Despăgubiri pasagerilor aerieni în UEDrept societarLitigii cu profesioniștiCambia, Biletul la ordin și CeculDrept fiscalInsolvențăProtecția consumatorilorDreptul muncii și securității socialeDate, confidențialitate și Cyber SecurityDreptul FamilieiStarea civilăLitigiiExecutare silităDrept ContravenționalDrept PenalDrept execuţional penalDrepturile omului

Sancţiunile în plan civil a clauzelor abuzive

Problema sancţiunii juridice la care este supus un contract care cuprinde o clauză abuzivă este una dificil de soluţionat în baza principiilor clasice ale dreptului civil.

Legea nu prevede sancţiunea specifică aplicabilă clauzei abuzive: „ clauzele abuzive (…) nu vor produce efecte asupra consumatorului (…).”

De aici, în privinţa sancţiunilor, sunt posibile mai multe soluţii: inopozabilitatea clauzei faţă de consummator, nulitatea acesteia sau considerarea clauzei ca nescrisă.

În lipsa unei prevederi exprese în textul legal, opinia dominantă este aceea a nulităţii clauzelor abuzive, întrucât stipularea lor este rezultatul încălcării unei norme imperative exprese: „se interzice profesioniştilor stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii“.

O problemă, de altfel esenţială pentru efectele pe care le produce asupra prescripţiei acţiunii în anulare, este aceea a felului nulităţii: absolută sau relativă. Chiar dacă o parte a doctrinei ataşează chestiunea clauzelor abuzive sferei viciilor de consimţămânr (eroare, dol, leziune) ceea ce ar însemna că sancţiunea ar trebui să fie nulitatea relativă, aceasta nu este însă proprie clauzelor abuzive mai multe considerente fundamentând teza nulităţii absolute a clauzei.

În primul rând, clauza abuzivă este strâns legată de noţiunea relei - credinţe ca nerespectare a exigenţei de bună - credinţă. În sfera contractului, reaua - credinţă se asociază noţiunii de cauză ilicită pentru care sancţiunea este nulitatea absolută.

În al doilea rând, reglementarea nu ocroteşte numai interese personale ale fiecărui consumator individual, ci reprezintă o normă de ordine publică destinată a ocroti un interes colectiv, al consumatorilor în general sau al unei întregi categorii de consumatori cărora li se propune acelaşi contract tip ce conţine clauze abuzive. Acest lucru atrage sancţiunea nulităţii absolute.

În al treilea rând trebuie menţionat că legea abilitează anumite instituţii să cenzureze contractul, A.N.P.C. sau alte organe ale administraţiei publice, respective instanţele de judecată. În ceea ce priveşte alte organe decât instanţa, legea prevede expres că verificarea contractelor se poate face chiar din oficiu. Această manieră de control este specifică regimului juridic al nulităţii absolute.

Nu în ultimul rând, însoţirea sancţiunii civile a „lipsirii de efecte“ de sancţiuni contravenţionale sau chiar penale după caz, este specifică normelor care ocrotesc un interes general.

Totodată, se poate discuta şi de posibilitatea desfiinţării întregului contract ca efect al caracterului esenţial al clauzei determinate abuzive cum rezultă din partea a doua a textului legal. Astfel, „în măsura în care contractul nu îşi mai poate produce efectele după înlăturarea clauzei abuzive, consumatorul este îndreptăţit să ceară rezilierea contractului, putând solicita după caz, şi daune-interese“. Această prevedere se află în legătură cu prevederea potrivit căreia, după eliminarea clauzelor abusive, „(…) contractul se va derula în continuare, cu acordul consumatorului, numai dacă după eliminarea acestora mai poate continua“.

Interpretarea corelativă a celor două texte legale generează următoarele concluzii:

- după anularea clauzei contractul va continua să-şi producă efectele dacă se va putea derula şi fără clauza abuzivă. Prin urmare, este vorba de o nulitate absolută parţială a contractului.

- în situaţia în care contractul nu mai poate continua, datorită lipsirii sale de cauză, ne aflăm în prezenţa unei nulităţi absolute totale

Ambiguitatea terminologiei legale lasă nerezolvată această problemă. Odată ce legea instituie rezilierea vom reţine că acesteia i se aplică un anumit termen de prescripţie (de 3 ani) în vreme ce în cazul nulităţii absolute acţiunea este imprescriptibilă. Cu toate acestea, chiar şi în absenţa unei prevederi exprese, apare evident că se va putea invoca direct nulitatea absolute. La fel de bine poate fi invocată şi rezilierea.

Legea prevede şi faptul că se pot solicita şi daune interese în combinaţie cu oricare din sancţiunile prezentate mai-sus. Temeiul acestor daune este unul delictual căci este vorba nu de neexecutarea unei obligaţii contractuale, ci a unei obligaţii legale anterioare contractului şi independente de executarea acestuia fără clauza anulată.