Despăgubiri pasagerilor aerieni în UEDrept societarLitigii cu profesioniștiCambia, Biletul la ordin și CeculDrept fiscalInsolvențăProtecția consumatorilorDreptul muncii și securității socialeDate, confidențialitate și Cyber SecurityDreptul FamilieiStarea civilăLitigiiExecutare silităDrept ContravenționalDrept PenalDrept execuţional penalDrepturile omului

Extinderea efectului suspendării

Suspendarea prescripţiei poate fi invocată numai de către partea care a fost împiedicată să facă acte de întrerupere, afară de cazul în care prin lege se dispune altfel. 

Suspendarea nu are caracter judiciar, în sensul că nu trebuie pronunţată de organul de jurisdicţie, ci efectele acesteia se produc de drept (ope legis), în măsura în care este invocată de partea care a fost împiedicată să facă acte de întrerupere. Dacă în cursul procesului partea adversă îi opune prescripţia extinctivă, instanţa doar va constata, la cererea titularului dreptului prescriptibil, că a operat suspendarea cursului prescripţiei extinctive şi va trece la soluţionarea cauzei în fond.

În situația în care obligaţia corelativă dreptului supus prescripţiei extinctive a fost garantată de un fideiusor, suspendarea prescripţiei faţă de debitorul principal ori faţă de fideiusor produce efecte în privinţa amândurora.

În cazul obligaţiilor indivizibile, suspendarea prescripţiei faţă de unul dintre creditori sau, după caz, debitori produce efecte şi faţă de ceilalţi.

În cazul obligaţiilor solidare, suspendarea prescripţiei în folosul unuia dintre creditorii solidari poate fi invocată şi de către ceilalţi creditori solidari, iar suspendarea prescripţiei faţă de unul dintre debitorii solidari produce efecte şi faţă de ceilalţi codebitori.


    Copyright © 2019 - Ionas Mihaela - Cabinet de avocat. Cluj-Napoca Toate drepturile rezervate.