Reclamantul poate, în tot cursul procesului, să renunţe la însuşi dreptul pretins, dacă poate dispune de acesta, fără a fi necesar acordul pârâtului, indiferent de momentul la care intervine renunţarea la drept. În acest caz nu mai există riscul pentru pârât de a fi chemat în judecată pentru valorificarea dreptului subiectiv la care s-a renunţat.
Reclamantul trebuie să aibă capacitatea de a dispune, deci să aibă capacitate de exerciţiu deplină şi să fie vorba de un drept cu privire la care se poate dispune (tranzacționa).
Renunţarea la dreptul subiectiv se poate face oricând în cursul judecăţii, fie în faţa primei instanţe, fie în căile de atac, inclusiv în cele extraordinare.
Renunţarea se poate face atât verbal în şedinţă, consemnându-se în încheiere, cât şi prin înscris autentic.
Dacă renunţarea la dreptul subiectiv se produce în cursul cercetării procesului în faţa primei instanţe, instanţa pronunţă o hotărâre prin care va respinge cererea în fond și va dispune asupra cheltuielilor de judecată.
Când renunţarea intervine în instanţa de apel sau în căile extraordinare de atac, instanţa procedează, fie la anularea, în tot sau în parte, în măsura renunţării, a hotărârii primei instanţe, fie la anularea hotărârilor pronunţate în cauză, şi va respinge cererea în fond şi va dispune asupra cheltuielilor de judecată.
Hotărârea este supusă recursului, care se judecă de instanţa ierarhic superioară celei care a luat act de renunţarea la dreptul pretins, iar în ipoteza în care renunţarea are loc în faţa unei secţii a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, recursul se judecă de Completul de 5 judecători.
Hotărârea prin care se ia act de renunţarea la dreptul pretins este supusă recursului, inclusiv atunci când se renunţă la drept în faţa instanţei de recurs.
Renunţarea reclamantului la dreptul invocat nu are niciun efect asupra cererii de intervenţie principală, a cererii reconvenţionale sau a cererii conexe.
Este inopozabilă renunţarea la dreptul pretins a unuia dintre reclamanţi faţă de ceilalţi reclamanți. Renunţarea la drept produce efecte numai faţă de părţile în privinţa cărora a fost făcută.