Despăgubiri pasagerilor aerieni în UEDrept societarLitigii cu profesioniștiCambia, Biletul la ordin și CeculDrept fiscalInsolvențăProtecția consumatorilorDreptul muncii și securității socialeDate, confidențialitate și Cyber SecurityDreptul FamilieiStarea civilăLitigiiExecutare silităDrept ContravenționalDrept PenalDrept execuţional penalDrepturile omului

Caloc c. Franţa

Situația de fapt:

În luna septembrie 1988, reclamantul, şofer pe un agregat de lucru, s-a prezentat la jandarmerie pentru a fi interogat în legătură cu o plângere făcută contra lui de fostul său patron care l-a învinuit că în mod voit a sabotat două buldozere. În timpul interogatorului, reclamantul a încercat să fugă, dar a fost prins şi imobilizat de mai mulţi jandarmi. Reclamantul s-a zbătut să scape din mâinile jandarmilor, provocându-şi mai multe echimoze şi vătămări. După acest incident, doctorul T., care l-a examinat pe reclamant, nu a constatat pe corpul acestuia nici o urmă de violenţă gravă, iar reclamantul nu i s-a plâns de vreo durere. După reţinerea sa la jandarmerie, medicul K., consultând reclamantul, a constatat că are o serioasă contuzie la umărul drept, urme de violenţă la încheietura mâinii şi că acuză dureri lombare.

La 18 noiembrie 1988, reclamantul a introdus o plângere pentru loviri şi vătămări, iar la 30 noiembrie 1988, parchetul a început o anchetă preliminară asupra faptelor relatate de reclamant. 

Și un alt patron a depus plângere, acuzându-l pe reclamant că i-a deteriorat un agregat. Reţinut din nou, reclamantul a fost interogat de un alt jandarm neimplicat în incidentele anterioare, reclamantul recunosând faptele care îi erau imputate.

În ancheta preliminară asupra propriei sale plângeri, a fost interogat doctorul T. şi reclamantul. Acesta a declarat că nu a fost supus unor lovituri decât atunci când a încercat să fugă, iar medicul a confirmat că nu a observat pe corpul reclamantului urme de violenţă. Plângerea a fost clasată.

Reclamantul a introdus o nouă plângere cu constituire de parte civilă, susţinând că reclamaţiile sale anterioare i-au fost smulse prin tratamente inumane ulterioare momentului când a fost văzut de doctorul T. A arătat că a fost legat de un scaun cu mâinile la spate, apoi dus într-o cameră unde a fost ţinut în lanţuri cu braţele depărtate, până a doua zi dimineaţa.

Constituirea de parte civilă a fost respinsă, deoarece la un nou examen medical s-a constatat că nu sunt urme de violenţă pe corpul reclamantului. Contra acestei soluţii reclamantul s-a plâns până la Curtea de Casaţie, care a decis transmiterea dosarului pentru o nouă verificare de către Camera de punere sub acuzare a unei alte Curţi de apel. Printr-o hotărâre din decembrie 1994 şi după o instrucţie aprofundată, Camera a decis că nu se poate reţine nici o învinuire la adresa jandarmilor. Camera a reţinut că leziunile constatate de doctorul K. nu au fost găsite şi de doctorul T. care l-a examinat şi că reclamantul nu s-a plâns decât foarte târziu că ar fi fost ţinut în lanţuri la jandarmerie. Hotărârea a fost confirmată de Curtea de Casaţie.

Hotărârea Curții: 

Reclamantul s-a adresat Curţii Europene, susţinând că au fost încălcate prevederile art. 10 din Convenţie, fiind supus unor rele tratamente în timpul reţinerii, că nu a beneficiat de o anchetă imparţială şi că procedura a durat excesiv, mai mult de 7 ani.

Analizând susţinerile reclamantului şi actele dosarului, Curtea a constatat că acesta nu a fost supus unor rele tratamente în sensul art. 3 din Convenţie, violenţele de pe corpul său fiind consecinţa încercării sale de a fugi şi a intervenţiei imediate a jandarmilor care l-au forțat să rămână în clădirea jandarmeriei. Guvernul francez nu a negat faptul că reclamantul a fost supus unor violențe, inclusive leziunea de la umărul drept care i-a pricinuit o incapacitate de muncă de 20 de zile, însă acestea au fost consecinţele rezistenţei depuse de reclamant la încercările jandarmilor de a-l opri să fugă, rezistenţă pe care reclamantul nu o neagă. 

Din certificatele medicale ale doctorului T. şi ale doctorului K. nu rezultă faptul că reclamantul a fost bătut şi nici nu s-a făcut dovada că forţa întrebuinţată de jandarmi a fost excesivă faţa de împotrivirea reclamantului.

Curtea a constatat că autorităţile au efectuat o anchetă temeinică asupra faptelor reclamate, că cel în cauză a fost audiat de mai multe ori de către jandarmi care nu au fost implicaţi în primul incident, având posibilitatea să-şi exprime liber părerile asupra modulul în care a fost tratat la jandarmerie. Ca urmare, nu există nici un temei pentru a se susţine că faptele reclamantului nu au fost examinate în profunzime şi în mod imparţial.

Curtea a constatat că autoritățile, în mod just, și-au manifestat îndoiala faţă de afirmaţiile reclamantului că a fost supus unor tratamente neomenoase în timpul reţinerii, dat fiind că acesta s-a plâns foarte târziu de faptele de mal sus şi nici nu a revenit asupra declaraţiilor sale, pretins luate prin violenţă, ulterior când a fost din nou interogat la jandarmerie.

În aceste condiţii, nu se poate susţine că s-au violat prevederile Convenţiei europene în modul cum a fost tratat reclamantul de către autorităţi.

Curtea a constatat că singura critică justificată a reclamantului este aceea privind durata excesivă a procedurii, mai mult de 7 ani. Curtea a considerat că autorităţile juridice ar fi trebuit să depună o diligenţă sporită în anchetarea acestui caz, mai ales că era vorba de o plângere cu privire la pretinse violenţe la care ar fi fost supus reclamantul din partea autorităţilor. 

Chiar dacă ulterior Camera de punere sub acuzare a efectuat o cercetare aprofundată asupra plângerii reclamantului, în ansamblul lor eforturile depuse nu s-au situat la nivelul cerinţelor impuse de specificul unei astfel de cauze.

Curtea a considerat că au fost încălcate prevederile art. 6 parag. 1 din Convenţia europeană, motiv pentru care a obligat statul francez să achite suma de 60.000 de franci francezi drept despăgubiri morale reclamantului şi 10.000 de franci francezi cu titlu de despăgubiri judiciare.