Situația de fapt:
În luna septembrie 1988, reclamantul, şofer pe un agregat de lucru, s-a prezentat la jandarmerie pentru a fi interogat în legătură cu o plângere făcută contra lui de fostul său patron care l-a învinuit că în mod voit a sabotat două buldozere. În timpul interogatorului, reclamantul a încercat să fugă, dar a fost prins şi imobilizat de mai mulţi jandarmi. Reclamantul s-a zbătut să scape din mâinile jandarmilor, provocându-şi mai multe echimoze şi vătămări. După acest incident, doctorul T., care l-a examinat pe reclamant, nu a constatat pe corpul acestuia nici o urmă de violenţă gravă, iar reclamantul nu i s-a plâns de vreo durere. După reţinerea sa la jandarmerie, medicul K., consultând reclamantul, a constatat că are o serioasă contuzie la umărul drept, urme de violenţă la încheietura mâinii şi că acuză dureri lombare.
La 18 noiembrie 1988, reclamantul a introdus o plângere pentru loviri şi vătămări, iar la 30 noiembrie 1988, parchetul a început o anchetă preliminară asupra faptelor relatate de reclamant.
Și un alt patron a depus plângere, acuzându-l pe reclamant că i-a deteriorat un agregat. Reţinut din nou, reclamantul a fost interogat de un alt jandarm neimplicat în incidentele anterioare, reclamantul recunosând faptele care îi erau imputate.
În ancheta preliminară asupra propriei sale plângeri, a fost interogat doctorul T. şi reclamantul. Acesta a declarat că nu a fost supus unor lovituri decât atunci când a încercat să fugă, iar medicul a confirmat că nu a observat pe corpul reclamantului urme de violenţă. Plângerea a fost clasată.
Reclamantul a introdus o nouă plângere cu constituire de parte civilă, susţinând că reclamaţiile sale anterioare i-au fost smulse prin tratamente inumane ulterioare momentului când a fost văzut de doctorul T. A arătat că a fost legat de un scaun cu mâinile la spate, apoi dus într-o cameră unde a fost ţinut în lanţuri cu braţele depărtate, până a doua zi dimineaţa.
Constituirea de parte civilă a fost respinsă, deoarece la un nou examen medical s-a constatat că nu sunt urme de violenţă pe corpul reclamantului. Contra acestei soluţii reclamantul s-a plâns până la Curtea de Casaţie, care a decis transmiterea dosarului pentru o nouă verificare de către Camera de punere sub acuzare a unei alte Curţi de apel. Printr-o hotărâre din decembrie 1994 şi după o instrucţie aprofundată, Camera a decis că nu se poate reţine nici o învinuire la adresa jandarmilor. Camera a reţinut că leziunile constatate de doctorul K. nu au fost găsite şi de doctorul T. care l-a examinat şi că reclamantul nu s-a plâns decât foarte târziu că ar fi fost ţinut în lanţuri la jandarmerie. Hotărârea a fost confirmată de Curtea de Casaţie.
Hotărârea Curții:
Reclamantul s-a adresat Curţii Europene, susţinând că au fost încălcate prevederile art. 10 din Convenţie, fiind supus unor rele tratamente în timpul reţinerii, că nu a beneficiat de o anchetă imparţială şi că procedura a durat excesiv, mai mult de 7 ani.
Analizând susţinerile reclamantului şi actele dosarului, Curtea a constatat că acesta nu a fost supus unor rele tratamente în sensul art. 3 din Convenţie, violenţele de pe corpul său fiind consecinţa încercării sale de a fugi şi a intervenţiei imediate a jandarmilor care l-au forțat să rămână în clădirea jandarmeriei. Guvernul francez nu a negat faptul că reclamantul a fost supus unor violențe, inclusive leziunea de la umărul drept care i-a pricinuit o incapacitate de muncă de 20 de zile, însă acestea au fost consecinţele rezistenţei depuse de reclamant la încercările jandarmilor de a-l opri să fugă, rezistenţă pe care reclamantul nu o neagă.
Din certificatele medicale ale doctorului T. şi ale doctorului K. nu rezultă faptul că reclamantul a fost bătut şi nici nu s-a făcut dovada că forţa întrebuinţată de jandarmi a fost excesivă faţa de împotrivirea reclamantului.
Curtea a constatat că autorităţile au efectuat o anchetă temeinică asupra faptelor reclamate, că cel în cauză a fost audiat de mai multe ori de către jandarmi care nu au fost implicaţi în primul incident, având posibilitatea să-şi exprime liber părerile asupra modulul în care a fost tratat la jandarmerie. Ca urmare, nu există nici un temei pentru a se susţine că faptele reclamantului nu au fost examinate în profunzime şi în mod imparţial.
Curtea a constatat că autoritățile, în mod just, și-au manifestat îndoiala faţă de afirmaţiile reclamantului că a fost supus unor tratamente neomenoase în timpul reţinerii, dat fiind că acesta s-a plâns foarte târziu de faptele de mal sus şi nici nu a revenit asupra declaraţiilor sale, pretins luate prin violenţă, ulterior când a fost din nou interogat la jandarmerie.
În aceste condiţii, nu se poate susţine că s-au violat prevederile Convenţiei europene în modul cum a fost tratat reclamantul de către autorităţi.
Curtea a constatat că singura critică justificată a reclamantului este aceea privind durata excesivă a procedurii, mai mult de 7 ani. Curtea a considerat că autorităţile juridice ar fi trebuit să depună o diligenţă sporită în anchetarea acestui caz, mai ales că era vorba de o plângere cu privire la pretinse violenţe la care ar fi fost supus reclamantul din partea autorităţilor.
Chiar dacă ulterior Camera de punere sub acuzare a efectuat o cercetare aprofundată asupra plângerii reclamantului, în ansamblul lor eforturile depuse nu s-au situat la nivelul cerinţelor impuse de specificul unei astfel de cauze.
Curtea a considerat că au fost încălcate prevederile art. 6 parag. 1 din Convenţia europeană, motiv pentru care a obligat statul francez să achite suma de 60.000 de franci francezi drept despăgubiri morale reclamantului şi 10.000 de franci francezi cu titlu de despăgubiri judiciare.
