Despăgubiri pasagerilor aerieni în UEDrept societarLitigii cu profesioniștiCambia, Biletul la ordin și CeculDrept fiscalInsolvențăProtecția consumatorilorDreptul muncii și securității socialeDate, confidențialitate și Cyber SecurityDreptul FamilieiStarea civilăLitigiiExecutare silităDrept ContravenționalDrept PenalDrept execuţional penalDrepturile omului

Probele în apel

Cererea de apel cuprinde dovezile invocate în susţinerea apelului. Părţile nu pot folosi înaintea instanţei de apel alte motive, mijloace de apărare şi dovezi decât cele invocate la prima instanţă sau arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare. Instanţa de apel poate încuviinţa şi administra orice probe a căror necesitate ar rezulta din dezbateri. Totodată instanţa de apel va putea dispune refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanţă, în cazul în care consideră că sunt necesare pentru soluţionarea cauzei, precum şi administrarea probelor noi.

În consecință, instanţa de apel are următoarele posibilităţi:

  • să refacă în totalitate probele administrate în prima instanţă
  • să refacă numai o parte din probe şi să le menţină pe celelalte
  • să administreze alte probe, folosind şi probele administrate de prima instanţa
  • să pronunţe decizia numai în baza dovezilor administrate de prima instanţă, fără a le mai reface sau a le mai completa prin administrarea de probe noi. 

În apel pot fi administrate probe noi, pricina este repusă în starea ei iniţială, având loc o nouă judecată a fondului pretenţiei ce a fost supusă judecăţii.

În apel pot fi propuse numai acele probe ce nu puteau fi propuse la judecata în primă instanţă, precum şi probele invocate în faţa primei instanţe şi respinse de aceasta, nu însă şi probele cu privire la care a operat decăderea părţii la judecata în primă instanţă.

Probele trebuie propuse în apel de apelant prin cererea de apel sau odată cu depunerea motivelor de apel, iar de intimat, prin întâmpinare sub sancţiunea decăderii părţii din dreptul de a mai propune probe în apel. 

Prin excepție, instanţa de apel poate să încuviinţeze administrarea probelor nepropuse în termen de parte, dacă:

  • nevoia dovezii reiese din dezbateri
  • partea învederează instanţei că, din motive temeinic justificate, nu a putut propune în termen probele cerute
  • administrarea probei nu duce la amânarea judecăţii
  • există acordul expres al tuturor părţilor.

Instanţa de apel poate dispune administrarea probelor pe care le consideră necesare pentru soluţionarea cauzei. Părţile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanţei de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus şi administrat în condiţiile legii. 

Partea nu poate să revină asupra unei mărturisiri făcute în prima instanţă, numai dacă probează faptul că a făcut mărturisirea din eroare de fapt scuzabilă. 

În cazul în care prima instanţă a considerat refuzul unei părţi de a se prezenta sau de a răspunde la interogatoriu ca o mărturisire, instanţa de apel nu este ţinută de această apreciere. 

Instanţa de apel poate folosi prezumţiile simple utilizate de judecătorii primei instanţe, în măsura în care consideră că acestea sunt temeinice.

Instanţa de apel se pronunţă asupra probelor propuse de părți, prin încheiere în care va arăta mijloacele de dovadă încuviinţate, faptele ce vor trebui dovedite şi obligaţiile ce revin părţilor în legătură cu administrarea acestora.

Administrarea propriu-zisâ a probelor se face potrivit regulilor de la judecata în primă instanţă, care se aplică în mod corespunzător şi în apel.


    Copyright © 2019 - Ionas Mihaela - Cabinet de avocat. Cluj-Napoca Toate drepturile rezervate.