Recurs în interesul legii – sintagma ”cheltuieli de personal” nu include salariile primite de medicul rezident pentru munca desfăşurată în perioada rezidenţiatului. Potrivit deciziei nr. 5 în dosarul nr.10/2014 pronunțată în ședinţa publică din data de 16 februarie 2015, Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Constanţa şi, în conseci 16 februarie 2015 Potrivit deciziei nr. 5 în dosarul nr.10/2014 pronunțată în ședinţa publică din data de 16 februarie 2015, Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Constanţa şi, în consecinţă, a stabilit că: “În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 6 alin. (71) din Ordonanţa Guvernului nr. 12/2008 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 179/2008, respectiv art. 18 alin. (8) din Ordonanţa Guvernului nr. 18/2009 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului, aprobată prin Legea nr. 103/2012, cu completările ulterioare, prin raportare la art. 38 şi art. 159 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sintagma nu include salariile primite de medicul rezident pentru munca desfăşurată în perioada rezidenţiatului, iar drepturile salariale încasate nu pot fi restituite cu titlu de cheltuieli ocazionate de pregătirea profesională, în situaţia în care medicul rezident nu îşi respectă obligaţia asumată de a continua raporturile de muncă pentru o anumită perioadă cu spitalul în care a desfăşurat programul de rezidenţiat, chiar dacă o atare clauză ar fi prevăzută în actul adiţional la contractul individual de muncă, încheiat în condiţiile art. 196 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.” Aceasta este obligatorie potrivit dispoziţiilor art. 517 alin.(4) din Codul de procedură civilă.
Recurs în Interesul Legii – semnătura agentului constatator necesară legalităţii procesului-verbal de contravenţie emis de C.N.A.D.N.R. Potrivit deciziei nr. 6 în dosarul nr.14/2014 pronunțată în ședinţa publică din data de 16 februarie 2015, Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie a admis recursul în interesul legii formulat de Avocatul Poporului 16 februarie 2015 Potrivit deciziei nr. 6 în dosarul nr.14/2014 pronunțată în ședinţa publică din data de 16 februarie 2015, Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie a admis recursul în interesul legii formulat de Avocatul Poporului și, în consecinţă, a stabilit că: “În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art.17 din Ordonanţa Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările, raportate la dispoziţiile art.4 pct.1-4 şi art.7 din Legea nr.455/2001 privind semnătura electronică, republicată, procesele-verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor prevăzute de art.8 alin.(1) din Ordonanţa Guvernului nr.15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.424/2002, cu modificările şi completările ulterioare, încheiate potrivit art.9 alin.(1) lit.a), alin.(2) şi alin.(3) din acest act normativ, transmise persoanelor sancţionate contravenţional pe suport de hârtie, sunt lovite de nulitate absolută în lipsa semnăturii olografe a agentului constatator.” Aceasta este obligatorie potrivit dispoziţiilor art. 517 alin.(4) din Codul de procedură civilă.
Recurs în interesul legii - ridicarea vehiculelor staționate neregulamentar nu poate fi reglementată prin hotărâri ale consiliilor locale Potrivit deciziei nr. 9 în dosarul nr.3/2014 pronunțată în ședinţa publică din data de 25 mai 2015, Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie a admis recursul în 25 mai 2015 Potrivit deciziei nr. 9 în dosarul nr.3/2014 pronunțată în ședinţa publică din data de 25 mai 2015, Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie a admis recursul în interesul legii formulat de Avocatul Poporului şi, în consecinţă, a stabilit că: “În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art.128 alin.(1) lit.d), art.134 alin.(2) şi art.135 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, raportate la dispoziţiile art.3 alin.(1), art.5, art.36 alin.(1), alin.(2) lit.d) şi alin.(6) lit.a) pct.13 din Legea administraţiei publice locale nr.215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, art.21 lit.b) şi art.24 lit.d) din Legea-cadru a descentralizării nr.195/2006, procedura de aplicare a măsurii tehnico-administrative constând în ridicarea vehiculelor staţionate/oprite neregulamentar pe partea carosabilă, prevăzută de art.64 şi art.97 alin.(1) lit.d) şi alin.(6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.195/2002, nu poate fi reglementată prin hotărâri ale consiliilor locale..” Aceasta este obligatorie potrivit dispoziţiilor art.521 alin.(4) din Codul de procedură civilă.
Recurs în Interesul Legii – măsura arestării preventive luată faţă de inculpatul minor încetează de drept la momentul soluţionării în primă instanţă a acţiunii penale, prin pronunţarea unei măsuri educative. Potrivit deciziei nr. 7 în dosarul nr.1/2015 pronunțată în ședinţa publică din data de 16 martie 2015, Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie a admis recursul 16 februarie 2015 Potrivit deciziei nr. 7 în dosarul nr.1/2015 pronunțată în ședinţa publică din data de 16 martie 2015, Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă, a stabilit că: “În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art.399 alin.3 lit.d şi alin.4 Cod procedură penală, stabileşte că: La momentul soluţionării în primă instanţă a acţiunii penale, prin pronunţarea unei măsuri educative, indiferent de natura acesteia, măsura arestării preventive luată anterior faţă de inculpatul minor încetează de drept, iar instanţa dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului minor arestat preventiv.” Aceasta este obligatorie potrivit dispoziţiilor art.474 alin.4 din Codul de procedură penală.
Recurs în Interesul Legii - cererea de suspendare a executării provizorii Potrivit deciziei nr. 8 în dosarul nr.2/2015 pronunțată în ședinţa publică din data de 27 aprilie 2015, Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie a admis recursul în interesul legii formulat de 27 aprilie 2015 Potrivit deciziei nr. 8 în dosarul nr.2/2015 pronunțată în ședinţa publică din data de 27 aprilie 2015, Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Constanţa şi, în consecinţă, a stabilit că: “În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 450 alin. (5) raportat la art. 997 şi următoarele şi art. 719 alin. (7) din Codul de procedură civilă; cererea de suspendare provizorie se judecă de un complet format din doi judecători instanţa se pronunţă asupra cererii prin încheiere care nu este supusă niciunei căi de atac.” Aceasta este obligatorie potrivit dispoziţiilor art.521 alin.(4) din Codul de procedură civilă.
Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie - Completul Pentru Dezlegarea Unor Chestiuni De Drept În Materie Penală Potrivit minutei deciziei nr. 12, dosar nr. 857/1/2015 pronunțată în ședinţa publică din data de 6 mai 2015, ÎCCJ a stabilit că: 6 mai 2015 Potrivit minutei deciziei nr. 12, dosar nr. 857/1/2015 pronunțată în ședinţa publică din data de 6 mai 2015, ÎCCJ a stabilit că: “în interpretarea dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Codul penal, în cazul pedepselor definitive pentru infracţiuni care au produs consecinţe deosebit de grave potrivit Codului penal anterior, determinarea maximului special prevăzut de legea nouă se realizează, chiar dacă valoarea prejudiciului este inferioară pragului valoric prevăzut de art. 183 din Codul penal, prin raportare la varianta agravată a infracţiunilor limitativ enumerate în art. 309 din Codul penal.” Aceasta este obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. 3 din Codul de procedură penală.
Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie - Completul Pentru Dezlegarea Unor Chestiuni De Drept În Materie Penală Potrivit minutei deciziei nr. 13, dosar nr. 878/1/2015/HP/P pronunțată în ședinţa publică din data de 6 mai 2015, ÎCCJ a stabilit că: “în aplicarea dispoziţiilor art.5 din Codul penal, 6 mai 2015 Potrivit minutei deciziei nr. 13, dosar nr. 878/1/2015/HP/P pronunțată în ședinţa publică din data de 6 mai 2015, ÎCCJ a stabilit că: “în aplicarea dispoziţiilor art.5 din Codul penal, conform Deciziei nr.265/2014 a Curţii Constituţionale, în cazul pluralităţii de infracţiuni constând într-o infracţiune pentru care, potrivit Codului penal anterior, a fost aplicată, printr-o hotărâre definitivă, o pedeapsă, cu suspendarea condiţionată a executării, care, conform art.41 alin. (1) din Codul penal, nu îndeplineşte condiţiile pentru a constitui primul termen al recidivei postcondamnatorii şi, respectiv, o infracţiune săvârşită în termenul de încercare, pentru care legea penală mai favorabilă este legea nouă, stabilirea şi executarea pedepsei, în urma revocării suspendării condiţionate, se realizează potrivit dispoziţiilor art.15 alin. (2) din Legea nr.187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.286/2009 privind Codul penal raportat la art.83 alin. (1) din Codul penal anterior.” Aceasta este obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. 3 din Codul de procedură penală.
Prejudiciu nesemnificativ Odată cu intrarea în vigoare a Protocolului nr. 14, la 1 iunie 2010, un nou criteriu de admisibilitate a fost introdus. Acesta îi permite Curţii să respingă cauzele considerate „minore” în temeiul principiului conform căruia judecătorii nu ar trebui să examineze astfel de cauze. Curtea poate declara inadmisibilă orice cerere individuală atunci când consideră că reclamantul nu a suferit niciun prejudiciu important. Curtea nu poate declara inadmisibilă o cerere dacă respectarea drepturilor omului impune o examinare pe fond. Totodată ea nu poate respinge o cauză care nu a fost examinată în mod corespunzător de o instanţă internă. Noul criteriu se bazează pe ideea că încălcarea unui drept, indiferent de realitatea sa din punct de vedere pur juridic, trebuie să atingă un nivel minim de gravitate pentru a justifica examinarea sa de către o instanţă internaţională. Formularea criteriului ţine seama de prejudiciul deja suferit de reclamant la nivel naţional. Printre factorii care pot fi luaţi în considerare se numără și impactul financiar pentru reclamant. Miza patrimonială nu reprezintă singurul element care trebuie luat în considerare pentru a stabili dacă un reclamant a suferit un prejudiciu important. Încălcarea Convenţiei poate avea legătură cu chestiuni de principiu importante şi poate cauza un prejudiciu important fără a aduce totuşi atingere unui interes patrimonial. Sentimentul subiectiv al reclamantului cu privire la efectele pretinsei încălcări trebuie să poată fi justificat prin motive obiective. Cu privire la chestiunea dacă respectarea drepturilor omului impune examinarea cererii pe fond, cererea nu este declarată inadmisibilă dacă respectarea drepturilor omului impune examinarea cauzei pe fond. Organele Convenţiei au interpretat întotdeauna aceste dispoziţii în sensul că le obligau să continue examinarea unei cauze, indiferent de soluţionarea sa de către părţi sau de existenţa unui alt motiv de radiere a cererii de pe rol. Astfel de întrebări cu caracter general se pun, de exemplu, atunci când trebuie precizate obligaţiile statelor în temeiul Convenţiei sau când trebuie stimulat statul pârât să rezolve o problemă structurală care afectează şi alte persoane în aceeaşi situaţie ca şi reclamantul. Curtea a trebuit adesea să verifice dacă problema generală ridicată de cauză a fost sau era pe cale să fie soluţionată şi dacă chestiuni juridice similare fuseseră soluţionate de Curte. Cu privire la examinarea respectivei cauze în mod corespunzător de o instanţă internă, Curtea nu va putea niciodată respinge o cerere pe motiv de banalitate, dacă respectiva cauză nu a fost examinată în mod corespunzător de o instanţă internă.
Prejudiciu nesemnificativ Odată cu intrarea în vigoare a Protocolului nr. 14, la 1 iunie 2010, un nou criteriu de admisibilitate a fost introdus. Acesta îi permite Curţii să respingă cauzele considerate „minore” în temeiul principiului conform căruia judecătorii nu ar trebui să examineze astfel de cauze. Curtea poate declara inadmisibilă orice cerere individuală atunci când consideră că reclamantul nu a suferit niciun prejudiciu important. Curtea nu poate declara inadmisibilă o cerere dacă respectarea drepturilor omului impune o examinare pe fond. Totodată ea nu poate respinge o cauză care nu a fost examinată în mod corespunzător de o instanţă internă. Noul criteriu se bazează pe ideea că încălcarea unui drept, indiferent de realitatea sa din punct de vedere pur juridic, trebuie să atingă un nivel minim de gravitate pentru a justifica examinarea sa de către o instanţă internaţională. Formularea criteriului ţine seama de prejudiciul deja suferit de reclamant la nivel naţional. Printre factorii care pot fi luaţi în considerare se numără și impactul financiar pentru reclamant. Miza patrimonială nu reprezintă singurul element care trebuie luat în considerare pentru a stabili dacă un reclamant a suferit un prejudiciu important. Încălcarea Convenţiei poate avea legătură cu chestiuni de principiu importante şi poate cauza un prejudiciu important fără a aduce totuşi atingere unui interes patrimonial. Sentimentul subiectiv al reclamantului cu privire la efectele pretinsei încălcări trebuie să poată fi justificat prin motive obiective. Cu privire la chestiunea dacă respectarea drepturilor omului impune examinarea cererii pe fond, cererea nu este declarată inadmisibilă dacă respectarea drepturilor omului impune examinarea cauzei pe fond. Organele Convenţiei au interpretat întotdeauna aceste dispoziţii în sensul că le obligau să continue examinarea unei cauze, indiferent de soluţionarea sa de către părţi sau de existenţa unui alt motiv de radiere a cererii de pe rol. Astfel de întrebări cu caracter general se pun, de exemplu, atunci când trebuie precizate obligaţiile statelor în temeiul Convenţiei sau când trebuie stimulat statul pârât să rezolve o problemă structurală care afectează şi alte persoane în aceeaşi situaţie ca şi reclamantul. Curtea a trebuit adesea să verifice dacă problema generală ridicată de cauză a fost sau era pe cale să fie soluţionată şi dacă chestiuni juridice similare fuseseră soluţionate de Curte. Cu privire la examinarea respectivei cauze în mod corespunzător de o instanţă internă, Curtea nu va putea niciodată respinge o cerere pe motiv de banalitate, dacă respectiva cauză nu a fost examinată în mod corespunzător de o instanţă internă.
Recurs în Interesul Legii - cererea de suspendare a executării provizorii Potrivit deciziei nr. 8 în dosarul nr.2/2015 pronunțată în ședinţa publică din data de 27 aprilie 2015, Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie a admis recursul în interesul legii formulat de 27 aprilie 2015 Potrivit deciziei nr. 8 în dosarul nr.2/2015 pronunțată în ședinţa publică din data de 27 aprilie 2015, Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Constanţa şi, în consecinţă, a stabilit că: “În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 450 alin. (5) raportat la art. 997 şi următoarele şi art. 719 alin. (7) din Codul de procedură civilă; cererea de suspendare provizorie se judecă de un complet format din doi judecători instanţa se pronunţă asupra cererii prin încheiere care nu este supusă niciunei căi de atac.” Aceasta este obligatorie potrivit dispoziţiilor art.521 alin.(4) din Codul de procedură civilă.
