Despăgubiri pasagerilor aerieni în UEDrept societarLitigii cu profesioniștiCambia, Biletul la ordin și CeculDrept fiscalInsolvențăProtecția consumatorilorDreptul muncii și securității socialeDate, confidențialitate și Cyber SecurityDreptul FamilieiStarea civilăLitigiiExecutare silităDrept ContravenționalDrept PenalDrept execuţional penalDrepturile omului

Luka c. România

Situația de fapt:

În 1999, reclamantul a fost concediat de societatea pentru care lucrase ca manager şi ca şef al departamentului IT. După concedierea sa, acesta a intentat o acţiune în justiţie pentru anularea acestei decizii, în acelaşi timp pretinzând daune.

În anul 2000, instanţele s-au pronunţat în favoarea lui sub ambele aspecte, însă după aceea au urmat alte acţiuni accesorii ce au continuat până în anul 2003, privind calcularea daunelor şi executarea deciziei.

Pe parcursul acestor acţiuni, în cadrul recursului, reclamantul a făcut referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale, susţinând că alcătuirea instanţei de judecată care instrumenta cauza, din cadrul Tribunalului Târgu-Mureş, era neconstituţională, deoarece aceasta includea persoane ce nu au funcţia de judecător, respectiv includea „asistenţi judiciari", după denumirea dată acestei categorii profesionale în sistemul judiciar românesc.

Reclamantul a fost reintegrat în funcţie în luna septembrie 2003 şi a primit sumele datorate acestuia în anul 2000.

Cele două plângeri principale ale reclamantului au fost formulate în baza art. 6.1 privind dreptul la un proces echitabil. Acesta a susţinut că instanţele care i-au soluţionat cauza nu au fost nici imparţiale, nici independente, deoarece acestea au fost compuse şi din asistenţi judiciari. De asemenea, a mai reclamat că motivul recursului său privind presupusa lipsă de constituţionalitate a alcătuirii instanţei de judecată nu fusese analizat.

Hotărârea Curții: 

Curtea Europeană nu a contestat avantajul instanţelor alcătuite dintr-o combinaţie de judecători şi asistenţi judiciari în domenii în care experienţa celor din urmă era necesară pentru a analiza aspectele specifice ce puteau apărea în anumite tipuri litigii.

Conform Curţii, un astfel de sistem, care exista în mai multe State care sunt parte la Convenţie, nu este în sine contrar Convenţiei. Totuşi, rolul şi responsabilităţile „asistenţilor judiciari", aşa cum erau prevăzute de normele procedurale române în vigoare la acea dată, îi făcea vulnerabili la presiunile venite din exterior.

Legislaţia românească aplicabilă nu oferea suficiente garanţii privind independenţa „asistenţilor judiciari" în exercitarea de către aceştia a atribuţiilor prevăzute în sarcina lor. Printre altele, asistenţii judiciari nu erau inamovibili sau protejaţi împotriva încetării premature a îndatoririlor lor (concedierii), şi, de asemenea, puteau îndeplini şi alte funcţii ori exercita alte activităţi încredinţate acestora de către organizaţiile în al căror nume erau aleşi, respectiv de către patronate şi sindicate.

Astfel, conform Curţii, acuzaţiile privind lipsa de independenţă şi de imparţialitate a instanţei din cadrul Tribunalului Târgu-Mureş erau justificate în mod obiectiv, iar Curtea a constatat încălcarea art. 6.1.

Mai mult, Curtea a mai adăugat că instanţele ar fi trebuit să analizeze atent cererile părţilor şi motivele invocate de acestea, luându-le în considerare pe cele care aveau relevanţă şi care influenţau soluţionarea cauzei. Curtea a considerat că motivul invocat de reclamant fusese relevant pentru soluţionarea cauzei, dat fiind că se întemeia pe o decizie a Curţii Constituţionale, care avea caracter obligatoriu pentru toate instanţele din România. Prin urmare, decizia Curţii Constituţionale invocată ar fi putut avea un efect asupra soluţiei pronunţate, întrucât Curtea de Apel avea obligaţia de a analiza toate aspectele cauzei. Temeiul invocat necesita, în consecinţă, un răspuns specific şi expres. În absenţa acestui răspuns, era imposibil de verificat dacă respectiva Curte de Apel omisese din eroare acel temei al recursului sau dacă hotărâse să nu îl examineze, şi care era motivarea unei astfel de hotărâri.

Curtea a reţinut că legislaţia românească a fost modificată de la acel moment, iar în cauzele de acest tip judecătorii pot fi doar asistaţi de „asistenţii judiciari", al căror rol este pur consultativ, cu alte cuvinte asistenţii judiciari nu mai participă la deliberări. Totuşi, această modificare a legii a avut loc după pronunţarea de către Curtea de Apel a horărârii contestate, astfel încât chiar dacă recursul reclamantului ar fi fost admis, în acel moment acest lucru nu ar fi fost suficient pentru a garanta rejudecarea cauzei în conformitate cu Convenţia.

În consecinţă, Curtea a mai constatat o încălcare a art. 6.1 şi sub acest aspect.

Curtea a acordat reclamantului daune morale în valoare de 3.000 de euro.