Cererea să nu fie redundantă O cerere nu poate fi examinată decât o singură dată, fie că acest examen s-a făcut de către Curte, iar „noua cerere” nu conţine „fapte noi”, fie ea a fost supusă şi unei alte instanţe internaţionale de anchetă sau de reglementare a diferendelor. În asemenea situaţii cererea reclamantului va fi declarată inadmisibilă. Cererea va fi declarată inadmisibilă dacă este „în mod esenţial aceeaşi” cu o altă cerere examinată anterior, adică părţile, capetele de cerere şi faptele sunt identice. Cererile care se referă la acelaşi obiect, dar care sunt introduse, pe de o parte, de persoane fizice care au sesizat Curtea şi, de pe altă parte, de o asociaţie care a prezentat o comunicare Comitetului ONU pentru Drepturile Omului, nu pot fi considerate ca fiind formulate de aceiaşi autori; sau o comunicare prezentată Înaltului Comisar al ONU pentru Drepturile Omului de către o organizaţie neguvernamentală, şi nu de reclamanţi. Acelaşi lucru este valabil în cazul unei cereri prezentate Grupului de lucru privind detenţia arbitrară de către o organizaţie neguvernamentală şi al unei cereri formulate de reclamanţi. O cerere interstatală prezentată de un guvern nu privează o persoană particulară de posibilitatea de a introduce sau de a-şi susţine propriile capete de cerere. Noţiunea de capăt de cerere este interpretată ca fiind obiectul sau fundamentul juridic al cererii. Aceasta se caracterizează prin faptele denunţate, şi nu doar prin motivele de fapt sau de drept invocate. Examinarea Curţii se desfăşoară separat pentru fiecare capăt de cerere. Doar capetele de cerere care sunt în mod esenţial aceleaşi cu cele examinate într-o altă cerere vor fi respinse. Dacă reclamantul reiterează capete de cerere pe care le-a formulat deja într-o cerere precedentă, cererea respectivă va fi declarată inadmisibilă. Curtea este cea care hotărăşte cu privire la încadrarea juridică a faptelor şi nu se consideră obligată de cea conferită de reclamanţi sau de guverne. În consecinţă, o cerere care vizează reexaminarea, din perspectiva altor dispoziţii ale Convenţiei, a faptelor care se aflau la originea altei cereri, se întemeiază pe acelaşi capăt de cerere şi trebuie, prin urmare, să fie respinsă ca inadmisibilă. Faptul că un capăt de cerere este identic cu un altul nu reprezintă în sine un obstacol în calea admisibilităţii cererii, în cazul în care sunt prezentate informaţii noi. Atunci când reclamantul prezintă fapte noi, cererea sa nu va fi în mod esenţial aceeaşi cu cererea precedentă (capetele de cerere cu privire la fapte deja invocate în faţa unei alte instanţe internaţionale sunt inadmisibile, însă faptele ulterioare, noi sunt admisibile). În caz contrar, cererea va fi declarată inadmisibilă.
Cererea să nu fi fost deja adresată unei alte instanţe internaţionale Scopul acestei dispoziţii constă în evitarea unei multitudini de proceduri internaţionale referitoare la aceleaşi cauze. Atunci când constată aceasta datorită existenţei unei decizii pronunţate pe fond la momentul în care examinează cauza, Curtea va declara inadmisibilă o cerere care a făcut deja obiectul unei examinări de către o altă instanţă internaţională. Prin noţiunea de „instanţă internaţională de anchetă sau de reglementare” trebuie înţelese organisme interguvernamentale cu competenţă în materie, fiind astfel excluse instanţele de arbitraj internaţional, precum şi organismele neguvernamentale, cum ar fi instanţele create de federaţiile sportive internaţionale. Sunt considerate ca reprezentând o „altă instanţă internaţională” următoarele: – Comitetul pentru Drepturile Omului al Organizaţiei Naţiunilor Unite; – Comitetul pentru Libertăţi Sindicale al Organizaţiei Internaţionale a Muncii; – Grupul de lucru al Organizaţiei Naţiunilor Unite privind detenţia arbitrară.
Cererea să nu fi fost deja adresată unei alte instanţe internaţionale Scopul acestei dispoziţii constă în evitarea unei multitudini de proceduri internaţionale referitoare la aceleaşi cauze. Atunci când constată aceasta datorită existenţei unei decizii pronunţate pe fond la momentul în care examinează cauza, Curtea va declara inadmisibilă o cerere care a făcut deja obiectul unei examinări de către o altă instanţă internaţională. Prin noţiunea de „instanţă internaţională de anchetă sau de reglementare” trebuie înţelese organisme interguvernamentale cu competenţă în materie, fiind astfel excluse instanţele de arbitraj internaţional, precum şi organismele neguvernamentale, cum ar fi instanţele create de federaţiile sportive internaţionale. Sunt considerate ca reprezentând o „altă instanţă internaţională” următoarele: – Comitetul pentru Drepturile Omului al Organizaţiei Naţiunilor Unite; – Comitetul pentru Libertăţi Sindicale al Organizaţiei Internaţionale a Muncii; – Grupul de lucru al Organizaţiei Naţiunilor Unite privind detenţia arbitrară.
Incompatibilitate ratione loci Compatibilitatea ratione loci presupune ca pretinsa încălcare a Convenţiei să fi avut loc în jurisdicţia statului pârât sau pe teritoriul controlat în mod efectiv de acest stat. Dacă cererile se referă la fapte care s-au produs pe un teritoriu exterior celui al statului contractant şi nu există nicio legătură între aceste fapte şi orice autoritate aflată sub jurisdicţia statului contractant, aceste cereri vor fi respinse ca fiind incompatibile ratione loci cu Convenţia. Un stat este răspunzător de actele reprezentanţilor săi diplomatici şi consulari în străinătate şi nu este vorba de incompatibilitate ratione loci în privinţa misiunilor diplomatice sau a unor acte săvârşite la bordul unor aeronave înmatriculate în statul respectiv sau pe nave care arborează pavilionul acestuia. Guvernul poate invoca o excepţie preliminară privind incompatibilitatea ratione loci a cererii. O asemenea excepţie va fi examinată în temeiul art. 1 din Convenţie.
Transferul în străinătate al datelor cu caracter personal Transferul de date cu caracter personal către un alt stat va face obiectul unei notificări prealabile a autorităţii de supraveghere, cu două excepţii: - în cazul în care transferul se face în baza prevederilor unei legi speciale sau ale unui acord internaţional ratificat de România, în special dacă transferul se face în scopul prevenirii, cercetării sau reprimării unei infracţiuni; - în cazul în care prelucrarea datelor se face exclusiv în scopuri jurnalistice, literare sau artistice, dacă datele au fost făcute publice în mod manifest de către persoana vizată sau sunt strâns legate de calitatea de persoană publică a persoanei vizate ori de caracterul public al faptelor în care este implicată. Transferul de date cu caracter personal către un alt stat poate avea loc în cazul în care: - nu se încalcă legea română, iar statul către care se intenţionează transferul asigură un nivel de protecţie adecvat; - transferul de date cu caracter personal se face către un stat a cărui legislaţie nu prevede un nivel adecvat, iar operatorul oferă garanţii suficiente cu privire la protecţia drepturilor fundamentale ale persoanelor. Aceste garanţii trebuie să fie stabilite prin contracte încheiate între operatorul care exportă date şi cel care le importă; - persoana vizată şi-a dat în mod explicit consimţământul pentru efectuarea transferului; - este necesar pentru executarea unui contract încheiat între persoana vizată şi operator sau pentru executarea unor măsuri precontractuale dispuse la cererea persoanei vizate; - este necesar pentru încheierea sau pentru executarea unui contract încheiat ori care se va încheia, în interesul persoanei vizate, între operator şi un terţ; - este necesar pentru satisfacerea unui interes public major, precum apărarea naţională, ordinea publică sau siguranţa naţională, pentru buna desfăşurare a procesului penal ori pentru constatarea, exercitarea sau apărarea unui drept în justiţie, cu condiţia ca datele să fie prelucrate în legătură cu acest scop şi nu mai mult timp decât este necesar; - este necesar pentru a proteja viaţa, integritatea fizică sau sănătatea persoanei vizate; - intervine ca urmare a unei cereri anterioare de acces la documente oficiale care sunt publice ori a unei cereri privind informaţii care pot fi obţinute din registre sau prin orice alte documente accesibile publicului.
Autoritatea naţională de supraveghere Pentru a asigura o protecţie eficientă a datelor, s-a impus înfiinţarea Autorității Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Aceasta controlează prelucrările de date cu caracter personal prin controale prealabile - verificarea ansamblului condiţiilor în care au loc prelucrările de date care sunt susceptibile să prezinte riscuri speciale – și investigaţii - controlul legalităţii prelucrărilor de date cu caracter personal. Pentru respectarea legii şi protecţia persoanei vizate, în cazul în care constată încălcarea normelor legale, autoritatea de supraveghere poate dispune următoarele măsuri: interzicerea efectuării unor prelucrări; suspendarea provizorie a unora sau a tuturor operaţiunilor de prelucrare a datelor cu caracter personal; încetarea prelucrării datelor; ştergerea parţială ori integrală a datelor prelucrate; intentarea unei acţiuni în justiţie pentru apărarea oricăror drepturi garantate de prezenta lege persoanelor vizate; sesizarea organelor de urmărire penală. Autoritatea de supraveghere poate aplica sancţiuni contravenţionale operatorului pentru: - omisiunea de a notifica şi notificarea cu rea-credinţă; - prelucrarea nelegală a datelor cu caracter personal; - neîndeplinirea obligaţiilor privind confidenţialitatea şi aplicarea măsurilor de securitate; - refuzul de a furniza informaţii. Sancţiunile contravenţionale se aplică de către autoritatea de supraveghere prin personalul împuternicit în acest scop. Cuantumul amenzilor care pot fi aplicate, în cazul săvârşirii contravenţiilor sus-menţionate, variază între 500 RON şi 50.000 RON. Împotriva proceselor-verbale de constatare şi a deciziilor de sancţionare se poate face plângere la secţiile de contencios administrativ ale tribunalelor.
Autoritatea naţională de supraveghere Pentru a asigura o protecţie eficientă a datelor, s-a impus înfiinţarea Autorității Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Aceasta controlează prelucrările de date cu caracter personal prin controale prealabile - verificarea ansamblului condiţiilor în care au loc prelucrările de date care sunt susceptibile să prezinte riscuri speciale – și investigaţii - controlul legalităţii prelucrărilor de date cu caracter personal. Pentru respectarea legii şi protecţia persoanei vizate, în cazul în care constată încălcarea normelor legale, autoritatea de supraveghere poate dispune următoarele măsuri: interzicerea efectuării unor prelucrări; suspendarea provizorie a unora sau a tuturor operaţiunilor de prelucrare a datelor cu caracter personal; încetarea prelucrării datelor; ştergerea parţială ori integrală a datelor prelucrate; intentarea unei acţiuni în justiţie pentru apărarea oricăror drepturi garantate de prezenta lege persoanelor vizate; sesizarea organelor de urmărire penală. Autoritatea de supraveghere poate aplica sancţiuni contravenţionale operatorului pentru: - omisiunea de a notifica şi notificarea cu rea-credinţă; - prelucrarea nelegală a datelor cu caracter personal; - neîndeplinirea obligaţiilor privind confidenţialitatea şi aplicarea măsurilor de securitate; - refuzul de a furniza informaţii. Sancţiunile contravenţionale se aplică de către autoritatea de supraveghere prin personalul împuternicit în acest scop. Cuantumul amenzilor care pot fi aplicate, în cazul săvârşirii contravenţiilor sus-menţionate, variază între 500 RON şi 50.000 RON. Împotriva proceselor-verbale de constatare şi a deciziilor de sancţionare se poate face plângere la secţiile de contencios administrativ ale tribunalelor.
Cererea să nu fie anonimă O cerere este considerată anonimă atunci când nu se menţionează în dosarul cauzei niciun element care să permită Curţii să îl identifice pe reclamant. Nici formularul şi nici documentele prezentate nu conţin vreo menţiune a numelui, ci numai o referinţă şi nume false, iar procura reprezentantului este semnată „X”, adică identitatea reclamantului nu este divulgată. Nu este anonim un formular de cerere nesemnat, care conţine toate detaliile personale, suficiente pentru a înlătura orice îndoială referitoare la identitatea reclamantului, urmat de o corespondenţă semnată în mod corespunzător de reprezentantul reclamantului. Cererea introdusă cu nume fictive: cazul unor persoane folosind pseudonime, explicând Curţii că erau obligate de contextul unui conflict armat să nu îşi dezvăluie numele adevărate pentru a-şi proteja familiile şi rudele. Constatând că „dincolo de tacticile de disimulare a identităţilor reale din motive uşor de înţeles, se află persoane reale, concrete şi care pot fi identificate printr-un număr suficient de indicii, altele decât propriile nume …” şi „existenţa unei legături suficient de strânse între reclamanţi şi evenimentele în cauză”, Curtea nu a considerat că cererea era anonimă. O cerere introdusă de un organ ecleziastic sau de o asociaţie religioasă şi filozofică, în care identitatea membrilor nu este divulgată, nu este respinsă ca fiind anonimă. Preşedintele camerei învestite cu soluţionarea unei cereri poate autoriza anonimatul, în cazuri excepţionale, temeinic justificate.
Cererea să nu fie anonimă O cerere este considerată anonimă atunci când nu se menţionează în dosarul cauzei niciun element care să permită Curţii să îl identifice pe reclamant. Nici formularul şi nici documentele prezentate nu conţin vreo menţiune a numelui, ci numai o referinţă şi nume false, iar procura reprezentantului este semnată „X”, adică identitatea reclamantului nu este divulgată. Nu este anonim un formular de cerere nesemnat, care conţine toate detaliile personale, suficiente pentru a înlătura orice îndoială referitoare la identitatea reclamantului, urmat de o corespondenţă semnată în mod corespunzător de reprezentantul reclamantului. Cererea introdusă cu nume fictive: cazul unor persoane folosind pseudonime, explicând Curţii că erau obligate de contextul unui conflict armat să nu îşi dezvăluie numele adevărate pentru a-şi proteja familiile şi rudele. Constatând că „dincolo de tacticile de disimulare a identităţilor reale din motive uşor de înţeles, se află persoane reale, concrete şi care pot fi identificate printr-un număr suficient de indicii, altele decât propriile nume …” şi „existenţa unei legături suficient de strânse între reclamanţi şi evenimentele în cauză”, Curtea nu a considerat că cererea era anonimă. O cerere introdusă de un organ ecleziastic sau de o asociaţie religioasă şi filozofică, în care identitatea membrilor nu este divulgată, nu este respinsă ca fiind anonimă. Preşedintele camerei învestite cu soluţionarea unei cereri poate autoriza anonimatul, în cazuri excepţionale, temeinic justificate.
Respectarea termenului de şase luni Buna administrare a justiţiei impune restrângerea, în timp, a dreptului de a sesiza o jurisdicţie, pentru că aceasta nu ar putea examina toate situaţiile contrare ordinii juridice ce s-ar produce într-un timp nedeterminat. Regula termenului de 6 luni are ca scop să susţină securitatea juridică şi să se asigure că acele cauze care ridică probleme privitoare la Convenţie sunt examinate într-un termen rezonabil, evitând în acelaşi timp ca autorităţile şi alte persoane implicate să rămână mult timp în stare de incertitudine. Această regulă acordă potenţialului reclamant o perioadă de reflecţie suficientă pentru a-i permite să aprecieze oportunitatea de a introduce o cerere şi de a stabili capetele de cerere şi argumentele precise care trebuie prezentate şi facilitează stabilirea faptelor într-o cauză, deoarece examinarea echitabilă a chestiunilor invocate devine problematică odată cu trecerea timpului. Curtea nu are posibilitatea de a nu aplica regula termenului de 6 luni. Regula termenului de 6 luni nu poate fi interpretată ca obligând un reclamant să sesizeze Curtea cu cererea sa înainte ca situaţia referitoare la chestiunea în cauză să fi făcut obiectul unei decizii definitive la nivel intern.
