Situația de fapt:

Reclamantul era conducătorul "PKK", adică al Partidului Muncitoresc din Kurdistan, iar la 29 iunie 1999, Tribunalul Securităţii Naţionale din Ankara l-a găsit vinovat pentru săvârşirea de acţiuni al căror scop era acela de a genera secesiunea unei părţi a teritoriului Turciei şi de a instrui şi a conduce un grup de terorişti armaţi în acel scop. Tribunalul l-a condamnat la moarte, pedeapsă ulterior comutată în detenţie pe viaţă.

Reclamantul a invocat că dispoziţiile art. 6 din Convenţie fuseseră încălcate date fiind restricţiile şi dificultăţile cu care se confruntase în asigurarea asistenţei din partea avocaţilor săi, în obţinerea accesului - atât al lui, cât şi al avocaţilor săi - la dosarul cauzei, în citarea martorilor apărării şi în asigurarea accesului avocaţilor săi la toate informaţiile deţinute de acuzare.

Hotărârea Curții: 

Curtea a concluzionat că procesul de judecare a reclamantului nu a fost corect din următoarele motive: nu beneficiase de asistenţa avocaţilor săi în perioada de interogare în arestul poliţiei; nu a putut comunica cu avocaţii săi cu excepţia situaţiei când au fost audiate alte persoane; nu a putut obţine acces direct la dosarul cauzei decât într-o etapă foarte avansată a procesului; au fost impuse restricţii legate de numărul şi durata vizitelor din partea avocaţilor săi; în sfârşit, avocaţilor săi le-a fost permis accesul la dosar numai foarte târziu, într-o perioadă când procesul era deja foarte avansat.

Curtea a constatat că efectul general al acestor obstacole, analizate în ansamblu, a restricţionat drepturile apărării, contravenind dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6, încălcându-se astfel prevederile art. 6.1 din Convenţie, coroborate cu cele ale art. 6.3 lit. (b) şi (c).