 22 octombrie 1986 de Curtea de Casaţie Belgiană.

Hotărârea Curții: 

Prin plângerea introdusă la Comisia europeană a drepturilor omului, reclamantul Boddaert a susţinut că au fost violate prevederile art. 6 parag. 1 din Convenţia europeană, deoarece procedura a avut o durată excesivă. Reclamantul a criticat faptul că, în perioada 5 februarie 1982 - 10 mai 1985, organele de instrucţie nu au depus diligentele necesare ca procedura să se desfăşoare într-un ritm raţional şi continuu, neefectuându-se nici un act de procedură în perioada menţionată.

Reprezentantul guvernului Belgian, deși a recunoscut că durata procedurii a fost relative lungă, a considerat că nu poate fi socotită ca excesivă. În aceste condiții, Comisia europeană a sesizat Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Examinând cauza, Curtea Europeană a decis, în unanimitate, că în speţă nu a existat o violare a articolului 6 parag. 1 din Convenţie.

În motivarea deciziei se arată că durata desfăşurării unei proceduri judiciare se evaluează în raport cu circumstanţele cauzei şi cu ansamblul lucrărilor dosarului.

Curtea a considerat că, în raport cu dificultăţile obiective ale procesului, cu atitudinea inculpaţilor care au făcut mari greutăţi organelor de instrucţie în aflarea adevărului, cu descoperirea unor fapte noi (uciderea numitei Thereza) a căror realitate a trebuit să fie cercetată înainte de a se decide conexarea dosarelor, cu gravitatea infracţiunilor săvârşite de inculpaţi şi cu interdependenţa acuzaţiilor reţinute în sarcina acestora, se poate afirma că nu s-a depăşit o durată raţională de desfăşurare a procedurii, astfel că nu s-au încălcat prevederile Convenţiei europene a drepturilor omului.