În toate cazurile, asupra cererii de partaj instanţa se va pronunţa prin hotărâre. Dacă partajul nu se poate realiza în nici una dintre modalităţile prevăzute de lege, instanţa va hotărî închiderea dosarului. Dacă se introduce o nouă cerere de partaj, încheierile de admitere în principiu nu au autoritate de lucru judecat.

Cheltuielile de judecată vor fi suportate, în principiu, de către toţi copărtaşii, potrivit cotei ce revine fiecăruia. Prin urmare, cheltuielile de judecată efectuate de părţi în cadrul procesului de partaj vor fi compensate. Cu toate acestea, dacă un copărtaş a formulat cereri care s-au dovedit a fi nefondate, cheltuielile ocazionate de aceste cereri vor fi suportate, pe temeiul culpei procesuale, exclusiv de acea parte.

Fiecare coproprietar devine proprietarul exclusiv al bunurilor sau al sumelor de bani ce i-au fost atribuite numai cu începere de la data stabilită în actul de partaj, dar nu mai devreme de data încheierii actului, în cazul împărţelii voluntare, sau de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti. 

Hotărârea de partaj are efect constitutiv de drepturi atât în ceea ce priveşte drepturile reale care revin fiecărui coproprietar în urma partajului, cât şi cu privire la sultele sau la sumele cuvenite celorlalţi coproprietari în urma atribuirii bunului unuia dintre copărătaşi, respectiv la cele care le revin acestora în urma vânzării bunului ori bunurilor supuse partajului. 

În materie imobiliară, efectul constitutiv al hotărârii de partaj se produce numai de la data înscrierii în cartea funciară a hotărârii judecătoreşti rămase definitivă.

Hotărârea de partaj este supusă apelului în termen de 30 de zile de la comunicare.

În cazul în care cererea de partaj este formulată pe cale accesorie sau incidentală, hotărârea de partaj este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea dată cererii principale. 

După rămânerea definitivă, hotărârea de partaj constituie titlu executoriu şi poate fi pusă în executare, chiar dacă nu s-a cerut predarea efectivă a bunului ori instanţa nu a dispus în mod expres această predare. Nu este necesară introducerea unei cereri în revendicare de către copărtaşul căruia i s-a atribuit bunul împotriva copărtaşului care îl deţine şi refuză să îl predea.

Executarea cu privire la predarea bunurilor împărţite poate fi cerută în termenul de prescripţie de 10 ani, indiferent dacă hotărârea de partaj se referă la bunuri mobile sau imobile. Termenul de prescripţie începe să curgă de la data la care hotărârea asupra partajului a rămas definitivă.

Dacă părţile declară în mod expres că nu solicită predarea bunurilor, hotărârea de partaj nu este susceptibilă de executare silită, astfel încât, în cazul în care predarea i-a fost refuzată de ceilalţi coproprietari, pentru a intra în posesia bunurilor atribuite, partea interesată va trebui să exercite acţiunea în revendicare.