Decăderea este acea sancţiune de drept civil ce constă în stingerea dreptului subiectiv neexercitat în termenul stabilit de lege sau de părţi, termen cunoscut sub numele de termen „prefix” sau de „forcluziune”. Sancţiunea decăderii va opera indiferent de culpa titularului său. Stabilirea termenului de decădere poate fi realizată fie prin lege, fie prin convenţia părţilor, dacă legea nu stabileşte regimul juridic al unui termen.
Neexercitarea dreptului subiectiv înăuntrul termenului stabilit atrage pierderea lui, iar în cazul actelor unilaterale, împiedicarea, în condiţiile legii, a săvârşirii lor.
Prin acte unilaterale urmează a se înţelege atât acte juridice unilaterale, cât şi acte materiale.
Decăderea nu constituie o sancţiune propriu-zisă, deoarece ea poate opera şi în lipsa oricărei culpe.
În funcţie de izvorul lor, termenele de decădere sunt:
Termenele de decădere legale sunt instituite prin dispoziţii legale care ocrotesc un interes general sau termene instituite prin dispoziţii legale care ocrotesc interese private.
Părţile nu pot să modifice, respectiv să micşoreze sau să mărească termenele de decădere de ordine publică.
Un termen de decădere de ordine privată poate fi modificat prin voinţa părţilor.
