Contestaţia la executare este mijlocul procesual specific fazei executării silite prin care se realizează controlul judecătoresc asupra legalităţii actelor de executare sau asupra executării silite înseşi, precum şi asupra încheierilor întocmite de executorul judecătoresc în cadrul executării silite. Totodată, pe calea contestaţiei la executare se realizează controlul judiciar asupra încheierii de învestire cu formulă executorie, precum şi a celei prin care s-a admis cererea de încuviinţare a executării silite. De asemenea, prin intermediul contestaţiei la executare se poate contesta refuzul executorului judecătoresc de a efectua o executare silită sau de a îndeplini un act de executare silită în condiţiile legii şi, totodată, se poate solicita lămurirea înţelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu.
Contestaţia la executare este un mijloc procedural special creat pentru procedura de executare silită, o „plângere" specifică acestei proceduri, prin care se obţine anularea sau îndepărtarea unor acte de executare sau anihilarea efectului executoriu al unui titlu executoriu.Contestaţia la executare este o cale de atac specifică fazei de executare silită, prin intermediul căreia se realizează controlul judecătoresc asupra executării silite înseşi sau a actelor de executare efectuate de executorul judecătoresc în exercitarea prerogativelor stabilite de lege.
Contestaţia la executare este deschisă nu numai părţilor executării silite, ci şi terţilor vătămaţi prin urmărirea nelegală a bunurilor lor.
Atunci când contestaţia la executare este introdusă de o terţă persoană, care pretinde scoaterea de sub urmărire a bunurilor sale, urmărite greşit ca fiind ale debitorului, contestaţia la executare este o adevărată acţiune de scoatere de sub urmărire, care nu are caracterul unei simple plângeri împotriva actelor de executare.
Terţul vătămat prin actele de executare nu poate contesta legalitatea actelor de executare din perspectiva regulilor procedurale specifice aplicabile urmăririi silite concrete.
Vătămarea terţului este independentă de respectarea sau nerespectarea regulilor procedurale privitoare la actele de urmărire. Terţul solicită să se constate că bunul urmărit este al său, că urmărirea este greşit îndreptată, sau, dacă bunul nu se află în posesia sa, terţul îl revendică cu ocazia executării silite de la cel care a ajuns pe nedrept în posesia lui. Terţul proprietar al bunului urmărit trebuie să facă dovada dreptului de proprietate.
Terţul care se consideră vătămat prin actele de executare are posibilitatea de a alege între a formula contestaţia la executare sau acţiunea de drept comun pentru valorificarea dreptului real pretins.
În cazul în care contestaţia la executare ar fi socotită cale de atac, atunci ar putea fi admisă acţiunea în constatare, în lipsa unei acţiuni în realizare. Dacă însă contestaţia este privită ca o acţiune în revendicare, adică în realizarea dreptului însuşi, partea îndreptăţită a folosi contestaţia nu mai are acces la acţiunea în constatare.
Dacă terţul are posesia bunului urmărit, el poate solicita prin chiar contestaţia la executare constatarea existenţei dreptului său.
Indiferent dacă se urmăreşte simpla constatare a dreptului real pretins de terţ, cu condiţia respectării condiţiilor de admisibilitate a acţiunii în constatare, sau realizarea sa, pe cale de revendicare, contestaţia la executare formulată de un terţ vătămat prin executare este o veritabilă acţiune, iar nu o cale de atac.