Suspendarea executării silite   Executarea silită se suspendă în cazurile în care aceasta este prevăzută de lege ori a fost dispusă de instanţă. În afara cazurilor în care legea prevede în mod expres suspendarea de drept a executării silite, desfăşurarea normală a executării silite poate fi suspendată de instanţă atunci când există contestaţii cu privire la legalitatea titlului executoriu sau a actelor de executare. Suspendarea executării silite de către instanţă este o măsură excepţională, care poate fi luată numai atunci când este necesară pentru prevenirea unor prejudicii pentru debitor sau alţi participanţi la executarea silită, care nu ar mai putea fi reparate sau ar fi foarte dificil de reparat prin desfiinţarea ulterioară a actelor de executare. Suspendarea executării silite se poate dispune numai cu constituirea prealabilă a unei cauţiuni , aceasta având şi un rol disuasiv în ceea ce priveşte formularea unor cereri de suspendare nefondate sau pur şicanatorii. Suspendarea executării silite constă în oprirea activităţii executorului judecătoresc, iar în cazul în care este dispusă înainte de a se începe executarea silită, caz în care are ca efect amânarea declanşării acesteia. Suspendarea executării silite nu poate fi dispusă în afara cazurilor permise de lege de instanţa de judecată sau de alte organe prevăzute de lege. Executorul judecătoresc nu poate suspenda executarea din oficiu sau la cererea debitorului.  

Suspendarea executării silite   Executarea silită se suspendă în cazurile în care aceasta este prevăzută de lege ori a fost dispusă de instanţă. În afara cazurilor în care legea prevede în mod expres suspendarea de drept a executării silite, desfăşurarea normală a executării silite poate fi suspendată de instanţă atunci când există contestaţii cu privire la legalitatea titlului executoriu sau a actelor de executare. Suspendarea executării silite de către instanţă este o măsură excepţională, care poate fi luată numai atunci când este necesară pentru prevenirea unor prejudicii pentru debitor sau alţi participanţi la executarea silită, care nu ar mai putea fi reparate sau ar fi foarte dificil de reparat prin desfiinţarea ulterioară a actelor de executare. Suspendarea executării silite se poate dispune numai cu constituirea prealabilă a unei cauţiuni , aceasta având şi un rol disuasiv în ceea ce priveşte formularea unor cereri de suspendare nefondate sau pur şicanatorii. Suspendarea executării silite constă în oprirea activităţii executorului judecătoresc, iar în cazul în care este dispusă înainte de a se începe executarea silită, caz în care are ca efect amânarea declanşării acesteia. Suspendarea executării silite nu poate fi dispusă în afara cazurilor permise de lege de instanţa de judecată sau de alte organe prevăzute de lege. Executorul judecătoresc nu poate suspenda executarea din oficiu sau la cererea debitorului.  

Suspendarea acordată de creditor Executarea se suspendă de către executorul judecătoresc la cererea creditorului urmăritor.  În virtutea principiului disponibilităţii, creditorul poate fi de acord cu suspendarea executării silite.  Această posibilitate există și în cazurile în care executarea silită este pornită la cererea procurorului. În acest caz însă, persoana fără capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă are nevoie de autorizarea, respectiv încuviinţarea reprezentantului sau ocrotitorului legal.  Dacă creditorul consimte la suspendarea executării, efectuarea actelor de executare este oprită până la data la care creditorul cere reluarea acestora. Termenul de perimare nu se suspendă pe timpul cât executarea silită este suspendată la cererea creditorului.  Suspendarea voluntară a executării de către creditor are ca efect începerea curgerii termenului de perimare.  Creditorul care acordă suspendarea executării trebuie să reînceapă executarea   înainte de expirarea termenului de perimare. Atunci când suspendarea a fost acordată de creditor termenului de perimare se va calcula de la data la care a intervenit suspendarea. Suspendarea executării silite acordată de creditor nu suspendă nici curgerea termenului de prescripţie.

Suspendarea acordată de creditor Executarea se suspendă de către executorul judecătoresc la cererea creditorului urmăritor.  În virtutea principiului disponibilităţii, creditorul poate fi de acord cu suspendarea executării silite.  Această posibilitate există și în cazurile în care executarea silită este pornită la cererea procurorului. În acest caz însă, persoana fără capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă are nevoie de autorizarea, respectiv încuviinţarea reprezentantului sau ocrotitorului legal.  Dacă creditorul consimte la suspendarea executării, efectuarea actelor de executare este oprită până la data la care creditorul cere reluarea acestora. Termenul de perimare nu se suspendă pe timpul cât executarea silită este suspendată la cererea creditorului.  Suspendarea voluntară a executării de către creditor are ca efect începerea curgerii termenului de perimare.  Creditorul care acordă suspendarea executării trebuie să reînceapă executarea   înainte de expirarea termenului de perimare. Atunci când suspendarea a fost acordată de creditor termenului de perimare se va calcula de la data la care a intervenit suspendarea. Suspendarea executării silite acordată de creditor nu suspendă nici curgerea termenului de prescripţie.

Repunerea în termenul de prescripţie După împlinirea termenului de prescripţie, creditorul poate cere repunerea în acest termen numai dacă a fost împiedicat să ceară executarea datorită unor motive temeinice. Repunerea în termenul de prescripţie extinctivă reprezintă beneficiul recunoscut de lege titularilor drepturilor subiective în temeiul căruia aceştia îşi pot valorifica drepturile, chiar dacă termenul de prescripţie extinctivă s-a împlinit.  În situaţiile în care inactivitatea titularului se datorează unor motive temeinice, producerea efectelor prescripţiei extinctive deturnează instituţia de la finalitatea ei. În acest mod,  s-ar sancţiona atitudinea titularului dreptului subiectiv, deşi nu i s-ar putea reproşa acestuia o conduită culpabilă.  Repunerea în termenul de prescripţie extinctivă este o măsură excepţională. Cauzele de repunere în termenul de prescripţie extinctivă nu sunt menţionate de lege, ci este precizat, în mod generic, că este vorba de „motive temeinice". În consecință, acestea sunt lăsate la libera apreciere a instanţei de executare căreia i se solicită repunerea în termenul de prescripţie extinctivă, care urmează să decidă de la caz la caz, în funcţie de situaţia concretă din speţă. Prin motive temeinice care să justifice repunerea în termenul de prescripţie extinctivă ar trebui să se înţeleagă doar acele împrejurări care, fără a avea caracterul forţei majore, sunt exclusive de culpă.  Este vorba de piedici relative, în sensul că împrejurările de fapt respective au caracterul de piedică în exercitarea acţiunii pentru reclamant şi pentru cei care s-ar afla în condiţii asemănătoare şi nu i se poate imputa vreo culpă titularului dreptului la acţiune.  Repunerea în termenul de prescripţie extinctivă exclude atât forţa majoră, cât şi culpa. Domeniul repunerii în termenul de prescripţie extinctivă începe unde încetează culpa şi încetează unde începe forţa majoră. Repunerea în termenul de prescripţie extinctivă nu se poate dispune decât la cererea persoanei interesate. Cererea de repunere în termenul de prescripţie va putea fi făcută în termen de 15 zile de la încetarea cauzelor care justifică depăşirea termenului de prescripţie. Acest termen este unul de decădere. Judecata cererii de repunere în termen se face cu citarea părţilor de către instanța de executare, prin hotărâre supusă numai apelului. Executorii judecătoreşti nu sunt îndreptăţiţi să acorde repunerea în termen, ci, constatând opunerea debitorului pe acest motiv la efectuarea executării silite, pot să refuze îndeplinirea oricărui act de executare silită.  Admiterea cererii de repunere în termenul de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită are ca efect considerarea prescripţiei ca neîmplinită, deşi termenul de prescripţie prevăzut de lege a expirat.  După repunerea în termenul de prescripţie, creditorul are la dispoziţie un termen de 30 de zile, care curge de la data rămânerii definitive a hotărârii de repunere în termen, pentru formularea cererii de executare. Acest termen este un termen de prescripţie.

Repunerea în termenul de prescripţie După împlinirea termenului de prescripţie, creditorul poate cere repunerea în acest termen numai dacă a fost împiedicat să ceară executarea datorită unor motive temeinice. Repunerea în termenul de prescripţie extinctivă reprezintă beneficiul recunoscut de lege titularilor drepturilor subiective în temeiul căruia aceştia îşi pot valorifica drepturile, chiar dacă termenul de prescripţie extinctivă s-a împlinit.  În situaţiile în care inactivitatea titularului se datorează unor motive temeinice, producerea efectelor prescripţiei extinctive deturnează instituţia de la finalitatea ei. În acest mod,  s-ar sancţiona atitudinea titularului dreptului subiectiv, deşi nu i s-ar putea reproşa acestuia o conduită culpabilă.  Repunerea în termenul de prescripţie extinctivă este o măsură excepţională. Cauzele de repunere în termenul de prescripţie extinctivă nu sunt menţionate de lege, ci este precizat, în mod generic, că este vorba de „motive temeinice". În consecință, acestea sunt lăsate la libera apreciere a instanţei de executare căreia i se solicită repunerea în termenul de prescripţie extinctivă, care urmează să decidă de la caz la caz, în funcţie de situaţia concretă din speţă. Prin motive temeinice care să justifice repunerea în termenul de prescripţie extinctivă ar trebui să se înţeleagă doar acele împrejurări care, fără a avea caracterul forţei majore, sunt exclusive de culpă.  Este vorba de piedici relative, în sensul că împrejurările de fapt respective au caracterul de piedică în exercitarea acţiunii pentru reclamant şi pentru cei care s-ar afla în condiţii asemănătoare şi nu i se poate imputa vreo culpă titularului dreptului la acţiune.  Repunerea în termenul de prescripţie extinctivă exclude atât forţa majoră, cât şi culpa. Domeniul repunerii în termenul de prescripţie extinctivă începe unde încetează culpa şi încetează unde începe forţa majoră. Repunerea în termenul de prescripţie extinctivă nu se poate dispune decât la cererea persoanei interesate. Cererea de repunere în termenul de prescripţie va putea fi făcută în termen de 15 zile de la încetarea cauzelor care justifică depăşirea termenului de prescripţie. Acest termen este unul de decădere. Judecata cererii de repunere în termen se face cu citarea părţilor de către instanța de executare, prin hotărâre supusă numai apelului. Executorii judecătoreşti nu sunt îndreptăţiţi să acorde repunerea în termen, ci, constatând opunerea debitorului pe acest motiv la efectuarea executării silite, pot să refuze îndeplinirea oricărui act de executare silită.  Admiterea cererii de repunere în termenul de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită are ca efect considerarea prescripţiei ca neîmplinită, deşi termenul de prescripţie prevăzut de lege a expirat.  După repunerea în termenul de prescripţie, creditorul are la dispoziţie un termen de 30 de zile, care curge de la data rămânerii definitive a hotărârii de repunere în termen, pentru formularea cererii de executare. Acest termen este un termen de prescripţie.

Începutul prescripţiei Începutul termenului de prescripţie este reprezentat de momentul în care se naşte dreptul de a obţine executarea silită.  În cazul titlurilor care nu se obţin în urma unei proceduri jurisdicţionale contencioase, dreptul de a obţine executarea silită se naşte din momentul eliberării sau întocmirii titlului executoriu. Prin excepţie, în materie fiscală, dreptul de a obţine executarea silită a creanţelor fiscale începe să curgă de ia data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naştere acest drept. În cazul titlurilor reprezentate de hotărâri ale organelor cu atribuţii jurisdicţionale, altele decât hotărârile judecătoreşti şi arbitrale acestea pot fi puse în executare de la data rămânerii definitive.  Hotărârea rămâne definitivă la data expirării termenului de exercitare a căii de atac prevăzute de lege sau la data hotărârii judecătoreşti de respingere a căii de atac respective. Pentru cazul hotărârilor judecătoreşti şi arbitrale, termenul de prescripţie începe să curgă de la data rămânerii lor definitive, chiar dacă ele sunt executorii anterior datei rămânerii definitive. Hotărârile definitive sunt: hotărârile care nu sunt supuse apelului şi nici recursului hotărârile date în primă instanţă, fără drept de apel, neatacate cu recurs hotărârile date în primă instanţă, care nu au fost atacate cu apel hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs Data de la care aceste hotărâri devin definitive este data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului sau data pronunţării. Celelalte hotărâri devin definitive la data expirării termenului de apel sau, după caz, de recurs, în cazul în care calea de atac nu a fost exercitată sau au fost respinse ca tardive.  Dacă a fost exercitată calea de atac, data rămânerii definitive este data pronunţării hotărârii în apel, dacă hotărârea de primă instanţă era susceptibilă numai de apel, sau în recurs, în cazul în care hotărârea din apel putea fi atacată cu recurs.  În cazul perimării apelului sau recursului hotărârea rămâne definitivă la expirarea termenului de perimare, respectiv în temeiul hotărârii prin care se constată perimarea.  În cazul retragerii căii de atac de reformare, hotărârea devine definitivă de la data la care intervine retragerea.  Dacă recursul este anulat ca neregulat introdus, ca netimbrat sau ca declarat de o persoană ce nu şi-a justificat calitatea de reprezentant, hotărârea instanţei de apel devine definitivă pe data pronunţării hotărârii din recurs. În cazul hotărârilor judecătoreşti şi arbitrale definitive care prevăd un termen de graţie, prescripţia începe să curgă de la expirarea termenului stabilit pentru executare.

Începutul prescripţiei Începutul termenului de prescripţie este reprezentat de momentul în care se naşte dreptul de a obţine executarea silită.  În cazul titlurilor care nu se obţin în urma unei proceduri jurisdicţionale contencioase, dreptul de a obţine executarea silită se naşte din momentul eliberării sau întocmirii titlului executoriu. Prin excepţie, în materie fiscală, dreptul de a obţine executarea silită a creanţelor fiscale începe să curgă de ia data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naştere acest drept. În cazul titlurilor reprezentate de hotărâri ale organelor cu atribuţii jurisdicţionale, altele decât hotărârile judecătoreşti şi arbitrale acestea pot fi puse în executare de la data rămânerii definitive.  Hotărârea rămâne definitivă la data expirării termenului de exercitare a căii de atac prevăzute de lege sau la data hotărârii judecătoreşti de respingere a căii de atac respective. Pentru cazul hotărârilor judecătoreşti şi arbitrale, termenul de prescripţie începe să curgă de la data rămânerii lor definitive, chiar dacă ele sunt executorii anterior datei rămânerii definitive. Hotărârile definitive sunt: hotărârile care nu sunt supuse apelului şi nici recursului hotărârile date în primă instanţă, fără drept de apel, neatacate cu recurs hotărârile date în primă instanţă, care nu au fost atacate cu apel hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs Data de la care aceste hotărâri devin definitive este data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului sau data pronunţării. Celelalte hotărâri devin definitive la data expirării termenului de apel sau, după caz, de recurs, în cazul în care calea de atac nu a fost exercitată sau au fost respinse ca tardive.  Dacă a fost exercitată calea de atac, data rămânerii definitive este data pronunţării hotărârii în apel, dacă hotărârea de primă instanţă era susceptibilă numai de apel, sau în recurs, în cazul în care hotărârea din apel putea fi atacată cu recurs.  În cazul perimării apelului sau recursului hotărârea rămâne definitivă la expirarea termenului de perimare, respectiv în temeiul hotărârii prin care se constată perimarea.  În cazul retragerii căii de atac de reformare, hotărârea devine definitivă de la data la care intervine retragerea.  Dacă recursul este anulat ca neregulat introdus, ca netimbrat sau ca declarat de o persoană ce nu şi-a justificat calitatea de reprezentant, hotărârea instanţei de apel devine definitivă pe data pronunţării hotărârii din recurs. În cazul hotărârilor judecătoreşti şi arbitrale definitive care prevăd un termen de graţie, prescripţia începe să curgă de la expirarea termenului stabilit pentru executare.

Întreruperea cursului prescripţiei Întreruperea prescripţiei se face de către creditor prin acte care exprimă voinţa acestuia de a-şi realiza dreptul. După întrerupere, începe să curgă un nou termen de prescripţie. Întreruperea prescripţiei faţă de unul dintre creditorii sau debitorii solidari ori a unei obligaţii indivizibile produce efecte şi faţă de ceilalţi.  Întreruperea prescripţiei contra debitorului principal are efect şi faţă de fideiusor. De asemenea, întreruperea prescripţiei faţă de garant produce efecte şi faţă de debitorul principal. Cursul prescripţiei se întrerupe: pe data îndeplinirii de către debitor, înainte de începerea executării silite sau în cursul acesteia, a unui act voluntar de executare a obligaţiei prevăzute în titlul executoriu ori a recunoaşterii, în orice alt mod, a datoriei pe data depunerii cererii de executare, însoţită de titlul executoriu, chiar dacă a fost adresată unui organ de executare necompetent pe data depunerii cererii de intervenţie în cadrul urmăririi silite pornite de alţi creditori pe data îndeplinirii în cursul executării silite a unui act de executare pe data depunerii cererii de reluare a executării în alte cazuri prevăzute de lege . Prescripţia nu este întreruptă dacă cererea de executare a fost respinsă, anulată sau dacă s-a perimat ori dacă cel care a făcut-o a renunţat la ea. În aceste cazuri, creditorul va putea porni o nouă executare silită numai dacă se află înăuntrul termenului de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită.  În cazul anulării unui singur act de executare prescripţia se întrerupe de la ultimul act de executare valabil, adică de la ultimul act premergător actului anulat, urmând ca de la acel act să curgă un nou termen de prescripţie. Termenele de prescripţie privitoare la executarea silită a creanţelor fiscale se întrerup după cum urmează: în cazurile şi în condiţiile stabilite de lege pentru întreruperea termenului de prescripţie a dreptului la acţiune pe data îndeplinirii de către debitor, înainte de începerea executării silite sau în cursul acesteia, a unui act voluntar de plată a obligaţiei prevăzute în titlul executoriu ori a recunoaşterii în orice alt mod a datoriei pe data îndeplinirii, în cursul executării silite, a unui act de executare silită în alte cazuri prevăzute de lege.

Întreruperea cursului prescripţiei Întreruperea prescripţiei se face de către creditor prin acte care exprimă voinţa acestuia de a-şi realiza dreptul. După întrerupere, începe să curgă un nou termen de prescripţie. Întreruperea prescripţiei faţă de unul dintre creditorii sau debitorii solidari ori a unei obligaţii indivizibile produce efecte şi faţă de ceilalţi.  Întreruperea prescripţiei contra debitorului principal are efect şi faţă de fideiusor. De asemenea, întreruperea prescripţiei faţă de garant produce efecte şi faţă de debitorul principal. Cursul prescripţiei se întrerupe: pe data îndeplinirii de către debitor, înainte de începerea executării silite sau în cursul acesteia, a unui act voluntar de executare a obligaţiei prevăzute în titlul executoriu ori a recunoaşterii, în orice alt mod, a datoriei pe data depunerii cererii de executare, însoţită de titlul executoriu, chiar dacă a fost adresată unui organ de executare necompetent pe data depunerii cererii de intervenţie în cadrul urmăririi silite pornite de alţi creditori pe data îndeplinirii în cursul executării silite a unui act de executare pe data depunerii cererii de reluare a executării în alte cazuri prevăzute de lege . Prescripţia nu este întreruptă dacă cererea de executare a fost respinsă, anulată sau dacă s-a perimat ori dacă cel care a făcut-o a renunţat la ea. În aceste cazuri, creditorul va putea porni o nouă executare silită numai dacă se află înăuntrul termenului de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită.  În cazul anulării unui singur act de executare prescripţia se întrerupe de la ultimul act de executare valabil, adică de la ultimul act premergător actului anulat, urmând ca de la acel act să curgă un nou termen de prescripţie. Termenele de prescripţie privitoare la executarea silită a creanţelor fiscale se întrerup după cum urmează: în cazurile şi în condiţiile stabilite de lege pentru întreruperea termenului de prescripţie a dreptului la acţiune pe data îndeplinirii de către debitor, înainte de începerea executării silite sau în cursul acesteia, a unui act voluntar de plată a obligaţiei prevăzute în titlul executoriu ori a recunoaşterii în orice alt mod a datoriei pe data îndeplinirii, în cursul executării silite, a unui act de executare silită în alte cazuri prevăzute de lege.