Despăgubiri pasagerilor aerieni în UEDrept societarLitigii cu profesioniștiCambia, Biletul la ordin și CeculDrept fiscalInsolvențăProtecția consumatorilorDreptul muncii și securității socialeDate, confidențialitate și Cyber SecurityDreptul FamilieiStarea civilăLitigiiExecutare silităDrept ContravenționalDrept PenalDrept execuţional penalDrepturile omului

Condiţiile punerii în întârziere a debitorului

Punerea în întârziere este o înştiinţare pe care creditorul o face debitorului prin care îi reamintește nacestuia despre existenţa obligaţiei și îi solicit să plătească obligaţia scadentă.

Înştiinţare se face printr-o notificare scrisă sau prin cerere de chemare în judecată a debitorului. Prin notifi­care trebuie să se acorde debitorului un termen de executare, ţinând seama de natura obligaţiei şi de împrejurări. Dacă în notificare nu se arată un asemenea ter­men, debitorul poate executa obligaţia într-un termen rezonabil, calculat din ziua comunicării notificării. În cazul obligaţiilor solidare, este suficient ca un singur debitor să fie notificat, efectele punerii în întârziere producându-se şi faţă de ceilalţi debitori.

Prin punerea în întârziere credi­torul îşi manifestă voinţa în sensul că doreşte ca creanţa sa să fie executată de debitor şi că întârzierea acestuia începe să îi producă daune, pe care debitorul trebuie să le repare. Aceste daune se numesc moratorii şi sunt datorate pentru prejudiciul cauzat de debitor prin simpla întârzierea la plată.

Dau­nele moratorii se pot adăuga la daunele compensatorii, care se vor datora în schimbul executării prestaţiei principale la care era ţinut debitorul.

Daunele moratorii sunt reglementate atât pentru întârzierea la exe­cutarea obligaţiilor pecuniare cât şi în cazul obligaţiilor de a face.

În cazul obligaţiilor băneşti, daunele moratorii sunt dobânzile stabilite convențional sau legal şi se calculează de la scadenţă, iar nu de la data punerii în întârziere.

Creditorul nu trebuie să dovedească că întârzierea executării creanţei băneşti i-a adus vreun prejudiciu, iar debitorului îi este interzis să facă dovada faptului că prejudicial cauzat creditorului este mai mic decât dobânda legală.

Dobânda convenţională stabilită înainte de scadenţă, în cazul în care acesta e mai mare decât dobânda legală, se datorează şi pentru daunele moratorii, care nu pot fi reduse sub nivelul dobânzii datorate înainte de scadenţă.

Creditorul poate să cumuleze daune moratorii cu alte daune-interese pentru orice prejudiciu suplimentar pe care l-ar fi suferit din cauza neexecutării obligaţiei.

Sumele de bani datorate produc dobândă în limita con­venită de părţi sau de lege. Dobân­zile scadente pot produce ele însele dobânzi dacă contractul sau legea le prevede, ori atunci când sunt cerute în instanţă, dar în limitele permise de lege. În cazul în care se cer judiciar dobânzi la dobânzi, acestea devin scadente doar de la data cererii de chemare în judecată.

În cazul obligaţiilor de a face, daunele moratorii reprezintă dobânda legală, care se calculează asupra echivalentului în bani al obligaţiei neîndeplinite. În acest caz, dobânda începe să curgă de la data punerii în întâr­ziere a debitorului. Prin excepţie, plafonul dobânzii legale poate fi depăşit de daunele moratorii fie dacă acestea s-au stipulat printr-o clauză penală, fie când creditorul poate dovedi că prejudiciul ce i-a fost cauzat de întârzierea în executare este mai mare decât dobânda legală.

Cazurile în care debitorul se află de drept în întârziere trebuie dovedite de creditor. Prin excepție, debitorul este de drept în întârziere:

     

    • când voinţa părților a fost manifestată în acest fel, stipulându-se că simpla împlinire a termenului stabilit pentru executare valorează întârziere.

    • debitorul este pus de drept în întârziere în cazul în care nu a fost executată obligaţia de a plăti o sumă de bani, asumată în exerciţiul activităţii unei întreprinderi, în materia vânzării, când cumpărătorul este de drept în întârziere la scadenţă dacă nu a plătit preţul, în materia arendării etc.

    • când datorită naturii obligaţiei sau a prestaţiei, aceasta nu poate fi executată util decât într-un anumit interval de timp sau urgent, până la o anumită data, în cazul obligaţiei de a nu face, când orice act contrar acestei obligaţii, îl pune pe debitor în întârziere de la data acţiunii sale, dacă debitorul a făcut imposibilă executarea în natură a obligaţiei prin fapta sa ori creanţa se naşte dintr-un fapt ilicit.

Dacă obligaţia devine scadentă după decesul debitorului, moştenitorii acestuia nu sunt în întârziere decât după trecerea a 8 zile de la data la care creditorul i-a notificat.


    Copyright © 2019 - Ionas Mihaela - Cabinet de avocat. Cluj-Napoca Toate drepturile rezervate.