De la data punerii în întârziere a debitorului se datorează creditorului despăgubiri moratorii sau compensatorii.
Un alt efect al punerii în întârziere a debitorului este strămutarea riscului neexecutării fortuite a obligaţiei, cu excepţia situaţiei în care cazul fortuit îl liberează pe debitor de însăşi executarea obligaţiei. Dacă imposibilitatea fortuită de executare este doar temporară, debitorul trebuie să reia executarea într-un termen rezonabil. Debitorul răspunde pentru orice pierdere cauzată creditorului de un caz fortuit.
Dacă debitorul a făcut creditorului o ofertă de executare a prestaţiei datorate, chiar dacă nu a respectat formalităţile ofertei reale urmate de consemnaţiune, însă creditorul a refuzat, fără temei legitim, să primească plata, nu mai răspunde pentru pierderile suferite de creditor.
În materie de vindere imobiliară, debitorul preţului, pus de drept în întârziere pentru neplata acestuia, poate totuşi să facă valid plata şi după expirarea termenului de achitare a preţului, atâta timp cât nu a primit încă declaraţia de rezoluţiune din partea vânzătorului.
Dacă creditorul deţine un titlu executoriu, el poate pune în întârziere pe debitor pentru a putea apoi obţine executarea silită a creanţei sale. Debitorul notificat poate face plata într-un termen rezonabil, dacă noua scadenţă nu a fost stabilită direct de creditor prin notificare.
Dacă creditorul nu deţine un titlu executoriu, trebuie să introducă cerere de chemare în judecată pentru executarea silită a debitorului, care valorează şi punere în întârziere.
Un alt efect al punerii în întârziere îl reprezintă desfiinţarea contractului pentru neexecutare, respectiv dacă debitorul nu își execute obligația, creditorul poate cere rezoluţiunea contractului neexecutat.
În acest caz, punerea în întârziere a debitorului nu acordă debitorului o nouă șansă pentru a-și îndeplini obligația indiferent dacă întârzierea e constatată prin notificare sau direct prin cererea de chemare în judecată pentru desfiinţarea contractului neexecutat.
În cazul rezoluţiunii convenţionale, aceasta îşi produce consecinţele specifice doar dacă debitorul e notificat. Pactul comisoriu nu va produce efecte de drept decât dacă punerea în întârziere este notificată debitorului.
Rezoluţiunea unilaterală poate să îşi producă efectele prin înştiinţarea debitorului, doar dacă acesta se află de drept în întârziere, notificarea de punere în întârziere trebuind să cuprindă şi declaraţia de rezoluţiune. În acest caz, punerea în întârziere e obligatorie şi se face prin notificare.
Creditorul poate suspenda executarea propriei obligaţii, poate cere daune-interese, însă nu poate cere rezoluţiunea în această perioadă, dacă prin lege nu se prevede altfel. Debitorul decade din beneficiul noii scadenţe, iar creditorul poate cere inclusiv rezoluţiunea, dacă debitorul îl înştiinţează pe creditor că nu își va executa obligaţiile în noul termen stabilit prin notificare. Acelaşi efect se produce şi la expirarea termenului, dacă obligaţia nu a fost executată.
Punerea în întârziere a celui în folosul căruia curge prescripţia extinctivă întrerupe cursul prescripţiei, dacă acesta este chemat în judecată în termen de 6 luni de la data punerii sale în întârziere.