Perimarea intervine de plin drept, la împlinirea termenului de 6 luni de la data comunicării către creditor, de către executorul judecătoresc, a solicitării scrise privind necesitatea îndeplinirii unui act sau demers necesar executării silite.
În caz de suspendare a executării silite, perimarea curge de la data încetării suspendării dispusă de instanţa de judecată sau suspendarea de drept a executării silite. În cazul suspendării executării silite la cererea creditorului, termenul de perimare nu se suspendă. Perimarea executării curge de la data încetării suspendării, indiferent de cauza de suspendare. După încetarea suspendării, creditorul are îndatorirea de a solicita în mod expres reluarea executării silite.
Perimarea se constată de către instanţa de executare, la cererea executorului judecătoresc sau a părţii interesate, prin încheiere dată cu citarea în termen scurt a părţilor. Încheierea de constatare a perimării este supusă numai apelului în termen de 10 zile de la comunicare.
Instanţa trebuie să aplice din oficiu perimarea, când este sesizată în cursul executării cu o cerere din partea debitorului.
Debitorul poate solicita, în baza constatării judecătoreşti a perimării, desfiinţarea actelor de executare îndeplinite.
Dacă executorul judecătoresc continuă executarea, debitorul poate invoca perimarea pe calea contestaţiei la executare, în termen de 15 zile de la data la care a luat cunoştinţă de actul de executare efectuat după împlinirea termenului de perimare.
Suspendarea executării silite atrage şi suspendarea termenului de perimare. După încetarea suspendării executării, termenul de perimare care a curs înainte de suspendare va intra în calculul termenului de perimare.
Termenul de perimare nu se suspendă pe timpul cât executarea silită este suspendată la cererea creditorului, însă poate fi întrerupt prin îndeplinirea unui act de procedură efectuat în vederea continuării executării silite de către partea interesată.