Despăgubiri pasagerilor aerieni în UEDrept societarLitigii cu profesioniștiCambia, Biletul la ordin și CeculDrept fiscalInsolvențăProtecția consumatorilorDreptul muncii și securității socialeDate, confidențialitate și Cyber SecurityDreptul FamilieiStarea civilăLitigiiExecutare silităDrept ContravenționalDrept PenalDrept execuţional penalDrepturile omului

Renunţarea la judecată

Având în vedere că reclamantul este cel care a declanşat procesul, acestuia i se recunoaşte şi dreptul de a renunţa la judecată.

Renunţarea la judecată poate fi totală sau parţială.

Renunţarea la judecată poate fi făcută oricând în cursul judecăţii, fie verbal în şedinţa de judecată, fie prin cerere scrisă, personal sau prin mandatar cu procură specială.

Dacă renunţarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, dar înainte de primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate, nu este necesar consimţământului pârâtului. La cererea acestuia, instanţa îl poate obliga pe reclamant la cheltuielile de judecată pe care le-a făcut. 

Dacă reclamantul renunţă la judecată la primul termen la care părţile sunt legal citate sau ulterior acestui moment, renunţarea nu se poate face decât cu acordul expres sau tacit al celeilalte părţi. Dacă pârâtul nu este prezent la termenul la care reclamantul declară că renunţă la judecată, instanţa acordă pârâtului un termen până la care să îşi exprime poziţia faţă de cererea de renunţare. Lipsa unui răspuns până la termenul acordat se consideră acord tacit la renunţare. 

Renunţarea la judecata cererii de chemare în judecată poate interveni şi în apel sau în căile extraordinare de atac, însă este necesar acordul celeilalte părţi. 

În cazul în care se renunţă la judecata căii de atac, nu este necesar acordul părţii adverse. 

În procesele de divorţ, reclamantul poate renunţa la judecată în tot cursul judecăţii, chiar dacă pârâtul se împotriveşte.

Instanţa constată renunţarea la judecata cererii printr-o hotărâre prin care dispune închiderea dosarului. Când renunţarea la judecată se face în apel sau în căile extraordinare de atac, instanţa ia act de renunţare şi dispune anularea, în tot sau în parte, a hotărârii sau a hotărârilor pronunţate în cauză.

Hotărârea prin care se constată renunţarea la judecată este supusă recursului, care va fi judecat de instanţa ierarhic superioară celei care a luat act de renunţare, termenul de recurs fiind cel de drept comun. Când renunţarea are loc în faţa unei secţii a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, hotărârea este definitivă.

Hotărârea prin care se constată renunţarea la judecată este supusă recursului numai dacă hotărârea asupra fondului ar fi, la rândul său, supusă apelului sau recursului. 

Hotărârea prin care se constată renunţarea la judecată de către o instanţă de recurs este definitivă. 

Renunţarea la judecată este un act de dispoziţie unilateral şi irevocabil și produce numai efecte procedurale. Dacă dreptul material la acţiune nu s-a prescris, reclamantul poate introduce o nouă cerere de chemare în judecată, pentru valorificarea aceluiaşi drept subiectiv, fără a i se putea opune autoritatea lucrului judecat a hotărârii prin care s-a luat act de renunţarea la judecată.

În cazul în care există o coparticipare procesuală activă, renunţarea unuia dintre reclamanţi nu este opozabilă celorlalţi reclamanţi, care doresc să continue judecata. 

În cazul coparticipării procesuale pasive, renunţarea la judecată a reclamantului faţă de unul dintre pârâţi nu produce niciun efect faţă de ceilalţi pârâţi.

Renunţarea reclamantului la judecata cererii de chemare în judecată nu afectează cererile incidentale care au caracter de sine stătător.


    Copyright © 2019 - Ionas Mihaela - Cabinet de avocat. Cluj-Napoca Toate drepturile rezervate.