Despăgubiri pasagerilor aerieni în UEDrept societarLitigii cu profesioniștiCambia, Biletul la ordin și CeculDrept fiscalInsolvențăProtecția consumatorilorDreptul muncii și securității socialeDate, confidențialitate și Cyber SecurityDreptul FamilieiStarea civilăLitigiiExecutare silităDrept ContravenționalDrept PenalDrept execuţional penalDrepturile omului

Procedura de judecată a contestaţiei la executare

Contestaţia la executare se face cu respectarea cerinţelor de formă prevăzute pentru cererile de chemare în judecată. 

Dacă nu locuieşte sau nu are sediul în localitatea de reşedinţă a instanţei competente să judece contestaţia la executare, contestatorul este obligat să îşi aleagă domiciliul sau sediul procesual în această localitate şi să desemneze persoana căreia urmează să i se facă comunicările. 

Nu este prevăzută o sancţiune expresă pentru contestatorul care nu şi-ar respecta această obligaţie legală. În lipsa alegerii de domiciliu şi a indicării persoanei însărcinate cu primirea corespondenţei, contestatorul va fi citat la domiciliul sau sediul indicat în cererea de chemare în judecată.

Contestaţia la executare este supusă taxei de timbru care se calculează prin raportare la valoarea creanţei puse în executare, însă nu poate depăşi suma de 1.000 lei, indiferent de valoarea contestată. În cazul în care obiectul executării silite nu este evaluabil în bani, contestaţia la executare se taxează cu 100 lei. 

În caz de admitere a contestaţiei la executare, taxa de timbru se restituie de către organele fiscale, la cererea părţii interesate, integral sau proporţional (după cum s-a admis în întregime sau numai în parte), în temeiul hotărârii de admitere, rămasă definitivă.

Procedura de judecată a contestaţiei la executare se desfăşoară după procedura pentru judecata în primă instanţă, care se aplică în mod corespunzător. Cu toate acestea, dispoziţiile referitoare la verificarea şi regularizarea cererii de chemare în judecată nu sunt aplicabile în cazul contestaţiei la executare.

În cadrul judecăţii contestaţiei la executare, întâmpinarea este obligatorie.

Părţile vor fi citate în termen scurt, iar judecarea contestaţiei se face de urgenţă şi cu precădere.

În vederea soluţionării contestaţiei la executare, instanţa sesizată va solicita de îndată executorului judecătoresc să îi transmită, în termenul fixat, copii certificate de acesta de pe actele dosarului de executare contestate şi îi va pune în vedere părţii interesate să achite cheltuielile ocazionate de acestea.

La cererea părţilor sau atunci când apreciază că este necesar, instanţa va putea solicita relaţii şi explicaţii scrise de la executorul judecătoresc.

În temeiul contestaţiei la executare, instanţa poate, până la soluţionare, să suspende executarea, dacă se depune o cauţiune

La judecata contestaţiei trebuie să participe părţile direct interesate, creditorul şi debitorul, şi celelalte părţi, terţul vătămat care pretinde că i s-a urmărit pe nedrept un bun al său şi care a şi introdus contestaţia. 

Executorul judecătoresc, cu excepţia contestaţiilor îndreptate împotriva refuzului său de a efectua o executare silită sau de a îndeplini un act de executare, nu are calitate procesuală pasivă în cadrul contestaţiei la executare introduse de una dintre părţi sau de un terţ vătămat prin executare.

La judecarea contestaţiei la executare sunt admisibile toate probele care se pot folosi şi la judecarea oricărei acţiuni în justiţie, cu condiţia ca acestea să fi fost propuse, după caz, prin cererea de chemare în judecată, respectiv prin întâmpinare.

Deşi, în principiu, pe cale de contestaţie la executare nu se pot repune în discuţie şi administra probe pentru a se combate situaţia de fapt, soluţionată cu ocazia procesului de fond, totuşi, când probele sunt necesare pentru lămurirea dispozitivului neclar, ele trebuie să fie administrate de instanţă dacă, fără aceste probe, ea nu ar putea soluţiona în mod corespunzător contestaţia.

În cadrul contestaţiei pe care o face, terţul trebuie să dovedească proprietatea sa ori alt drept real invocat asupra bunurilor a căror scoatere de sub urmărire o cere. În acest caz, contestaţia la executare este o veritabilă acţiune în revendicare sau confesorie, regulile privind probatoriul proprietăţii sau al altui drept real sunt cele de drept comun pentru asemenea acţiuni.

În regulă generală, dovada proprietăţii asupra bunurilor imobile înscrise în cartea funciară se va face numai cu extrasul de carte funciară.

Pentru bunurile mobile, dovada proprietăţii se face în general prin posesiunea lor, care poate fi dovedită şi cu martori. 

Astfel, terţul contestator poate dovedi cu martori posesiunea sa exclusivă asupra bunului mobil, indiferent de valoarea lui, cât şi posesiunea sa, în comun cu debitorul urmărit sau cu o altă persoană, asupra bunului a cărui urmărire o contestă. 

Dacă se constată că bunul mobil urmărit se află la data sechestrării sale în posesiunea terţului contestator, aceasta constituie o prezumţie în favoarea sa în sensul că este şi proprietarul bunului, prezumţie care poate însă să fie răsturnată prin proba contrară, făcută de intimat. 

Dacă însă bunul se află în posesiunea exclusivă a debitorului urmărit, terţul trebuie să îşi dovedească dreptul său de proprietate după normele generale aplicabile în materia probelor, potrivit cărora proba cu martori nu este, în principiu, admisibilă pentru acte juridice a căror valoare trece de 250 lei.

Acesta va trebui să dovedească, potrivit regulilor generale în materie de probe, faptul că este proprietarul bunului aflat la debitor, încă înainte de sechestrarea acelui bun, şi faptul că debitorul, la care se află bunul, are faţă de el o obligaţie de restituire (împrumut, comodat etc.). 

În cazul în care terţul contestator pretinde că nu are posesiunea bunului ca urmare a pierderii lui sau pentru că i-a fost furat, el trebuie să dovedească împrejurarea că a posedat acel bun, precum şi faptul pierderii sau furtului, situaţii de fapt ce se pot dovedi prin orice mijloace de probă.

În cadrul judecării contestaţiei la executare, instanţa poate hotărî, la cererea părţii interesate, asupra împărţirii bunurilor proprietate comună pe cote-părţi sau în devălmăşie, pentru a nu se urmări şi partea ce se cuvine proprietarului care nu este debitor.

Asupra contestaţiei la executare instanţa de executare se pronunţă prin încheiere, executorie. 

Contestaţia la titlu se soluţionează prin hotărâre, atunci când este de competenţa organului de jurisdicţie care a pronunţat hotărârea a cărei lămurire se cere, sau încheiere, atunci când se soluţionează de instanţa de executare.

Hotărârea pronunţată cu privire la contestaţie poate fi atacată numai cu apel. Atunci când este dată de instanţa de executare, încheierea este supusă termenului de apel de 10 zile, care curge de la comunicare.

Hotărârile prin care instanţa de executare se pronunţă asupra împărţirii bunurilor proprietate comună şi hotărârile date în contestaţiile introduse de terţii care pretind că au asupra bunului urmărit un drept de proprietate sau un alt drept real pot fi atacate în condiţiile dreptului comun. 

În primul caz, hotărârea este supusă numai apelului în termen de 30 de zile de la comunicare, iar cel de-al doilea caz, în funcţie de valoare, hotărârea este supusă fie numai apelului în termenul de drept comun, fie atât apelului, cât şi recursului în termenul de drept comun.

Dacă prin contestaţie s-a cerut lămurirea înţelesului, întinderii ori aplicării unui titlu care nu constituie hotărâre a unui organ de jurisdicţie, hotărârea prin care s-a soluţionat contestaţia va putea fi atacată numai cu apel.

Hotărârile asupra contestaţiilor la executare pot fi atacate şi pe căile extraordinare de atac contestaţia în anulare şi revizuirea.

Indiferent de soluţia pronunţată de instanţa competentă asupra contestaţiei la executare, încheierea sau hotărârea (în cazul contestaţiei la titlu) rămasă definitivă va fi comunicată, din oficiu şi de îndată, şi executorului judecătoresc.

În caz de respingere a contestaţiei la executare, se reia urmărirea, dacă a fost suspendată. 

În cazul respingerii contestaţiei, contestatorul poate fi obligat, la cerere, la despăgubiri pentru pagubele cauzate prin întârzierea executării, iar când contestaţia a fost exercitată cu rea-credinţă, contestatorul va fi obligat atât la plata de despăgubiri, dacă prin împiedicarea executării a pricinuit pagube, cât şi la plata unei amenzi de la 1.000 lei la 7.000 lei. Atât amenda, cât şi despăgubirea pot fi stabilite prin încheierea sau hotărârea prin care se respinge contestaţia.

Atunci când contestaţia a fost respinsă, suma reprezentând cauţiunea depusă rămâne indisponibilizată, urmând a servi la acoperirea creanţelor reprezentate de despăgubirile pentru pagubele cauzate prin întârzierea executării şi a amenzii judiciare pentru exercitarea cu rea-credinţă a contestaţiei la executare sau a celor stabilite prin titlul executoriu, situaţie în care se va comunica executorului şi recipisa de consemnare a acestei sume.

În situaţia în care contestaţia a fost admisă, instanţa va îndrepta ori anula actul de executare contestat, va dispune anularea ori încetarea executării înseşi, va anula ori lămuri titlul executoriu. Dacă contestaţia este admisă, executorul judecătoresc este obligat să se conformeze măsurilor luate sau dispuse de instanţă.

Dacă prin contestaţia la executare s-a cerut de către partea interesată împărţirea bunurilor proprietate comună, instanţa va hotărî şi asupra împărţelii acestora.

În cazul în care se constată refuzul nejustificat al executorului de a primi ori de a înregistra cererea de executare silită sau de a îndeplini un act de executare silită ori de a lua orice altă măsură prevăzută de lege, instanţa de executare va putea obliga executorul, prin aceeaşi hotărâre, la plata unei amenzi judiciare de la 1.000 lei la 7.000 lei, precum şi la plata de despăgubiri pentru paguba astfel cauzată.