Reexaminarea   Hotărârile Tribunalului de Primă Instanţă care statuează asupra acţiunilor introduse împotriva hotărârilor Tribunalului Funcţiei Publice al Uniunii Europene pot, în mod excepţional, să facă obiectul unei reexaminări din partea Curţii de Justiţie. 

Componenţa Curtea este formată din trei instanţe: Curtea de Justiţie care se ocupă de solicitările privind pronunţarea unor hotărâri preliminare adresate de instanţele naţionale și de anumite acţiuni în anulare și recursuri. Tribunalul de Primă Instanţă a fost înfiinţat în 1989 şi se pronunţă asupra acţiunilor în anulare introduse de persoane fizice, întreprinderi și, în anumite cazuri, de guvernele UE. În practică, această instanţă se ocupă în principal cu legislaţia privind concurenţa, ajutorul de stat, comerţul, agricultura, mărcile comerciale. Tribunalul Funcţiei Publice a fost înfiinţat la sfârşitul anului 2004 şi se pronunţă asupra disputelor dintre instituţiile UE și personalul lor. Curtea de Justiţie este compusă din 28 de judecători (câte unul din fiecare Stat Membru) şi 9 avocaţi generali. Judecătorii şi avocaţii generali sunt desemnaţi de comun acord de guvernele statelor membre, după consultarea unui comitet al cărui rol este de a emite un aviz cu privire la capacitatea candidaţilor de a exercita funcţiile respective. Mandatul acestora este de şase ani și poate fi reînnoit. Prin Tratatul de la Lisabona numărul avocaţilor generali s-a majorat la 11 dintre care 6 avocaţi generali vor fi permanenţi, provenind din Polonia, Germania, Franţa, Italia, Spania şi Regatul Unit. Ceeilalţi 5 vor rămâne în sistemul existent de rotaţie. Judecătorii Curţii de Justiţie îl desemnează din rândul lor pe preşedinte și pe vicepreședinte, pentru o perioadă de trei ani care poate fi reînnoită. Preşedintele conduce lucrările Curţii de Justiţie şi prezidează şedinţele şi deliberările în cazul celor mai mari complete de judecată. Vicepreședintele îl asistă pe președinte în exercitarea funcţiilor sale și îl înlocuiește în caz de împiedicare. Avocaţii generali asistă Curtea. Aceştia au rolul de a prezenta, cu deplină imparţialitate şi în deplină independenţă, opinie juridică numită "concluzii" în cauzele care le sunt repartizate. Grefierul este secretarul general al instituţiei, ale cărei servicii le conduce sub autoritatea preşedintelui Curţii. Curtea poate judeca diferitele acţiuni în şedinţă plenară, în Marea Cameră (cincisprezece judecători) sau în camere de cinci sau de trei judecători. Curtea se întruneşte în şedinţă plenară în cazurile speciale prevăzute de Statutul Curţii şi atunci când apreciază că o cauză prezintă o importanţă excepţională. Curtea se întruneşte în Marea Cameră la cererea unui stat membru sau a unei instituţii care este parte într-un proces, precum şi în cauzele deosebit de complexe sau de importante. Celelalte cauze sunt soluţionate în camere de cinci sau de trei judecători. Preşedinţii camerelor de cinci judecători sunt aleşi pentru perioadă de trei ani, iar cei ai camerelor de trei judecători pentru perioadă de un an.

Recurs în interesul legii Competența de soluționare a cauzelor prin care se solicită de către asistenţa socială obligarea unui consiliu judeţean sau local la suportarea cheltuielilor de întreţinere pentru persoane care beneficiază de măsuri de protecţie 22 iunie 2015 Competența de soluționare a cauzelor prin care se solicită de către asistenţa socială obligarea unui consiliu judeţean sau local la suportarea cheltuielilor de întreţinere pentru persoane care beneficiază de măsuri de protecţie Potrivit deciziei nr. 13  în dosarul nr.8/2015 pronunţată în şedinţa publică din 22 iunie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Constanţa și, în consecință, a stabilit că:             “În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. f) şi art.10 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv art. 94 şi art. 95 din Codul de procedură civilă, litigiile având ca obiect acţiuni prin care se solicită de către o direcţie generală de asistenţă socială şi protecţia copilului obligarea unui consiliu judeţean sau local ori a unei alte direcţii generale de asistenţă socială şi protecţia copilului la suportarea cheltuielilor de întreţinere pentru persoane care beneficiază de măsuri de protecţie prevăzute de Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sunt de competenţa instanţelor de contencios administrativ.”   Aceasta este obligatorie, potrivit art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.

Componenţa Curtea este formată din trei instanţe: Curtea de Justiţie care se ocupă de solicitările privind pronunţarea unor hotărâri preliminare adresate de instanţele naţionale și de anumite acţiuni în anulare și recursuri. Tribunalul de Primă Instanţă a fost înfiinţat în 1989 şi se pronunţă asupra acţiunilor în anulare introduse de persoane fizice, întreprinderi și, în anumite cazuri, de guvernele UE. În practică, această instanţă se ocupă în principal cu legislaţia privind concurenţa, ajutorul de stat, comerţul, agricultura, mărcile comerciale. Tribunalul Funcţiei Publice a fost înfiinţat la sfârşitul anului 2004 şi se pronunţă asupra disputelor dintre instituţiile UE și personalul lor. Curtea de Justiţie este compusă din 28 de judecători (câte unul din fiecare Stat Membru) şi 9 avocaţi generali. Judecătorii şi avocaţii generali sunt desemnaţi de comun acord de guvernele statelor membre, după consultarea unui comitet al cărui rol este de a emite un aviz cu privire la capacitatea candidaţilor de a exercita funcţiile respective. Mandatul acestora este de şase ani și poate fi reînnoit. Prin Tratatul de la Lisabona numărul avocaţilor generali s-a majorat la 11 dintre care 6 avocaţi generali vor fi permanenţi, provenind din Polonia, Germania, Franţa, Italia, Spania şi Regatul Unit. Ceeilalţi 5 vor rămâne în sistemul existent de rotaţie. Judecătorii Curţii de Justiţie îl desemnează din rândul lor pe preşedinte și pe vicepreședinte, pentru o perioadă de trei ani care poate fi reînnoită. Preşedintele conduce lucrările Curţii de Justiţie şi prezidează şedinţele şi deliberările în cazul celor mai mari complete de judecată. Vicepreședintele îl asistă pe președinte în exercitarea funcţiilor sale și îl înlocuiește în caz de împiedicare. Avocaţii generali asistă Curtea. Aceştia au rolul de a prezenta, cu deplină imparţialitate şi în deplină independenţă, opinie juridică numită "concluzii" în cauzele care le sunt repartizate. Grefierul este secretarul general al instituţiei, ale cărei servicii le conduce sub autoritatea preşedintelui Curţii. Curtea poate judeca diferitele acţiuni în şedinţă plenară, în Marea Cameră (cincisprezece judecători) sau în camere de cinci sau de trei judecători. Curtea se întruneşte în şedinţă plenară în cazurile speciale prevăzute de Statutul Curţii şi atunci când apreciază că o cauză prezintă o importanţă excepţională. Curtea se întruneşte în Marea Cameră la cererea unui stat membru sau a unei instituţii care este parte într-un proces, precum şi în cauzele deosebit de complexe sau de importante. Celelalte cauze sunt soluţionate în camere de cinci sau de trei judecători. Preşedinţii camerelor de cinci judecători sunt aleşi pentru perioadă de trei ani, iar cei ai camerelor de trei judecători pentru perioadă de un an.

Cererea având ca obiect pronunţarea unei hotarâri preliminare Pentru a asigura o aplicare efectivă şi omogenă a legislaţiei Uniunii şi pentru a evita orice interpretare divergentă, instanţele naţionale pot şi uneori trebuie să se adreseze Curţii de Justiţie. Curtea de Justiţie este competentă să se pronunţe, cu titlu preliminar, cu privire la interpretarea tratatelor, validitatea şi interpretarea actelor adoptate de instituţiile, organele, oficiile sau agenţiile Uniunii Europene. Cu privire la interpretarea tratatelor şi a actelor UE Instanţa naţională, în cadrul unui litigiu cu care a fost sesizată, poate să adreseze Curţii de Justiţie o întrebare privind interpretarea unei prevederi a dreptului UE , în masura în care apreciaza că interpretarea îi este necesara pentru solutionarea litigiului dedus judecăţii. Dacă hotarârea instanţei naţionale din litigiul cu care a fost sesizată nu poate face obiectul unei căi de atac interne, respectiva instanţă este obligată să sesizeze Curtea de Justiţie pentru obţinerea unei interpretări a normelor UE, cu excepţia cazului în care există deja o jurisprudenţă în materia respectivă sau a cazului în care interpretarea normei de drept în cauză este evidentă. Cu privire la aprecierea validităţii actelor UE Instanţa naţională trebuie să adreseze o întrebare Curţii în situaţia în care are îndoieli cu privire la validitatea unui act al unei instituţii, al unui organ, al unui oficiu sau al unei agenţii a Uniunii, indicând motivele pentru care apreciaza că actul menţionat ar putea fi lovit de nulitate. Atunci când există îndoieli serioase cu privire la validitatea unui act al unei instituţii, al unui organ, al unui oficiu sau al unei agenţii a Uniunii, pe care se întemeiază un act intern, instanţa naţională poate să suspende temporar aplicarea acestuia din urmă sau să ia orice altă măsură provizorie în privinţa sa.  Răspunsul Curţii de Justiţie ia forma unei hotărâri sau a unei ordonanţe motivate. Instanţa naţională destinatară este ţinută de interpretarea dată atunci când soluţionează litigiul aflat pe rolul său. Hotărârea Curţii de Justiţie este în aceeaşi măsură obligatorie pentru celelalte instanţe naţionale sesizate cu o problemă identică.  Cu toate că această cerere nu poate fi formulată decât de o instanţă judecătorească naţională, toate părţile din procedura în faţa acesteia din urmă, statele membre şi instituţiile Uniunii pot participa la procedura iniţiată la Curtea de Justiţie. 

Cererea având ca obiect pronunţarea unei hotarâri preliminare Pentru a asigura o aplicare efectivă şi omogenă a legislaţiei Uniunii şi pentru a evita orice interpretare divergentă, instanţele naţionale pot şi uneori trebuie să se adreseze Curţii de Justiţie. Curtea de Justiţie este competentă să se pronunţe, cu titlu preliminar, cu privire la interpretarea tratatelor, validitatea şi interpretarea actelor adoptate de instituţiile, organele, oficiile sau agenţiile Uniunii Europene. Cu privire la interpretarea tratatelor şi a actelor UE Instanţa naţională, în cadrul unui litigiu cu care a fost sesizată, poate să adreseze Curţii de Justiţie o întrebare privind interpretarea unei prevederi a dreptului UE , în masura în care apreciaza că interpretarea îi este necesara pentru solutionarea litigiului dedus judecăţii. Dacă hotarârea instanţei naţionale din litigiul cu care a fost sesizată nu poate face obiectul unei căi de atac interne, respectiva instanţă este obligată să sesizeze Curtea de Justiţie pentru obţinerea unei interpretări a normelor UE, cu excepţia cazului în care există deja o jurisprudenţă în materia respectivă sau a cazului în care interpretarea normei de drept în cauză este evidentă. Cu privire la aprecierea validităţii actelor UE Instanţa naţională trebuie să adreseze o întrebare Curţii în situaţia în care are îndoieli cu privire la validitatea unui act al unei instituţii, al unui organ, al unui oficiu sau al unei agenţii a Uniunii, indicând motivele pentru care apreciaza că actul menţionat ar putea fi lovit de nulitate. Atunci când există îndoieli serioase cu privire la validitatea unui act al unei instituţii, al unui organ, al unui oficiu sau al unei agenţii a Uniunii, pe care se întemeiază un act intern, instanţa naţională poate să suspende temporar aplicarea acestuia din urmă sau să ia orice altă măsură provizorie în privinţa sa.  Răspunsul Curţii de Justiţie ia forma unei hotărâri sau a unei ordonanţe motivate. Instanţa naţională destinatară este ţinută de interpretarea dată atunci când soluţionează litigiul aflat pe rolul său. Hotărârea Curţii de Justiţie este în aceeaşi măsură obligatorie pentru celelalte instanţe naţionale sesizate cu o problemă identică.  Cu toate că această cerere nu poate fi formulată decât de o instanţă judecătorească naţională, toate părţile din procedura în faţa acesteia din urmă, statele membre şi instituţiile Uniunii pot participa la procedura iniţiată la Curtea de Justiţie. 

Acţiunea în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor Această acţiune permite Curţii de Justiţie să controleze respectarea de către statele membre a obligaţiilor care le revin în temeiul dreptului Uniunii. Sesizarea Curţii de Justiţie este precedată de o procedură prealabilă iniţiată de Comisie prin care se dă statului membru vizat posibilitatea de a răspunde motivelor invocate împotriva sa. Dacă această procedură nu determină statul membru să îşi îndeplinească obligaţiile, poate fi introdusă la Curtea de Justiţie o acţiune privind încălcarea dreptului Uniunii.  În cazul în care Curtea de Justiţie constată neîndeplinirea obligaţiilor, statul este obligat să pună imediat capăt acestei situaţii. Dacă, în urma unei noi sesizări din partea Comisiei, Curtea de Justiţie constată că statul membru în cauză nu s-a conformat hotărârii sale, aceasta îi poate impune plata unei sume forfetare și/sau a unor penalităţi cu titlu cominatoriu. Cu toate acestea, în cazul în care nu sunt comunicate Comisiei măsurile de transpunere a unei directive, poate fi aplicată de Curte statului membru vizat, la propunerea Comisiei, o sancţiune pecuniară chiar de la prima hotărâre de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor. Această acţiune poate fi introdusă fie de Comisie, fie de un stat membru.  Dacă ea este introdusă de un stat membru, înainte de a sesiza CJUE, acesta trebuie să se adreseze Comisiei în legatură cu respectiva încalcare. Comisia poate emite un aviz motivat, după ce a oferit posibilitatea statelor implicate să îşi prezinte în contradictoriu observaţiile scrise şi orale. În cazul în care Comisia nu a emis avizul motivat în termen de trei luni de la primirea cererii, statul membru reclamant poate introduce acţiunea în faţa Curţii de Justiţie.

Acţiunea în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor Această acţiune permite Curţii de Justiţie să controleze respectarea de către statele membre a obligaţiilor care le revin în temeiul dreptului Uniunii. Sesizarea Curţii de Justiţie este precedată de o procedură prealabilă iniţiată de Comisie prin care se dă statului membru vizat posibilitatea de a răspunde motivelor invocate împotriva sa. Dacă această procedură nu determină statul membru să îşi îndeplinească obligaţiile, poate fi introdusă la Curtea de Justiţie o acţiune privind încălcarea dreptului Uniunii.  În cazul în care Curtea de Justiţie constată neîndeplinirea obligaţiilor, statul este obligat să pună imediat capăt acestei situaţii. Dacă, în urma unei noi sesizări din partea Comisiei, Curtea de Justiţie constată că statul membru în cauză nu s-a conformat hotărârii sale, aceasta îi poate impune plata unei sume forfetare și/sau a unor penalităţi cu titlu cominatoriu. Cu toate acestea, în cazul în care nu sunt comunicate Comisiei măsurile de transpunere a unei directive, poate fi aplicată de Curte statului membru vizat, la propunerea Comisiei, o sancţiune pecuniară chiar de la prima hotărâre de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor. Această acţiune poate fi introdusă fie de Comisie, fie de un stat membru.  Dacă ea este introdusă de un stat membru, înainte de a sesiza CJUE, acesta trebuie să se adreseze Comisiei în legatură cu respectiva încalcare. Comisia poate emite un aviz motivat, după ce a oferit posibilitatea statelor implicate să îşi prezinte în contradictoriu observaţiile scrise şi orale. În cazul în care Comisia nu a emis avizul motivat în termen de trei luni de la primirea cererii, statul membru reclamant poate introduce acţiunea în faţa Curţii de Justiţie.

Acţiunea în anulare Prin intermediul acestei acţiuni, reclamantul solicită anularea unui act al unei instituţii, al unui organ, al unui oficiu sau al unei agenţii a Uniunii. Curtea de Justiţie este singura competentă să soluţioneze acţiunile introduse de un stat membru împotriva Parlamentului European şi/sau împotriva Consiliului (cu excepţia actelor acestuia din urmă în materie de ajutoare de stat, dumping sau competenţe de executare) sau pe cele introduse de o instituţie a Uniunii împotriva unei alte instituţii. Tribunalul este competent şă judece, în primă instanţă, toate celelalte acţiuni de acest tip şi îndeosebi acţiunile introduse de persoane private. Atunci când acţiunea introdusă este întemeiată, Curtea de Justiţie declară actul contestat nul şi neavenit. În cazurile în care consideră că este necesar, Curtea indică efectele actului anulat care trebuie considerate ca fiind irevocabile.

Acţiunea în anulare Prin intermediul acestei acţiuni, reclamantul solicită anularea unui act al unei instituţii, al unui organ, al unui oficiu sau al unei agenţii a Uniunii. Curtea de Justiţie este singura competentă să soluţioneze acţiunile introduse de un stat membru împotriva Parlamentului European şi/sau împotriva Consiliului (cu excepţia actelor acestuia din urmă în materie de ajutoare de stat, dumping sau competenţe de executare) sau pe cele introduse de o instituţie a Uniunii împotriva unei alte instituţii. Tribunalul este competent şă judece, în primă instanţă, toate celelalte acţiuni de acest tip şi îndeosebi acţiunile introduse de persoane private. Atunci când acţiunea introdusă este întemeiată, Curtea de Justiţie declară actul contestat nul şi neavenit. În cazurile în care consideră că este necesar, Curtea indică efectele actului anulat care trebuie considerate ca fiind irevocabile.