La nivelul Uniunii Europene, pentru asigurarea imperativelor de funcţionare a pieţei unice la 5 aprilie 1993 a fost adoptată Directiva 93/13/CEE a Consiliului care are ca obiectiv “armonizarea dispoziţiilor legale a statelor membre în domeniul clauzelor abuzive încheiate între un agent economic profesionist şi un consumator“(art. 1).

Directiva a fost elaborată în condiţiile în care legislaţiile naţionale nu furnizau consumatorului decât mijloacele tradiţionale de a se apăra împotriva abuzurilor comercianţilor profesionişti. În acest context s-a vădit necesitatea unei reglementări europene unitare care să impună politicii de protecţie din acest sector un caracter pe cât posibil unitar şi menit să înlăture sau măcar să reducă disparităţile între diferitele regimuri de protecţie instituite în legislaţiile naţionale.

În dispoziţiile sale, Directiva prezintă definiţiile legale ale anumitor noţiuni de bază din cuprinsul său, cum ar fi cea de comerciant, consumator, clauză abuzivă, clauză care nu a fost negociată direct.

Astfel, potrivit art. 3: “o clauză dintr-un contract care nu face obiectul unei negocieri este considerată abuzivă când contrar cerinţelor de bună-credinţă, creează în detrimentul consumatorului un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor ce decurg din contract. O clauză este considerată întotdeauna abuzivă când nu a făcut obiectul unei negocieri, când ea a fost în prealabil redactată şi când, consumatorul nu a putut prin acest fapt să aibă o influenţă asupra conţinutului ei, în special în cazul unui contract de adeziune. Faptul că unele elemente ale contractului sau o clauză izolată au făcut obiectul unei negocieri nu exclude aplicarea acestei prevederi restului unui contract, dacă aprecierea globală permite să se tragă concluzia că este vorba de un contract de adeziune“.

Pentru a simplifica aprecierea unei clauze ca fiind abuzivă, Directiva conţine o anexă unde sunt enumerate cu titlu exemplificativ, clauzele considerate abuzive. Aşadar, există o definiţie generală, precum şi o listă enunţiativă a clauzelor abuzive. În ceea ce priveşte modalitatea de protecţie efectivă a consumatorilor împotriva unor astfel de practici, reglementarea comunitară obligă statele member la găsirea unor mijloace adecvate şi eficiente pentru stoparea şi prevenirea utilizării de clauze abuzive în contractele încheiate între comercianţi şi consumatori.

Aceste mijloace trebuie să dea posibilitatea unei persoane sau unei organizaţii care dovedeşte un interes legitim în acest domeniu, să apeleze la instanţa de judecată sau la autoritatea administrativă competentă ori de câte ori se constată inserarea de către comercianţi a unor clauze abuzive în contractele încheiate.

Sfera de aplicare a dispoziţiilor comunitare:

a) – Ratione materiae, Directiva menţionează expres că prevederile sale nu se vor aplica în cazul clauzelor contractuale rezultate din dispoziţii cu caracter imperative de natură statutară sau reglementară ori din prevederi sau principii ale convenţiilor internaţionale la care statele membre sau Comunitatea sunt parte. În acest fel Directiva exclude în mod expres de la aplicarea sa contractele încheiate în domeniul transporturilor, dar şi cele încheiate în domeniul asigurărilor de persoane.

b) – Ratione personae, art. 2 din Directivă defineşte noţiunile de „consumator“ şi „agent economic“. Criteriul utilizat în definirea celor două noţiuni este conturat de scopurile în care acţionează o persoană fizică la încheierea contractului: protecţia este acordată numai în măsura în care această persoană nu urmăreşte realizarea comerţului, afacerii sau profesiei sale. În caz contrar, persoana fizică în cauză va fi considerată agent economic.

În conformitate cu dispoziţiile art. 4 din Directivă, evaluarea unei clauze ca fiind abuzivă se va face luînd în considerare natura bunurilor sau serviciilor ce fac obiectul contractului, precum şi a tuturor circumstanţelor legate de încheierea contractului.

Interpretarea contractului va urma regula interpretării sistematice dar va ţine cont şi de raportul de accesorietate în care s-ar putea afla contractul din care face parte clauza analizată faţă de un alt contract.

Potrivit art. 5 din Directivă, în cazul în care o anumită clauză este susceptibilă de mai multe înţelesuri, va prevala întotdeauna interpretarea în favoarea consumatorului.

Având în vedere locul şi rolul acestei reglementări în cadrul legislaţiei comunitare, art. 7.2. din Directivă lasă la latitudinea statelor membre atribuirea competenţei de a aprecia şi stabili caracterul abuziv al unor clauze contractuale fie instanţelor judecătoreşti, fie unor organe administrative specializate.

Totodată, în baza aceluiaşi art. 7.2. organizaţiile şi asociaţiile ce promovează interesele consumatorilor, vor putea acţiona în conformitate cu legislaţiile naţionale ale statelor membre în faţa organelor administrative sau judecătoreşti competente, în scopul prevenirii folosirii în continuare a unor clauze abuzive în contractile nenegociabile.

Potrivit art. 7.3. aceste drepturi pot fi exercitate chiar şi împotriva unor asociaţii ale agenţilor economici ce utilizează frecvent clauze abuzive sau recomandă membrilor lor folosirea unor astfel de clauze, în vederea interzicerii acestora în viitor.

Organismele competente în a stabili caracterul abuziv al unor clauze contractuale vor fi în măsură şi să aplice sancţiunile corespunzătoare atunci consideră necesar.

În acest context, Directiva obligă statele membre să adopte dispoziţii legislative corespunzătoare, în temeiul cărora clauzele contractuale abusive urmează a fi lipsite de efect juridic. Acest lucru însă nu va afecta contractul ce va continua să fie obligatoriu pentru părţi, dar nu va mai conţine clauzele abusive care vor fi considerate nescrise.