Despăgubiri pasagerilor aerieni în UEDrept societarLitigii cu profesioniștiCambia, Biletul la ordin și CeculDrept fiscalInsolvențăProtecția consumatorilorDreptul muncii și securității socialeDate, confidențialitate și Cyber SecurityDreptul FamilieiStarea civilăLitigiiExecutare silităDrept ContravenționalDrept PenalDrept execuţional penalDrepturile omului

O., H., W., B., R. c. Regatului Unit

Situația de fapt:

Îngrijorarea pe care o produce lipsa bunăstării unor familii, duce la luarea, în virtutea legislaţiei engleze, a unor măsuri de încredinţare a copiilor petentului, autorităţii locale. Aceasta devine investită cu aproape toate drepturile, puterile şi datoriile unui părinte, şi îi revine şi dreptul de a decide dacă petenţii au dreptul să-şi viziteze copiii.

Ordonanţele judiciare obţinute de către autoritatea locală, în iulie 1976, îi încredinţează pe copiii O., H., W., B., R., ai petentului O., născuţi în 1968, 1970, 1971, 1973, 1975. Câtva timp petentul şi soţia sa pot face vizite copiilor, pe care autoritatea i-a plasat la părinţi adoptivi. Ea decide în iulie 1979, ca aceşti copii să rămână să locuiască la familia de plasament, iar vizitele părinţilor naturali să înceteze. Doi dintre copii sunt doptaţi fără ca părinţiilor să li se ceară acordul. Părinţii cer instanţei judecătoreşti, restabilirea dreptului la vizită, dar nu lei se acordă.

Hotărârea Curții: 

Comisia este sesizată la 15.12.1980. petenţii se plang de suprimarea dreptului la vizită a copiilor aflaţi în ăncredinţarea autorităţii locale, de procedura aplicată şi de recursurile de care dispun. Invocă art. 6, 8 şi 13 din Convenţie.

Curtea precizează de la început, că nu este competentă să soluţioneze legitimitatea unor măsuri ca plsarea copiilor la asistenţa publică, adopţia lor sau suprimarea vizitelor părinţilor. Curtea a notat că există un amestec in dreptul petentului în viaţa sa de familie, şi respine argumentul guvernului britanic, conform căruia aceste probleme procedurale nu sunt legate de art.8.

Dacă este normal să se acorde autorităţii locale o anumită putere de apreciere, procesul său decizionalnu va putea să nu influenţeze fondul deciziei. Procesul trebuie să garanteze că interesele părinţilor naturali vor fi aduse la cunoştiinţă autorităţii, care va ţine cont de ele, şi că cei interesaţi vor putea oricând face recurs. Curtea consideră că a existat o violare a art.8 în unanimitate, pentru că părinţii naturli nu au fost implicaţi în procesul decizional al autorităţii publice.

Curtea consideră că este imposibil de prevăzut dacă fără lacunele legii, părinţii n-ar fi pierdut copii. Însă se poae estima că au pierdut o şansă egală, datorită încălcării Convenţiei. Această pierdere ca şi sentimentl de nenorocire şi frustrare pe care l-au trait necesită o reparţi acordând despăgubiri de 5.000£ lui O., 8.000£ lui R., şi câte 12.000£ lui H., W., B. pentru pagubele suferite.