Curtea Constituţională a României Aprobarea prin ordin al ministrului justiţiei a funcţiilor de conducere şi de execuţie din penitenciare, neconstituțională 21 februarie 2019 În ziua de 21 februarie 2019, Plenul Curții Constituționale a luat în dezbatere excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.31 din Legea nr.293/2004 privind Statutul funcţionarilor publici cu statut special din Administraţia Naţională a Penitenciarelor. Dispoziţiile criticate au următorul conţinut: „Regulamentul privind ocuparea funcţiilor de conducere şi de execuţie se aprobă prin ordin al ministrului justiţiei.". În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art.31 din Legea nr.293/2004 privind Statutul funcţionarilor publici cu statut special din Administraţia Naţională a Penitenciarelor sunt neconstituționale. În motivarea soluției de admitere pronunțate, Curtea a reţinut că Legea nr.293/2004 reglementează doar modalitățile de încadrare a funcţionarului public cu statut special, condițiile generale de ocupare a funcţiilor de execuţie și de conducere vacante din sistemul administraţiei penitenciare, precum și condiţiile de vechime necesare pentru ocuparea posturilor vacante de conducere. Celelalte aspecte esențiale ale ocupării acestor funcții (aspecte care au fost menționate în jurisprudența Curții Constituționale) – cum sunt tipul probelor de examen/concurs, condiţiile în care candidaţii sunt declaraţi „admişi” şi posibilitatea de contestare - sunt reglementate la nivel infralegal, prin regulament, aprobat prin ordin al ministrului justiției. În consecinţă, Curtea a constatat că prevederile de lege criticate, care instituie reglementarea acestor aspecte prin acte administrative, contravin dispoziţiilor art.1 alin.(4) și (5) și ale art.73 alin.(3) lit.j) din Constituţie. Curtea a reţinut că, pentru înlăturarea viciului de neconstituţionalitate, aspectele esenţiale privind ocuparea posturilor de execuție și de conducere de către funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare trebuie să fie reglementate prin lege organică, urmând ca regulile specifice acestei procedure să fie detaliate prin ordin al ministrului justiției. Decizia este definitivă și general obligatorie.
Curtea Constituţională a României CCR a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.174 alin. (1) CPP 13 februarie 2019 În ziua de e 13 februarie 2019, Plenul Curții Constituționale a luat în dezbatere excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.174 alin.(1) şi art.282 alin.(1) din Codul de procedură penală Dispozițiile criticate au următorul conținut: Art. 174 Incompatibilitatea expertului (1) Persoana aflată în vreunul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute de art. 64 nu poate fi desemnată ca expert, iar în cazul în care a fost desemnată, hotărârea judecătorească nu se poate întemeia pe constatările și concluziile acesteia. Motivul de incompatibilitate trebuie dovedit de cel ce îl invocă. Articolul 282 Nulitățile relative (1) Încălcarea oricăror dispoziții legale în afara celor prevăzute la art. 281 determină nulitatea actului atunci când prin nerespectarea cerinței legale s-a adus o vătămare drepturilor părților ori ale subiecților procesuali principali, care nu poate fi înlăturată altfel decât prin desființarea actului. În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a decis: 1. A admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că soluția legislative cuprinsă de dispozițiile art.174 alin.(1) din Codul de procedură penală, care nu prevede aplicarea cazurilor de incompatibilitate prevăzute de art.64 din același act normativ și în ceea ce îl privește pe specialistul care funcționează în cadrul organelor judiciare sau din afara acestora, care efectuează constatarea potrivit art.172 alin.(10) din Codul de procedură penală, este neconstituțională. 2. A respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.282 alin.(1) din Codul de procedură penală. Decizia este definitivă și general obligatorie.
Curtea Constituţională a României CCR a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.174 alin. (1) CPP 13 februarie 2019 În ziua de e 13 februarie 2019, Plenul Curții Constituționale a luat în dezbatere excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.174 alin.(1) şi art.282 alin.(1) din Codul de procedură penală Dispozițiile criticate au următorul conținut: Art. 174 Incompatibilitatea expertului (1) Persoana aflată în vreunul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute de art. 64 nu poate fi desemnată ca expert, iar în cazul în care a fost desemnată, hotărârea judecătorească nu se poate întemeia pe constatările și concluziile acesteia. Motivul de incompatibilitate trebuie dovedit de cel ce îl invocă. Articolul 282 Nulitățile relative (1) Încălcarea oricăror dispoziții legale în afara celor prevăzute la art. 281 determină nulitatea actului atunci când prin nerespectarea cerinței legale s-a adus o vătămare drepturilor părților ori ale subiecților procesuali principali, care nu poate fi înlăturată altfel decât prin desființarea actului. În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a decis: 1. A admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că soluția legislative cuprinsă de dispozițiile art.174 alin.(1) din Codul de procedură penală, care nu prevede aplicarea cazurilor de incompatibilitate prevăzute de art.64 din același act normativ și în ceea ce îl privește pe specialistul care funcționează în cadrul organelor judiciare sau din afara acestora, care efectuează constatarea potrivit art.172 alin.(10) din Codul de procedură penală, este neconstituțională. 2. A respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.282 alin.(1) din Codul de procedură penală. Decizia este definitivă și general obligatorie.
Curtea Constituţională a României CCR a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 281 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală, raportate la art. 281 alin. (1) lit. f) din același act normativ 13 februarie 2019 În ziua de e 13 februarie 2019, Plenul Curții Constituționale a luat în dezbatere excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.281 alin.(4) lit.a) din Codul de procedură penală, raportate la art.281 alin.(1) lit.f) din același act normativ Dispozițiile criticate au următorul conținut: Art.281 Nulitățile absolute (1) Determină întotdeauna aplicarea nulității încălcarea dispozițiilor privind: … f) asistarea de către avocat a suspectului sau a inculpatului, precum și a celorlalte părți, atunci când asistența este obligatorie. … (4) Încălcarea dispozițiilor legale prevăzute la alin. (1) lit. e) și f) trebuie invocată: a) până la încheierea procedurii în camera preliminară, dacă încălcarea a intervenit în cursul urmăririi penale sau în procedura camerei preliminare; În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art.281 alin.(4) lit.a) din Codul de procedură penală, raportate la art.281 alin.(1) lit.f) din același act normativ, sunt neconstituționale. Decizia este definitivă și general obligatorie.
Curtea Constituţională a României Prevederi din Codul de procedură fiscală, neconstituționale 29 ianuarie 2019 În ziua de e 29 ianuarie 2019, Plenul Curții Constituționale a luat în dezbatere excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.233 1 din Ordonanța Guvernului nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală și ale art.350 din Legea nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală. Dispozițiile criticate au următorul conținut: Art. 350 din Legea nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscal: (1) La solicitarea organelor de urmărire penală, când există pericol de dispariție a unor mijloace de probă sau de schimbare a unei situații de fapt și este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei, personalul desemnat din cadrul A.N.A.F. efectuează controale fiscale. (2) În cazuri temeinic justificate, după începerea urmăririi penale, cu avizul procurorului, poate fi solicitată A.N.A.F. efectuarea de controale fiscale, conform obiectivelor stabilite. (3) Rezultatul controalelor prevăzute la alin. (1) și (2) se consemnează în procese-verbale, care constituie mijloace de probă. Procesele-verbale nu constituie titlu de creanță fiscală în sensul prezentului cod. Art.233 1 din Ordonanța Guvernului nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscal: (1) În situaţia în care sunt date sau indicii temeinice cu privire la pregătirea sau săvârşirea unor infracţiuni ce vizează bunuri prevăzute la art. 135 alin. (4) din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, ce intră în sfera de aplicare a accizei, organele de urmărire penală pot efectua activităţi de constatare, cercetare şi conservare de probe. (2) În situaţia prevăzută la alin. (1) organele de urmărire penală solicită de îndată organelor cu atribuţii de control din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală efectuarea de verificări fiscale conform obiectivelor stabilite. (3) La solicitarea organelor de urmărire penală, când există pericol de dispariţie a unor mijloace de probă sau de schimbare a unei situaţii de fapt şi este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei, personalul desemnat din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală efectuează verificări fiscale. (4) În cazuri temeinic justificate, după începerea urmăririi penale, cu avizul procurorului, poate fi solicitată Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală efectuarea de verificări fiscale, conform obiectivelor stabilite. (5) Rezultatul verificărilor prevăzute la alin. (2)—(4) se consemnează în procese-verbale, care constituie mijloace de probă. Procesele-verbale nu constituie titlu de creanţă fiscală în înţelesul art. 110. În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a decis: 1. Admite excepția de neconstituționalitate și constată că dispozițiile art.233 1 alin.(2) și alin.(3) din Ordonanța Guvernului nr.92/2003 și ale art.350 alin.(1) din Legea nr.207/2015 sunt neconstituționale. 2. Admite excepția de neconstituționalitate și constată că sintagma „care constituie mijloace de probă” din cuprinsul art.233 1 alin.(5) din Ordonanța Guvernului nr.92/2003 cu referire la alin.(2) și (3) din același articol este neconstituțională. 3. Admite excepția de neconstituționalitate și constată că sintagma „care constituie mijloace de probă” din cuprinsul art.350 alin. (3) din Legea nr.207/2015 cu referire la alin.(1) din același articol este neconstituțională. 4. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.233 1 alin.(1) din Ordonanța Guvernului nr.92/2003. 5. Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.233 1 alin.(4) din Ordonanța Guvernului nr.92/2003 și ale art.350 alin.(2) din Legea nr.207/2015. Decizia este definitivă și general obligatorie.
Recurs în interesul legii Lipsa autorizației de construire constituie impediment la dobândirea dreptului de proprietate 8 aprilie 2019 Potrivit deciziei nr. 13 în dosarul nr. 98/1/2019 pronunţată în şedinţa publică din 8 aprilie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bucureşti şi, în consecinţă, în interpretarea şi aplicarea art. 492 din Codul civil din 1864, art. 579 alin. (1), art. 577 alin. (2) din Codul civil, art. 37 alin. (5) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi art. 37 alin. (1) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte că: “Lipsa autorizaţiei de construire sau nerespectarea prevederilor acesteia, precum şi lipsa procesului-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor constituie impedimente pentru recunoaşterea pe cale judiciară, în cadrul acţiunii în constatare, a dreptului de proprietate asupra unei construcţii realizate de către proprietarul terenului, cu materiale proprii.” Aceasta este obligatorie, potrivit art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.
Recurs în interesul legii Lipsa autorizației de construire constituie impediment la dobândirea dreptului de proprietate 8 aprilie 2019 Potrivit deciziei nr. 13 în dosarul nr. 98/1/2019 pronunţată în şedinţa publică din 8 aprilie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bucureşti şi, în consecinţă, în interpretarea şi aplicarea art. 492 din Codul civil din 1864, art. 579 alin. (1), art. 577 alin. (2) din Codul civil, art. 37 alin. (5) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi art. 37 alin. (1) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte că: “Lipsa autorizaţiei de construire sau nerespectarea prevederilor acesteia, precum şi lipsa procesului-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor constituie impedimente pentru recunoaşterea pe cale judiciară, în cadrul acţiunii în constatare, a dreptului de proprietate asupra unei construcţii realizate de către proprietarul terenului, cu materiale proprii.” Aceasta este obligatorie, potrivit art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.
Recurs în interesul legii Regimul juridic al impozitelor locale datorate pentru bunuri valorificate în procedura insolvenței 8 aprilie 2019 Potrivit deciziei nr. 12 în dosarul nr. 42/1/2019 pronunţată în şedinţa publică din 8 aprilie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Cluj şi, în consecinţă, stabileşte că: “Sumele reprezentând impozite locale datorate pentru bunuri valorificate în procedură, grevate de o cauză de preferinţă în favoarea unui creditor (sau „de ipoteci, gajuri sau alte garanţii reale mobiliare ori drepturi de retenţie de orice fel”, în terminologia Legii nr. 85/2006), devenite scadente după data intrării în faliment a debitorului, nu beneficiază de ordinea de prioritate la plată instituită prin art. 121 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv, art. 159 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, cu modificările şi completările ulterioare.” Aceasta este obligatorie, potrivit art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.
Recurs în interesul legii Regimul juridic al impozitelor locale datorate pentru bunuri valorificate în procedura insolvenței 8 aprilie 2019 Potrivit deciziei nr. 12 în dosarul nr. 42/1/2019 pronunţată în şedinţa publică din 8 aprilie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Cluj şi, în consecinţă, stabileşte că: “Sumele reprezentând impozite locale datorate pentru bunuri valorificate în procedură, grevate de o cauză de preferinţă în favoarea unui creditor (sau „de ipoteci, gajuri sau alte garanţii reale mobiliare ori drepturi de retenţie de orice fel”, în terminologia Legii nr. 85/2006), devenite scadente după data intrării în faliment a debitorului, nu beneficiază de ordinea de prioritate la plată instituită prin art. 121 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv, art. 159 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, cu modificările şi completările ulterioare.” Aceasta este obligatorie, potrivit art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.
Recurs în interesul legii Admisibilitatea contestațiilor introduse de proprietarii expropriați în temeiul Legii nr. 255/2010 8 aprilie 2019 Potrivit deciziei nr. 14 în dosarul nr. 117/1/2019 pronunţată în şedinţa publică din 8 aprilie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Braşov şi, în consecinţă, stabileşte că: “În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, cu modificările şi completările ulterioare, instanța de judecată este competentă să soluționeze nu numai contestația formulată împotriva hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii, ci și acțiunea prin care expropriatul contestă despăgubirile estimate şi solicită atât stabilirea acestora de către instanţă, cât şi obligarea expropriatorului la plată, ulterior emiterii deciziei de expropriere şi consemnării sumelor aferente despăgubirilor, în cazul lipsei nejustificate a acestei hotărâri.” Aceasta este obligatorie, potrivit art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.
