Obiectul executării silite Pot fi executate silit obligaţiile al căror obiect constă în plata unei sume de bani, predarea unui bun ori a folosinţei acestuia, desfiinţarea unei c
Convenţiile privind obiectul urmăririi silite Creditorul şi debitorul pot încheia înţelegeri privind efectuarea executării silite, inclusiv cu privire la obiectul urmăririi. În

Suspendarea în cazul exercitării contestaţiei la executare Până la soluţionarea contestaţiei la executare sau a altei cereri privind executarea silită, la solicitarea părţii in

Suspendarea provizorie a executării silite Dacă există urgenţă şi dacă s-a plătit cauţiunea , instanţa poate dispune, prin încheiere şi fără citarea părţilor, suspendarea pro

Încetarea executării silite Executarea silită încetează dacă: s-a realizat integral obligaţia prevăzută în titlul executoriu, s-au achitat cheltuielile de executare, precu

Reluarea executării silite În cazul în care executarea silită a încetat datorită faptului că executarea nu mai putea fi efectuată sau continuată din cauza lipsei de bunuri urmăr