Permisul de muncă pentru cetăţenii străini Persoanele care nu au cetăţenia română se pot încadra în muncă în România pe baza permisului de muncă. Acest document se acordă de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale la cererea străinilor care îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege cu privire la încadrarea în muncă şi care au aplicată pe documentul de trecere al frontierei viza pentru angajare în muncă. Permisul se acordă pentru un interval de 6 luni, cu posibilitatea prelungirii la cererea titularului pentru noi intervale de câte 6 luni. Pentru angajatorul respectiv o societate comercială înfiinţată şi administrate de un cetăţean străin, sunt impuse unele condiţii pentru a putea încheia contract individual de muncă.
Concursul / examenul Încadrarea salariaţilor la instituţiile şi autorităţile publice şi la alte unităţi bugetare se face numai prin concurs sau examen, după caz. Posturile vacante existente în statul de funcţii vor fi scoase la concurs, în raport cu necesităţile fiecărei unităţi. În cazul în care la concursul organizat în vederea ocupării unui post vacant nu s-au prezentat mai mulţi candidaţi, încadrarea în muncă se face prin examen. Condiţiile de organizare şi modul de desfăşurare a concursului/ examenului se stabilesc prin regulament aprobat prin hotărâre a Guvernului.

Avizul medical O persoană poate fi angajată în muncă numai în baza unui certificat medical, care constată faptul că cel în cauză este apt pentru prestarea acelei munci. Nerespectarea acestor prevederi atrage nulitatea contractului individual de muncă. În situaţia în care salariatul prezintă certificatul medical după momentul încheierii contractului individual de muncă, iar din cuprinsul certificatului rezultă că cel în cauză este apt de muncă, contractul astfel încheiat rămâne valabil. Competenţa şi procedura de eliberare a certificatului medical, precum şi sancţiunile aplicabile angajatorului în cazul angajării sau schimbării locului ori felului muncii fără certificat medical sunt stabilite prin legi speciale. Solicitarea, la angajare, a testelor de graviditate este interzisă. La angajarea în domeniile sănătate, alimentaţie publică, educaţie şi în alte domenii stabilite prin acte normative se pot solicita şi teste medicale specifice. Certificatul medical este obligatoriu şi în următoarele situaţii: la reînceperea activităţii după o întrerupere mai mare de 6 luni, pentru locurile de muncă având expunere la factori nocivi profesionali, şi de un an, în celelalte situaţii în cazul detaşării sau trecerii în alt loc de muncă ori în altă activitate, dacă se schimbă condiţiile de muncă la începerea misiunii, în cazul salariaţilor încadraţi cu contract de muncă temporară în cazul ucenicilor, practicanţilor, elevilor şi studenţilor, în situaţia în care urmează să fie instruiţi pe meserii şi profesii şi în situaţia schimbării meseriei pe parcursul instruirii periodic, în cazul celor care lucrează în condiţii de expunere la factori nocivi profesionali, potrivit reglementărilor Ministerului Sănătăţii şi Familiei periodic, în cazul celor care desfăşoară activităţi cu risc de transmitere a unor boli şi care lucrează în sectorul alimentar, zootehnic, la instalaţiile de aprovizionare cu apă potabilă, în colectivităţi de copii, în unităţi sanitare, potrivit reglementărilor Ministerului Sănătăţii şi Familiei periodic, în cazul celor care lucrează în unităţi fără factori de risc, prin examene medicale diferenţiate în funcţie de vârstă, sex şi stare de sănătate, potrivit reglementărilor din contractele colective de muncă.

Actul de repartizare în muncă Actul administrativ de repartizare în muncă reprezintă numai o premisă pentru încheierea contractului individual de muncă, izvorul raportului juridic de muncă rămâne întotdeauna contractul individual de muncă. Actul de repartizare în muncă are caracter obligatoriu în următoarele situaţii: actul de repartizare în muncă a persoanelor cu handicap este obligatoriu pentru angajatorii care constituie unităţi protejate ori pentru cei care au cel puţin 100 de salariaţi (în limita a 4% din totalul salariaţilor unităţii respective). Persoanele cu handicap nu sunt obligate să dea curs actului individual de repartizare în muncă. persoanele apte de muncă, beneficiare ale dreptului de ajutor social (inclusiv membrii familiei titularului respectiv), au obligaţia să dovedească cu acte din 3 în 3 luni, că au solicitat repartizarea în muncă sau că nu au refuzat nejustificat să dea curs unei repartizări pentru orice loc de muncă oferit. În caz contrar, plata ajutorului social se suspendă pentru beneficiarul unic sau se modifică plafonul de venit, respectiv cuantumul ajutorului social, prin excluderea din numărul membrilor de familie a persoanelor care nu îndeplinesc aceste obligaţii. Pentru angajator actul de repartizare în muncă nu este obligatoriu.

Avize, acorduri sau aprobări prealabile În anumite situaţii, reglementate prin dispoziţii legale speciale, încheierea contractului individual de muncă este condiţionată de existenţa în prealabil a unui aviz obligatoriu ori consultativ al unui organ. În aceste sens, este necesar avizul organului de poliţie pentru încadrarea persoanelor din Corpul Gardienilor Publici ce urmează a fi dotate cu armament, personalului de pază cărora li se încredinţează arme şi muniţii, personalului operator de jocuri de noroc. Dacă un contract individual de muncă s-a încheiat în lipsa avizului obligatoriu este nul de drept. Dacă se obţine avizul ulterior încadrării, nulitatea se acoperă şi contractul de muncă este legal încheiat.