Instanţa de apel nu se învesteşte cu soluţionarea căii de atac decât la cererea părţii interesate. Dacă niciuna dintre părţi şi nici o altă persoană căreia legea îi recunoaşte legitimare procesuală activă nu exercită calea de atac a apelului, hotărârea de primă instanţă devine executorie şi poate fi pusă în executare. Totodată hotărârea neapelată devine şi definitivă, ea nu mai poate fi atacată nici cu recurs;

Efectul suspensiv de executare.

Hotărârea primei instanţe nu poate fi executată silit cât timp ea poate fi atacată cu apel şi nici pe perioada judecării acestuia.

Prin excepție, apelul nu are efect suspensiv dacă hotărârea de primă instanţă a fost dată cu executare provizorie de drept sau judecătorească. Dacă s-a cerut primei instanţe să încuviinţeze executarea provizorie, însă cererea a fost respinsă, ea poate fi solicitată din nou în apel. Dacă nu s-a solicitat primei instanţe să încuviinţeze executarea provizorie, cererea nu mai poate fi făcută direct în apel.

Cu toate acestea, partea interesată poate solicita suspendarea executării provizorii, fie odată cu cererea de apel, fie printr-o cerere separată, făcută oricând în cursul judecării apelului, ori o poate obţine provizoriu, pe calea ordonanţei preşedinţiale, chiar mai înainte de sosirea dosarului în faţa instanţei competente să soluţioneze calea de atac;

Efectul devolutiv.

Apelul exercitat în termen provoacă o nouă judecată asupra fondului, instanţa de apel statuând atât în fapt, cât şi în drept. Acest efect constă în posibilitatea pe care o au părţile de a supune judecării în apel a litigiului dintre ele în ansamblul său, cu toate problemele de fapt şi de drept ce au fost ridicate în primă instanţă.

Prin excepție, apelul poate să nu aibă efect devolutiv atunci când, prin cererea de exercitare a căii de atac, se solicită anularea hotărârii de primă instanţă şi respingerea ori anularea cererii de chemare în judecată ca urmare a invocării unei excepţii sau trimiterea dosarului la instanţa competentă.

Devoluţiunea este totală și completă. Ea este însă limitată în următoarele situații:

Tantum devolutum quantum appellatum – limită determinată de ceea ce s-a apelat

Efectul devolutiv al apelului poate fi limitat prin voinţa apelantului, care poate relua pretenţiile sale din prima instanţă în totalitate sau numai parţial. Instanţa de apel va proceda la rejudecarea fondului în limitele stabilite, expres sau implicit, de către apelant, precum şi cu privire la soluţiile care sunt dependente de partea din hotărâre care a fost atacată.

Dacă hotărârea primei instanţe a fost atacată numai parţial, ceea ce nu a fost supus apelului dobândeşte autoritate de lucru judecat, iar instanţa de apel nu poate modifica acele aspecte sau afecta părţile care nu au făcut apel.

Părţile nu pot folosi înaintea instanţei de apel de alte motive, mijloace de apărare şi dovezi decât cele invocate la prima instanţă sau arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare.

În situaţia în care apelantul critică numai o problemă dezlegată prin hotărârea primei instanţe, dacă de aceasta depinde şi soluţia dată unei alte probleme, devoluţiunea se va întinde şl cu privire la problema dependentă de cea expres criticată.

Devoluţiunea este totală în cazul în care:

în cazul în care apelantul nu precizează că limitează efectul devolutiv al apelului la anumite soluţii din dispozitivul hotărârii primei instanţe ori când această limitare nu rezultă din cererea de apel,
în cazul în care se tinde la anularea hotărârii primei instanţe
dacă obiectul litigiului este indivizibil.

Tantum devolutum quantum iudicatum - Limită determinată de ceea ce s-a supus judecăţii la prima instanţă

Apelul vizează numai ceea ce s-a judecat de către prima instanţă, prin apel neputându-se schimba cadrul procesual stabilit în faţa primei instanţe. În apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată, cererii reconvenţionale, cererii de intervenţie voluntară principală, cererilor de intervenţie forţată şi nici nu se pot formula pretenţii noi.

Chiar dacă calitatea procesuală a părților nu se schimbă, poziţia procesuală a părţilor de la judecata din primă instanţă poate fi schimbată.

În apel nu se poate schimba nici cauza cererii de chemare în judecată, obiectul cererii de chemare în judecată, nu pot fi formulate pretenţii care nu au fost supuse judecăţii primei instanţe.

Micşorarea pretenţiilor în apel nu reprezintă o schimbare a obiectului cererii, în schimb, mărirea pretenţiilor nu este compatibilă cu judecata în apel, deoarece ar reprezenta o cerere nouă în apel. Cu toate acestea, părţile pot să expliciteze pretenţiile care au fost cuprinse implicit în cererile sau apărările adresate primei instanţe, fără ca aceasta să reprezinte formularea de cereri noi în apel. Excepțiile de la această regulă sunt:

pot fi cerute dobânzi, rate, venituri ajunse la termen şi orice alte despăgubiri ivite după darea hotărârii primei instanţe.
poate fi invocată compensaţia legală direct în apel, indiferent de momentul la care a operat, deci chiar şi atunci când a intervenit după pronunţarea hotărârii apelate, însă nu poate fi invocată direct în apel compensația judiciară.

În materia divorţului, soţul pârât poate face cerere reconvenţională direct în apel, dacă motivele divorţului s-au ivit după începerea dezbaterilor la prima instanţă şi în timp ce judecata primei cereri se află în apel.

În apel se poate formula o intervenţie voluntară accesorie și cu acordul expres al părţilor din apel, chiar o intervenţie voluntară principală. În acest caz, părţile de la judecata din primă instanţă vor putea face cerere reconvenţională împotriva intervenientului.

Excepţiile de la interdicţia formulării de pretenţii noi în apel trebuie să fie expres prevăzute de lege, iar părţile nu pot stabili prin voinţa lor şi alte situaţii în care, în apel, să se primească cereri noi, împotriva prescripţiilor.

Excepţiile absolute pot fi invocate de parte sau de instanţă în orice stare a procesului, dacă prin lege nu se prevede altfel. Astfel, excepţiile procesuale absolute pot fi invocate direct în apel. Excepții:

necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe,
este interzis invocarea perimării cererii de chemare în judecată pentru prima oară în instanţa de apel.

Excepţiilor relative trebuie invocate de partea interesată, sub sancţiunea decăderii, în termenul prevăzut de lege înaintea primei instanţe cel mai târziu la primul termen de judecată după săvârşirea neregularităţii procedurale, în etapa cercetării procesului şi înainte de a se pune concluzii în fond, iar dacă excepţiile sunt respinse sau instanţa a omis să se pronunţe asupra lor, partea le poate reitera în apel. Prin excepție, excepţiile relative pot fi invocate direct în apel când partea interesată nu a avut posibilitatea să le ridice în faţa primei instanţe.

Apărările de fond care nu au fost invocate la prima instanţă pot fi invocate în apel numai prin cererea de apel, motivele de apel sau prin întâmpinarea formulată în calea de atac. Mijloacele de apărare sunt admisibile sub condiţia de a-şi păstra această natură. Astfel, se poate invoca pentru prima oară în apel termenul de graţie sau dreptul de retenţie.

Părţile sunt obligate să invoce toate mijloacele de apărare şi toate excepţiile procesuale de îndată ce le sunt cunoscute, în caz contrar, ele vor răspunde pentru pagubele pricinuite părţii adverse.

Toate cauzele de nulitate a actelor de procedură deja efectuate trebuie invocate deodată, sub sancţiunea decăderii.