Despăgubiri pasagerilor aerieni în UEDrept societarLitigii cu profesioniștiCambia, Biletul la ordin și CeculDrept fiscalInsolvențăProtecția consumatorilorDreptul muncii și securității socialeDate, confidențialitate și Cyber SecurityDreptul FamilieiStarea civilăLitigiiExecutare silităDrept ContravenționalDrept PenalDrept execuţional penalDrepturile omului

Bulut c. Austria

Situația de fapt:

Mikdat Bulut, născut în 1969 şi locuind la Innsbruck, a fost acuzat de tentativă de corupţie a doi funcţionari ai agenţiei pentru repartizarea forţelor de muncă din Innsbruck, cărora le-a oferit bani pentru a-i determina să-i elibereze certificate false.

Înainte de a începe dezbaterile în faţa tribunalului, preşedintele completului a notificat avocatului ales de inculpat că din completul de judecată va face parte şi judecătorul Schaumburger, care a participat la audierea a doi martori cu ocazia anchetei preliminare, preşedintele completului a cerut avocatului să-i comunice dacă înţelege să recuze sau nu pe judecătorul menţionat. Avocatul inculpatului nu a formulat nici un răspuns la această cerere. Înainte de audierea martorilor, preşedintele completului a precizat din nou că unul dintre judecători a îndeplinit unele acte de instrucţie, însă părţile au renunţat la dreptul lor de a recuza pe cel în cauză.

Inculpatul a fost găsit vinovat şi condamnat la o amendă de 25.200 şilingi, condamnarea fiind suspendată pe o durată de 3 ani.

În faţa instanţei de recurs, condamnatul a invocat participarea la judecată a unui magistrat care era recuzabil, că a fost judecat pe baza unor probe contradictorii şi că martorii nu au fost confruntaţi cu fratele său, bănuit într-o vreme că ar fi comis delictul respectiv.

Instanţa a respins aceste motive, referindu-se la renunţarea inculpatului de a recuza pe magistrate, a motivat că probele au fost corect analizate de instanţa de fond, şi că la dosar există dovada că martorii au fost confruntaţi cu fratele inculpatului.

În ceea ce priveşte motivul invocat de inculpat cu privire la pedeapsă (ca şi în recursul procurorului), acesta va fi judecat de instanţa de apel, căreia urmează să i se trimită dosarul.

După audierea inculpatului, instanţa de apel a majorat pedeapsa aplicată inculpatului la 9 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe o perioadă de 3 ani.

Hotărârea Curții: 

La 5 octombrie 1990, condamnatul s-a adresat Comisiei pentru drepturile omului, susţinând că s-au încălcat prevederile art. 6 parag. 1 din Convenţia europeană prin aceea că la proces a participat un judecător recuzabil. De asemenea, a susţinut că în faţa instanţei de recurs (Curtea Supremă) nu au avut loc dezbateri publice, iar concluziile înaintate de procuror Curţii Supreme nu au fost cunoscute de apărare.

Comisia a formulat un aviz favorabil admiterii susţinerilor reclamantului şi a înaintat dosarul Curţii Europene spre soluţionare.

Examinând actele dosarului şi susţinerile părţilor, Curtea a constatat că reclamantul nu se poate plânge că nu a fost judecat de un tribunal imparţial din cauza participării în complet a judecătorului recuzabil, cât timp a avut posibilitatea să invoce acest motiv înaintea dezbaterilor, dar nu s-a folosit de acest drept. Potrivit legislaţiei naţionale, împrejurarea că un judecător a participat şi la efectuarea unor acte de urmărire nu conduce automat la înlăturarea acestuia din completul de judecată. Pentru aceasta este necesar ca inculpatul să invoce nulitatea imediat ce a luat cunoştinţă de existenţa motivului respectiv (art. 281 parag. 1 C. proc. pen. austriac). Din procesul-verbal al dezbaterii rezultă că părţile au renunţat la dreptul de a invoca această nulitate.

Pe lângă aceasta, nu s-a stabilit că judecătorul menţionat ar fi luat vreo măsură în legătură cu definitivarea instrucţiei şi trimiterea dosarului la tribunal, rolul său fiind limitat la audierea a doi martori.

În ce priveşte lipsa dezbaterilor publice în faţa Curţii Supreme, Curtea Europeană a constatat că, potrivit art. 258 parag. 1 C. proc. pen. austriac, Curtea Supremă poate, într-o procedură sumară, să refuze să judece sub toate aspectele un recurs pe care îl consideră de la prima examinare lipsit de orice fundament. Pe de altă parte, motivele invocate în recurs de către condamnat nu ridicau chestiuni de fapt referitoare la vinovăţia sa, care ar fi impus necesitatea unor dezbateri. Susținerile în recurs ale condamnatului vizau aprecierea probelor de către instanța de fond, contestare pe care Curtea Supremă a apreciat-o ca inadmisibilă.

În legătură cu ultimul motiv, şi anume că nu s-au comunicat apărării concluziile procurorului înaintate Curţii Supreme, Curtea Europeană a constatat că, într-adevăr s-a încălcat principiul egalităţii mijloacelor, unul dintre elementele de bază ale unui proces echitabil. Concluziile procurorului general, prin care argumenta poziţia sa asupra recursului formulat de reclamant, trebuiau să fie comunicate acestuia pentru a putea răspunde. Nu este echitabil, a considerat Curtea Europeană, ca acuzarea să remită concluzii unei instanţe fără ştirea apărării.

Curtea a decis că în cauză există o violare a art. 6 parag. 1 din Convenţia europeană, dar numai în privinţa motivului necomunicării către apărare a concluziilor transmise de parchet Curţii Supreme.

Statul austriac a fost obligat să achite în trei luni suma de 75.000 şilingi pentru cheltuielile ocazionate de proces.