Despăgubiri pasagerilor aerieni în UEDrept societarLitigii cu profesioniștiCambia, Biletul la ordin și CeculDrept fiscalInsolvențăProtecția consumatorilorDreptul muncii și securității socialeDate, confidențialitate și Cyber SecurityDreptul FamilieiStarea civilăLitigiiExecutare silităDrept ContravenționalDrept PenalDrept execuţional penalDrepturile omului

Principii generale

Respectarea regulilor privind protecţia consumatorului înseamnă:

  • accesul neîngrădit, neconstrâns în vreun fel la produse şi servicii al consumatorilor
  • informarea completă şi corectă a consumatorilor asupra caracteristicilor esenţiale ale produselor şi serviciilor oferite pieţei, astfel încât decizia privind achiziţia să fie rezultatul determinării cât mai exacte a compatibilităţii produsului sau a serviciului cu nevoile, afinitatea şi disponibilităţile consumatorului
  • anihilarea practicilor abuzive la încheierea, conceperea şi executarea contractului, care expun pe consumator la discreţia agentului economic
  • recunoaşterea dreptului consumatorului la denunţarea unilaterală a unor contracte făcute în împrejurări şi condiţii considerate provizorii sau improprii pentru o apreciere matură asupra achiziţiei
  • recunoaşterea dreptului la reparaţia pagubelor încercate de către consumator datorită neconformităţii produsului cu caracteristicile enunţate de producători şi de distribuitori, defectelor de calitate şi periculozităţii produselor sau serviciilor pentru viaţa, sănătatea şi securitatea consumatorului
  • asigurarea participării consumatorilor la fundamentarea şi luarea deciziilor care interesează această calitate a lor.

    Copyright © 2019 - Ionas Mihaela - Cabinet de avocat. Cluj-Napoca Toate drepturile rezervate.