Despăgubiri pasagerilor aerieni în UEDrept societarLitigii cu profesioniștiCambia, Biletul la ordin și CeculDrept fiscalInsolvențăProtecția consumatorilorDreptul muncii și securității socialeDate, confidențialitate și Cyber SecurityDreptul FamilieiStarea civilăLitigiiExecutare silităDrept ContravenționalDrept PenalDrept execuţional penalDrepturile omului

Garanţia comună a creditorilor

Cel care este obligat personal răspunde cu toate bunurile sale mobile şi imobile, prezente şi viitoare. Ele servesc drept garanţie comună a creditorilor săi. 

Garanţia comună prezintă următoarele trăsături:

  • are un caracter general deoarece are ca obiect întregul patrimoniu al debitorului, privit ca o universalitate juridică, formată dintr-o sumă de valori, făcând abstracţie de individualitatea fiecărui drept care intră în conţinutul său. Ea nu este afectată de schimbările sau fluctuaţiile care au loc ca urmare a dobândirii sau înstrăinării unor drepturi, a realizării unor creanţe sau asumării unor datorii. Aceste modificări patrimoniale nu rămân însă fără consecinţe, ele augmentând sau, după caz, diminuând garanţia comună în beneficiul sau în detrimentul tuturor creditorilor.

Garanţia comună poate avea ca obiect şi anumite diviziuni ale patrimoniului, numite mase patrimoniale. Astfel, garanția comună este specializată, întrucât are ca obiect o anumită diviziune a patrimoniului.

Atunci când creanţele sunt născute în legătură cu o anumită diviziune a patrimoniului, titularii acestora trebuie să urmărească mai întâi bunurile care fac obiectul masei patrimoniale respective. Dacă ele sunt insuficiente pentru realizarea creanţelor, pot fi urmărite şi celelalte bunuri ale debitorului. 

Creditorii creanţelor născute în legătură cu o diviziune a patrimoniului constituită pentru exercitarea unei profesii autorizate pot urmări numai bunurile care fac obiectul diviziunii patrimoniului constituite pentru exercitarea profesiei respective.

  • este comună tuturor creditorilor aceluiaşi debitor. Garanţia comună este unică, chiar dacă creditorii sunt mai mulţi și aparţine creditorilor, fără a deosebi după cum sunt chirografari sau cu garanţii speciale, ei putând urmări împreună şi concurent toate bunurile existente în patrimoniul debitorului la începutul urmăririi, precum şi pe acelea care vor intra în patrimoniu până la realizarea integrală a creanţelor. 

Debitorul şi creditorul pot conveni să limiteze dreptul creditorului de a urmări bunurile care nu îi sunt ipotecate. Această limitare poate privi doar acordul dintre debitor şi un creditor ipotecar.

Creditorul nu poate urmări în acelaşi timp vânzarea imobilelor care nu sunt ipotecate decât în cazul când bunurile care îi sunt ipotecate nu sunt suficiente pentru plata creanţei sale. 

  • debitorul nu este deposedat de bunurile sale. Debitorul păstrează posesia și folosinţa lor şi poate să le înstrăineze valabil prin acte juridice între vii sau pentru cauză de moarte, cu titlu oneros sau cu titlu gratuit.
  • nu conferă creditorilor dreptul de urmărire şi dreptul de preferinţă. Ei nu vor putea urmări bunurile în mâinile dobânditorilor, dacă debitorul le-a înstrăinat. Creditorii nu pot exercita niciun drept de preferinţă unii împotriva celorlalţi.
  • este o garanţie proporţională. Preţul obţinut din valorificarea bunurilor debitorului se împarte între creditori proporţional cu valoarea fiecărei creanţe. Excepții de la această regulă:
  • atunci când se invocă cauze legale de preferinţă: privilegiile, ipotecile şi gajul. Titularul unei cauze legale de preferinţă va fi plătit cu prioritate în raport cu creditorii chirografari. Dacă mai mulţi creditori se prevalează de existenţa unor cauze de preferinţă, ei vor fi plătiţi în ordinea dată de rangul garanţiei lor. În situaţia în care creditorii au acelaşi rang, ei vor fi plătiţi proporţional cu valoarea creanţei lor.
  • atunci când între creditori a fost perfectată o convenţie cu privire la ordinea îndestulării lor, situaţie în care repartizarea preţului obţinut din valorificarea bunului se va face potrivit înţelegerii părţilor.